La Congresul Partidului Popular European (PPE) de la Helsinki din 6-8 noiembrie a.c. au fost luate mai multe decizii importante pentru România și pentru viitorul Europei.
de Siegfried Mureșan
În primul rând, noi, membrii PPE, l-am ales pe Manfred Weber (46 de ani, Germania) drept candidat pentru funcția de președinte al Comisiei Europene. În al doilea rând, am votat o serie de rezoluții și documente politice care arată poziționarea fermă a partidului privind apărarea statului de drept și a valorilor UE în toate statele membre, buna utilizare a bugetului Uniunii Europene și Politica de vecinătate.
Cine este Manfred Weber
Manfred Weber este un europarlamentar german de 46 de ani din partea Uniunii Creștin-Sociale din Bavaria. Membru al Parlamentului European încă din 2004, Weber este de patru ani liderul Grupului PPE. Ca atare, cunoaște situația politică din toate statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv din România, și este un susținător al intereselor României la nivel european.
Cum l-am ales pe Manfred Weber și de ce l-am ales acum
Uniunea Europeană trebuie să fie un exemplu privind transparența democratică. De aceea am hotărât ca, înaintea alegerilor europarlamentare, să votăm un „spitzenkandidat” al PPE, adică un candidat-lider cu care să mergem în fața alegătorilor și să le spunem: „Dacă votați PPE, Manfred Weber va fi președintele Comisiei Europene.” Ca atare, oamenii vor vota în cunoștință de cauză. Cetățenii europeni vor ști că, dacă votează partidul PPE din țara lor, spre exemplu, dacă votează Partidul Național Liberal în România, Weber va fi președintele Comisiei, iar prioritățile pe care le va susține Weber în toată această campanie vor fi prioritățile noastre. Această procedură înseamnă predictibilitate și transparență în fața oamenilor, alegem președintele Comisiei la urne, nu în spatele ușilor închise.
Ca atare, și procedura de alegere a candidatului a fost una deschisă, transparentă. Am stabilit și anunțat încă din luna aprilie că, până pe 17 octombrie a.c., membrii PPE se pot înscrie în cursa internă pentru desemnarea „spitzenkandidat”-ului nostru. La expirarea perioadei de înscrieri, își depuseseră dosarul de candidatură doi politicieni cu o vastă experiență europeană și CV impresionant: Alexander Stubb, fost prim-ministru al Finlandei și vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții, și Manfred Weber, europarlamentar încă din 2004 și liderul Grupului PPE din Parlamentul European. La final, a câștigat cel din urmă, cu un rezultat puternic, 492 la 127 de voturi, care îi oferă legitimitate deplină în a conduce campania noastră.
În intervențiile sale de la congres, Weber a vorbit despre solidaritatea în Europa, despre respectarea statului de drept și despre provocările cu care ne confruntăm la nivel european: știrile false, propaganda antieuropeană, populismul și extremismul. Este clar că Manfred Weber ca președinte al Comisiei Europene înseamnă sprijin puternic pentru apărarea statului de drept și a independenței justiției în toate statele membre, inclusiv în România. Este o veste importantă cu atât mai mult cu cât vedem cât de delicat este acest subiect în România, unde atacurile la adresa justiției și a statului de drept nu mai contenesc. De asemenea, lupta împotriva propagandei și a partidelor extremiste la nivel european are, începând de acum, un nou lider, iar acesta este candidatul PPE la alegerile europarlamentare.
Nu în ultimul rând, Weber este un candidat tânăr care poate contribui la creșterea popularității Uniunii Europene în rândul noilor generații. În timpul campaniei, el va trebui să vină în fiecare țară din UE de mai multe ori; îl vom aștepta în România să le vorbească tinerilor care merg la proteste cu steagul Uniunii Europene în spate și care așteaptă de la un lider european ca Manfred Weber să apere valorile europene în țara noastră.
Trei rezoluții importante pentru România, votate la Congresul PPE
La Congresul PPE s-au votat o serie de rezoluții și documente politice care reprezintă viziunea PPE privind prioritățile și viitorul Uniunii Europene. Trei dintre ele sunt de o importanță deosebită pentru România.
Unul dintre aceste documente este o rezoluție de urgență despre valorile europene, în care reafirmăm angajamentul pentru stat de drept și ne arătăm îngrijorarea față de piedicile care se pun luptei anticorupție în unele state membre ale Uniunii Europene. Prin acest document, PPE își demonstrează sprijinul necondiționat față de oamenii care vor valori europene, bună justiție și dreptate. Rezoluția este un semnal foarte puternic adresat românilor care de doi ani merg la proteste apărând valori europene.
O a doua rezoluție de urgență se referă la Bugetul multianual al UE. Prin această rezoluție, cerem adoptarea bugetului post-2020 înainte de alegerile europene din 2019. Adoptând fără întârziere bugetul, putem garanta predictibilitate și că fondurile europene vor ajunge în timp util la beneficiarii din întreaga UE, inclusiv din România.
Cea de-a treia rezoluție de urgență a fost propusă chiar de Partidul Național Liberal și vorbește despre situația din Republica Moldova. Rezoluția cere autorităților de la Chișinău respectarea voinței alegătorilor exprimate la alegerile pentru Primăria Municipiului Chișinău, garantarea independenței justiției și garantarea de alegeri libere și corecte în Republica Moldova. Relațiile dintre Uniunea Europeană și Guvernul Republicii Moldova sunt mai rele decât oricând după căderea comunismului în Republica Moldova în anul 2009. Spun de doi ani că actualul guvern de la Chișinău face pași înapoi în direcția integrării europene. Așteptăm de la autoritățile de la Chișinău să respecte rezultatele alegerilor, să respecte separația puterilor în stat, să implementeze reformele la care s-au angajat, să readucă Republica Moldova pe calea integrării europene.
Europa se află în fața multor provocări: creșterea populismului, Brexitul, migrația și bugetul european sunt doar câteva dintre ele. De aceea, acum, mai mult ca oricând, trebuie să le arătăm oamenilor că există unitate la nivel european pentru a nu cădea pradă populiștilor care vor să dezbine Europa. De asemenea, trebuie să le arătăm oamenilor transparență în toate acțiunile noastre și că vom livra ceea ce cetățenii așteptă de la noi: siguranță și creștere economică. Prin deciziile luate la Congresul de la Helsinki, prin votul acordat lui Manfred Weber, PPE demonstrează că a înțeles aceste lucruri. Atât în campania electorală care urmează, cât și după ce vom câștiga, cel mai probabil, alegerile europene de anul viitor, vom acționa unit și transparent pentru a îndeplini așteptările oamenilor.