Curtea Supremă a Spaniei impune sentințe dure cu închisoarea

„ÎNTREAGA TA VIAȚĂ este un vis, iar visele nu sunt decât vise.” Așa spune Prințul Sigismundo, într-o piesă de Pedro Calderón de la Barca, marele dramaturg al Epocii de Aur a Spaniei din secolul al XVII-lea, care a fost de curând pusă din nou în scenă la Madrid. Asta, într-adevăr, a fost întrebarea cu care s-a confruntat Curtea Supremă a Spaniei în lungul proces al unei duzini de lideri separatiști catalani, pentru rolul lor în referendumul și declararea independenței în octombrie 2017. A fost implementarea lor unilaterală a „dreptului de a decide” democratic în privința independenței Cataloniei, una dintre cele mai mari și mai prospere regiuni ale Spaniei, doar un vis ireal de teatru politic sau a fost o conspirație pentru a dezmembra țara?

Tribunalul a conchis că a fost ceva între cele două. Respingând acuzația mai gravă de rebeliune, i-a găsit pe nouă dintre lideri vinovați de sedițiune și pe patru dintre ei vinovați de deturnarea de fonduri publice. L-a condamnat pe Oriol Junqueras, care era vicepreședintele guvernului regional catalan la vremea respectivă, la trei ani de închisoare. Alți șase foști oficiali au fost condamnați la termene de închisoare de 10 până la 12 ani; liderii a două mișcări separatiste de masă au primit fiecare câte nouă ani. Tribunalul a considerat că ei au condus cetățenii într-o revoltă publică și tumultuoasă”, care a împiedicat aplicarea legii și a hotărârilor judecătorești. Tribunalul a emis și un nou mandat de arestare pentru sedițiune, împotriva lui Carles Puigdemont, fostul președinte catalan, care a fugit în exil, în Belgia, în 2017. O cerere de extrădare pe numele lui, cu acuzații de rebeliune, a fost respinsă de un tribunal german anul trecut.

Conservatorii spanioli au fost dezamăgiți că tribunalul a respins acuzațiile de rebeliune. Alții, din străinătate și din Catalonia, au considerat că pedepsele cu închisoarea au fost disproporționate. Acuzații au susținut că nu au făcut altceva decât să ducă la bun sfârșit un mandat democratic de a organiza un referendum privind independența. Susținătorii lor spun că ei sunt „prizonieri politici” care au fost supuși unui „proces politic”. Într-o declarație comună, Quim Torra, actualul președinte al Generalitat (guvernul regional), și Roger Torrent, președintele parlamentului catalan, au descris situația ca pe „o insultă la adresa democrației și o dovadă de sfidare pentru societatea catalană”.

Sentința a generat zile de proteste în care demonstranți mascați au blocat mai întâi aeroportul Barcelonei, iar apoi au aprins zeci de incendii și au ridicat baricade în centrul orașului. Printre cei peste 150 de răniți au fost 72 de polițiști, majoritatea din forțele catalane. În mod contradictoriu, la început Torra a încurajat protestele, în timp ce poliția Generalitat-ului le reprima. Protestele marchează atât o radicalizare, cât și o fragmentare a mișcării de independență. Pere Aragonès, adjunctul lui Torra, a avertizat asupra posibilității de escaladare a violenței.

Oficialii spanioli subliniază că acuzații au fost judecați pentru acțiunile, nu pentru ideile lor. Cauza independenței nu s-a bucurat niciodată de o majoritate clară de sprijin în Catalonia. Josep Borrell, ministrul de externe, care este catalan, l-a acuzat pe Torra de „atitudine totalitară” prin negarea catalanității celor care nu sunt de acord cu independența. „Rădăcina problemei este că societatea catalană este divizată în două, iar una dintre aceste părți o exclude pe cealaltă,” a spus Borrell, care este pe cale să devină noul șef pe politică externă al UE.

În 2017, separatiștii și-au folosit majoritatea firavă din parlamentul catalan pentru a trece cu forța legi care demontau constituția și statutul de reglementare internă al regiunii. Au folosit resursele Generalitat pentru a-și organiza „referendumul obligatoriu” privind independența, pe care l-au folosit apoi pentru a declara o republică independentă. Ei au făcut toate acestea în pofida avertismentelor repetate privind ilegalitatea acțiunilor lor.

În verdictul unanim, cei șapte judecători ai Curții Supreme s-au ocupat nu numai de acțiunile acuzaților, ci și de baza politică pe care se plasau acestea. Departe de a fi unică, protecția constituțională a Spaniei față de unitatea teritorială a națiunii este normă de tip european, au subliniat ei. „Nu există nicio constituție europeană care să recunoască „dreptul de a decide”. Mai ales, dat fiind haosul provocat de referendumul pe Brexit, niciun guvern național european nu privește cu indulgență cererile separatiștilor.

Junqueras a susținut că sentințele severe vor însufleți mișcarea de independență, care a pierdut din suflu recent, deși încet. Un sondaj din iulie efectuat de institutul de sondaje al guvernului catalan, CEO, arăta că sprijinul pentru independență era de 44% (față de doar 35%, când se ofereau alte opțiuni, precum devoluția). O extremă radicală flirtează cu violența: luna trecută, Guardia Civil a arestat nouă persoane în Catalonia, la care s-a găsit echipament pentru fabricarea de bombe. Sondajul CEO arată însă că doar 9% sprijină acum abordarea unilaterală urmată de acuzați în anul 2017.

Amenințarea cu separarea Cataloniei a reînviat naționalismul spaniol, de mult timp somnolent, și a dus la apariția Vox, un partid de extremă dreapta. Dacă protestele vor continua, ele ar putea arunca o umbră peste alegerile generale din Spania de pe 10 noiembrie, ținute pentru a patra oară în ultimii patru ani. Pedro Sánchez, liderul socialist, a devenit prim-ministru în iunie 2018, ca urmare a unei moțiuni de cenzură împotriva prim-ministrului de atunci, Mariano Rajoy, sprijinită de naționaliștii catalani. Dacă, așa cum pare probabil, socialiștii vor fi din nou cel mai mare partid, Sánchez va căuta – și probabil că va obține – acordul dreptei pentru a evita să se sprijine pe separatiști.

În piesa lui Calderón, Prințul Sigismundo este eliberat din închisoarea în care îl încarcerase tatăl său. Un astfel de final fericit nu pare de așteptat pentru Junqueras și ceilalți. Totuși, tribunalul a respins cererea procurorilor de a fi privați de beneficiile obișnuite din închisoare. Asta înseamnă că, în câteva luni, s-ar putea bucura de eliberare din închisoare pe timpul zilei. Chiar și când se va așeza praful după proces, problema separatismului catalan va rămâne. Săptămâna aceasta, Sánchez a îndemnat la „o nouă eră”, pentru a realiza „coexistența în cadrul Cataloniei”, prin dialog și constituție. Asta ar putea să ia ceva timp. ■

Acest articol a apărut în secțiunea Europa din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Vise și coșmaruri”