Luat la țintă de partenerii din Uniunea Europeană, după ce a blocat deschiderea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord, Emmanuel Macron ar pregăti o alternativă. Uniunea Europeană i-ar putea menține pe candidații la aderare nici înăuntru, nici în afară. Și asta, pentru mult timp.

Este extinderea Uniunii Europene o dogmă a eurocraților de la Bruxelles? Sunt UE și NATO instituții care, prin natura lor, trebuie să se extindă la nesfârșit? Dacă lucrurile stau așa, atunci Emmanuel Macron vine să torpileze acest mod de gândire. La summitul european din 18 octombrie, el a blocat începerea negocierilor de aderare între Albania și Macedonia de Nord.

Criticile se adună…

Președinta desemnată a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată în vizită la Paris, a respins abordarea lui Emmanuel Macron: „Trebuie să ne ținem cuvântul și să deschidem procesul de aderare”, a spus Ursula von der Leyen, adăugând că, prin blocarea negocierilor, se deschide de fapt ușa Rusiei spre Balcanii de Vest – dar tot la fel de bine ar putea profita China, Turcia sau Arabia Saudită.

Poziția președintei Comisiei este similară cu punctul de vedere al Berlinului, potrivit căruia includerea Balcanilor de Vest în UE este considerată drept obiectiv strategic important.

Ministrul german de externe, Heiko Maas, a precizat într-o vizită efectuată acum două săptămâni la Skopje că poziția Franței a generat disensiuni. El a considerat că amânarea negocierilor de aderare reprezintă „cea mai mare greșeală a UE” din ultimul timp și a subliniat că integrarea Balcanilor de Vest este importantă pentru securitatea și stabilitatea în întreaga Europă.

Președintele în exercițiu al Consiliului European, polonezul Donald Tusk, a mers până acolo încât l-a acuzat pe Macron că slăbește Uniunea: „Nu va exista o Europă suverană fără Balcanii de Vest stabili și integrați cu restul continentului și nu trebuie să fii istoric pentru a înțelege acest lucru”, a spus polonezul.

Se spune că, în Consiliul European din octombrie, Macron a rămas insensibil la cererile partenerilor de a renunța la a bloca negocierile. Se pare însă că liderul de la Paris acceptă să dea un pas înapoi.

Planul celor șapte „blocuri”

Jurnaliștii de la EU Observer susțin că au văzut un document informal, de șase pagini, distribuit de către Franța partenerilor săi, la sfârșitul săptămânii trecute.

Hârtia de șase pagini reprezintă o încercare a diplomației franceze de a potoli nemulțumirile din mai multe capitale și de a evita o ciocnire deloc profitabilă cu restul UE, în special cu cancelara Angela Merkel și cu Ursula von der Leyen.

Acum, nu mai este vorba despre o blocare a extinderii UE, ci de o reformare a întregului proces care ar putea duce, în cele din urmă – sau nu – la primirea de noi membri.

Astfel, ar urma să se renunțe la negocierea pe 35 de capitole pe diverse teme, deschise și închise în mod independent.

Franța are în vedere un „bloc coerent de politici” care, odată însușite, ar permite țării candidate să participe la politicile sectoriale și să și primească finanțare pentru domeniile respective, inclusiv în privința structurală. Astfel, candidatul ar fi integrat treptat Uniunea Europeană, nu înainte de a i se testa capacitatea de a-și asuma obligațiile. Un nou „bloc de politici” ar putea fi deschis doar dacă se va dovedi o îndeplinire întocmai a cerințelor din cadrul blocului precedent și se va constata o convergență reală.

Mai mult: procesul ar urma să fie reversibil. Dacă un stat nu își respectă angajamentele din cadrul unui „bloc” considerat depășit, atunci se va reveni la situația inițială.

În noua formulă, ar trebui să fie urmărite șapte priorități tematice, care vor fi procesate una după alta.

Capitolul I se referă la drepturile fundamentale și statul de drept, capitolul al II-lea, la educație și știință, capitolul al III-lea, la ocuparea forței de muncă și afacerile sociale, și așa mai departe.

Conform documentului, Franța propune aderarea în etape, înainte ca o țară candidată să poată fi considerată membru cu drepturi depline.

Dacă o țară candidată va trece de primul pas, cel legat de statul de drept, ea ar putea să intre în Eurojust, de exemplu. Dacă va trece de pasul Educație, va putea intra în programul științific Orizont 2020 sau în cel de schimb de studenți Erasmus. Odată trecut pasul privind piața unică, statul candidat va putea avea acces la fondurile structurale. Și tot așa, pas cu pas, până la statutul de membru plin.

Procedura ar putea părea descurajantă pentru noile state candidate, în plus, Skopje și Tirana se vor întreba de ce tocmai el ele trebuie să treacă printr-un asemenea purgatoriu, cu un termen practic nedeterminat, dar cu multiple căi de întoarcere, din moment ce vecinele Serbia și Muntenegru rămân în procesul de negociere „clasic”, cu cele 35 de capitole. Iar în Balcani, geloziile nu sunt deloc de bun augur.

Răspuns la frustrări

Toată lumea recunoaște că Albania și Macedonia de Nord mai au multe de făcut până când să se poată spune că îndeplinesc standardele pentru aderare. Dar nici nu se poate nega că au făcut progrese, iar deschiderea negocierilor ar fi arătat că eforturile sunt apreciate.

De exemplu, Macedonia de Nord chiar a acceptat să-și schimbe numele pentru a se conforma cerințelor UE – și asta, în pofida piedicilor puse de naționaliști.

Un semn pozitiv pentru Albania și Macedonia de Nord ar fi servit ca exemplu și altor națiuni, cum ar fi Bosnia sau Kosovo. Ba chiar și Moldova sau Ucraina, ca să nu mai spunem de Georgia, ar fi fost interesate. Iar o astfel de perspectivă ar putea fi un sprijin pentru greu-încercatele forțe politice pro-occidentale din aceste țări.

Un alt aspect pozitiv al propunerii franceze este că ar fi posibil, de exemplu, ca țărilor candidate să li se acorde fonduri structurale încă înainte de aderare. În plus, Parisul a avut grijă să formuleze propunerile astfel încât acestea să fie aplicabile în cadrul actualelor tratate.

Dar mai există un aspect demn de urmărit: în această primăvară, în Franța au loc alegeri municipale și nu este exclus ca Emmanuel Macron să fi blocat discuțiile despre extindere tocmai pentru a nu tulbura apele acasă, în perspectiva confruntării electorale.

Există, într-adevăr, o teamă a guvernelor europene față de reacția disproporționată a extremei drepte și a forțelor naționaliste și extremiste față de tot ce înseamnă extindere. Extremiștii nu se vor da înapoi de la a striga că, odată negocierile deschise, hoarde de milioane de albanezi și macedoneni vor invada Europa.

Desigur, nu este deloc așa și, oricum, de la deschiderea negocierilor până la aderarea propriu-zisă e cale lungă – nefiind nici măcar sigur că negocierile se vor sfârși cu aderarea.

Însă cam la fel au amenințat și tabloidele britanice cu românii și bulgarii, înainte de liberalizarea dreptului la muncă din 2014, vorbind de milioane și milioane de invadatori. Lucrurile nu au stat nici pe departe așa, dar campania a avut contribuția ei și în votul pentru Brexit de peste doi ani. După cum se vede, riscuri există, iar Emmanuel Macron a avertizat, printre altele, că extinderea în Balcanii de Vest va avea un preț.

Întrebarea este acum dacă, deja frustrate de recenta amânare, Tirana și Skopje vor găsi satisfăcătoare oferta aderării în trepte. Bineînțeles, în cazul în care ea chiar va fi pusă pe masă. Summitul european din decembrie ar putea oferi un răspuns? Posibil. Vom aștepta mai întâi clarificările legate de alegerile municipale franceze? Probabil. ■