
Mai multe mașini de pompieri și echipaje de poliție au ajuns la Sun Plaza Mall din București, unde a fost semnalat un incendiu în subsolul clădirii. Din primele informații se pare că este vorba despre o mașină care a luat foc în parcarea mall-ului de la subsolul acestuia.
Centrul comercial a fost evacuat la scurt timp de la izbucnirea incendiului. Proprietarii autoturismelor au fost îndrumați spre a se evacua și a-și lăsa deocamdată mașinile în parcare.
Șeful IGSU tocmai a anunțat că focul a fost lichidat, însă, în continuare, în complexul comercial este foarte mult fum.