
Forţele israeliene au ucis luni cel puţin 18 palestinieni de-a lungul graniţei cu Gaza, au anunţat oficiali din sănătate citați de agențiile internaționale de presă, pe măsură ce la frontiera dintre Israel şi Fâşia Gaza s-au adunat demonstranţi în ziua în care Statele Unite se pregătesc să-și inaugureze ambasada la Ierusalim, în locul celei de la Tel Aviv.
Palestinienii văd în această mișcare o susținere din partea SUA a dominației israeliene asupra Ierusalimului, a cărui parte estică e revendicată de arabă.
La evenimentul mutării ambasadei sunt așteptați să participe și fiica președintelui Trump, împreună cu soțul acesteia.
Protestele s-au intensificat odată cu aniversarea a 70 de ani de la fondarea statului Israel.
Difuzoarele instalate pe moscheile din Gaza îndeamnă palestinienii să se alăture “Marelui marş al întoarcerii”, iar la graniţa cu Israelul se vede ridicându-se un fum gros generat de anvelopele incendiate şi îngrămădite unele peste altele de demonstranţi.