
Oamenii de ştiinţă au creat neuroni artificiali care ar putea fi implantaţi în pacienţii care suferă de paralizie sau alte probleme cu sistemul nervos, relatează The Guardian, preluat de Digi24.ro. Neuronii artificiali ar putea fi chiar folosiţi pentru a conecta minţi umane la aparate, susțin cercetătorii.
Așa-numiții neuroni bionici pot primi semnale electrice de la celule nervoase sănătoase şi le pot procesa în fel natural, după care pot trimite noi semnale celorlalţi neuroni. Una dintre primele aplicaţii ar putea fi tratarea unei forme de insuficienţă cardiacă petrecută atunci când un circuit neuronal de la baza creierului se deteriorează din cauza vârstei sau a bolilor şi nu mai poate trimite semnalele electrice corecte pentru ca inima să pompeze sânge normal.
Mai degrabă decât să fie implantaţi direct în creier, neuronii artificiali sunt inseraţi în microcipuri late de câţiva milimetri. Cipurile sunt baza unor dispozitive care sunt apoi montate direct în sistemul nervos, interceptându-se semnalele care călătoresc între creier şi muşchii piciorului.
„Orice zonă care se confruntă cu o boală degenerativă, precum boala Alzheimer, acolo unde neuronii nu mai trimit impulsuri din cauza vârstei, bolii, sau leziunilor, poate fi ajutată de un implant de neuroni artificiali care să facă treaba neuronilor naturali afectaţi”, spune Alain Nogaret, fizicianul care a condus proiectul la Universitatea din Bath.
Descoperirea vine după ce cercetătorii au observat că pot modela neuroni vii într-un program pe calculator şi să le recreeze felul în care trimit impulsuri într-un cip de silicon cu o acurateţe de peste 94%. Programul permite cercetătorilor să reproducă întreaga varietate de neuroni care poate fi găsită în sistemul nervos uman.
Cercetătorii descriu în revista științifică Nature Communications cum au utilizat două tipuri de neuroni – o parte dintre ei din hipocampus, o regiune a creierului crucială pentru memorie, şi învăţare sau neuroni care au un rol în controlul subconştient al respiraţiei.
Oamenii de ştiinţă susțin că pot construi neuroni bionici bazaţi pe oricare dintre celule nervoase aflate în creier, coloana vertebrală sau spaţii mai îndepărtate are sistemului nervos periferic, precum neuronii de senzaţie din piele.
Chiar şi cu mai multe eforturi investite în dezvoltare, va mai dura până ce neuronii artificiali vor putea să ajute pacienţii, dar dacă se dovedesc a fi siguri şi eficienţi, ei ar putea fi folosiţi pentru a soluţiona o multitudine de probleme: scăderea memoriei sau chiar eliminarea paraliziei şi ajutarea pacienţilor care au suferit amputaţii prin montarea de membre robotice cu neuroni artificiali pe post de „baterii”.
Urmăriți-ne și pe Facebook