Ei trebuie să devină, din state cu dezvoltare bazată pe obsesia creșterii, state providențiale prietenoase cu creșterea, spun Simon Rabinovitch și Simon Cox

CEI PATRU tigri asiatici – Hong Kong, Singapore, Coreea de Sud și Taiwan – fascinau lumea economică, odinioară. De la începutul anilor ‘60, până în anii ‘90, ei au obținut cu regularitate creșteri cu două cifre. O generație care trudise ca fermieri și pălmași își privea nepoții cum devin cei mai educați oameni de pe planetă. Tigrii au început prin a face cămăși din bumbac, flori de plastic și peruci negre. Nu a trecut multă vreme, și ei produceau cipuri de memorie, laptopuri și derivative de acțiuni. În acest timp, ei au generat și o dezbatere academică furtunoasă despre sursa succesului lor. Unii îl atribuiau nicovalei conducerii de către guvern; alții, cuptorului piețelor concurențiale.

Apoi, lumea s-a întors cu fața înapoi. Criza financiară asiatică le-a distrus magia. China a devenit noua stea a dezvoltării, chiar dacă, într-o anumită măsură, le-a urmat calea. Tigrii înșiși păreau că-și pierd suflul. Anul acesta, America e pe cale să crească mai repede decât toți cei patru.

Ei se confruntă cu toții cu probleme aparent de nerezolvat: salarii stagnante în Taiwan, dominația marilor firme în Coreea de Sud, o clasă inferioară de muncitori ieftini, importați în Singapore, și, cel mai exploziv, un guvern, în Hong Kong, care nu vrea sau nu poate să asculte de popor.

E o greșeală însă să îi eliminăm pe tigri din ecuație. La o privire mai atentă asupra performanțelor lor economice, vom vedea că, spre deosebire de marasmul care îi caracterizează uneori, ei au multe lucruri cu care se pot lăuda. Traiectoria PIB-ului lor per capita, calculat la paritate de putere de cumpărare, a rămas impresionantă (vezi graficul). Ei au trecut de multă vreme de așa-zisa capcană a veniturilor mijlocii. Iar Coreea de Sud va deveni curând al patrulea tigru care va depăși Japonia, fostul ei stăpân imperial și mentor economic.

Ei au câștigat teren și față de America. Singapore a depășit-o în anii 90; Hong Kong a egalat-o în 2013; iar ceilalți doi au micșorat diferența. Într-adevăr, în ultimii cinci ani (2013-18), PIB-ul per capita din Singapore și Hong Kong a crescut mai repede decât fiecare țară deasupra lor în clasificarea veniturilor. Cu câteva excepții, același lucru este valabil și pentru Taiwan, și pentru Coreea de Sud.

La maturitatea lor economică, tigrii merită o atenție reînnoită. Ei se confruntă cu multe din aceleași probleme care copleșesc Occidentul: cum să diminueze inegalitatea; cum să accelereze productivitatea; cum să se descurce cu îmbătrânirea populației; și cum să echilibreze balanța dintre America și China. Ei nu dețin toate răspunsurile, dar au abordări novatoare, chiar dacă uneori hazardate, care sunt ele însele instructive.

Micii dragoni

Acest raport special va examina natura în schimbare a economiilor tigrilor și va face patru mari afirmații. Prima este că multe dintre problemele tigrilor rezultă din succesul lor economic, nu din eșec. De ani buni, ei și-au apărat cota din exporturile globale, în ciuda creșterilor constante ale costului muncii și terenurilor. Acum, ei vor face totuși eforturi ca să își extindă exporturile mai repede decât cererea globală însăși. Ei au atins de asemenea frontiera tehnologică în multe industrii. Asta face ca ameliorările suplimentare să fie mai dificile: ei nu mai încearcă să prindă din urmă cele mai bune practici globale, ci să le reinventeze.

Lee Kuan Yew, părintele fondator pentru Singapore, spunea odinioară că armonia și stabilitatea sunt principalele „valori asiatice”. Tigrii încă țin mult la aceste lucruri (cine nu ar face-o?), dar mulți dintre cetățenii lor consideră că o precondiție pentru ambele este corectitudinea. Observația aceasta duce la a doua mare afirmație a acestui raport: atunci când o societate civilă sofisticată aspiră la democrație, frustrarea acelei aspirații poate fi la fel de imprudentă, pe cât de nedreaptă. Unii susțin că politica furtunoasă din Taiwan și Coreea de Sud – la care se adaugă cazuri de corupție la nivel înalt, bătăi cu pumnii în parlament și o presă cumplit de partizană – le-a împiedicat creșterea. Totuși, o analiză corectă a performanței tigrilor nu sprijină acest argument. În schimb, ce a devenit clar în Hong Kong este că lipsa democrației este un grav neajuns, care sădește nemulțumire și neîncredere.

În al treilea rând, statele providențiale de mici dimensiuni ale tigrilor au devenit și ele un obstacol. Liderii lor se îngrijorează tradițional că redistribuirea și cheltuielile sociale le vor submina motivația populațiilor lor de a munci. În schimb, insecuritatea socială riscă să submineze voința populațiilor lor de a îmbrățișa schimbările tehnologice. Pe măsură ce populațiile tigrilor îmbătrânesc, guvernele lor sunt și ele supuse la presiuni mai mari de a cheltui pe pensii și îngrijirile medicale. Ele trebuie să ușureze și povara economică din cauza căreia tinerii nu vor să aibă copii. Pe scurt, „statele de dezvoltare”, obsedate de creșterea economică, ale tigrilor trebuie să devină state providențiale, prietenoase cu creșterea economiei.

În fine, tigrii sunt importanți ca barometre economice pentru restul lumii. Ei sunt neobișnuit de supuși unor cicluri globale adânci: în tehnologie, finanțe și geopolitică. Tigrii producători au dominat felii înguste ale lanțului tehnologic de furnizare, focalizându-se pe tehnici și cipuri care sunt vitale pentru rețelele 5G de mare viteză pentru telecomunicații și pentru procesarea „big data”. Între timp, Hong Kong și Singapore s-au poziționat ca punți financiare între China și lume, ceea ce le face să fie extrem de sensibile la succesele și eșecurile Chinei. Și toți cei patru tigri depind de menținerea calmului geopolitic, acum că America, superputerea actuală, se adaptează la un nou rival.

Aceste cicluri pot fi greu de gestionat – chiar când sunt în creștere. Boom-urile din finanțe și tehnologie pot să concentreze averea în puține mâini, cum subt chaebol, producătorii de cipuri din Coreea de Sud, sau magnații imobiliari din Hong Kong. Pe latura descendentă a ciclului, amenințările sunt și mai mari. Tigrii au fost zguduiți de crize financiare de două ori în ultimul sfert de secol. Lungul boom în cererea de semiconductori pentru telefoanele inteligente și computere s-a încheiat recent, afectând Coreea de Sud și Taiwanul. Ceea ce îi îngrijorează însă mai mult acum este sfidarea geopolitică: un „nou război rece” între China și America ar zdruncina bazele prosperității și securității tigrilor.

Din punct de vedere metodologic, acest raport special pune o întrebare evidentă. Are sens să se pună tigrii laolaltă? Doi sunt orașe; ceilalți sunt țări cu dimensiuni decente (populația Taiwanului depășește 20 de milioane: cea a Coreei de Sud, 50 de milioane). Doi sunt membri ai Națiunilor Unite; unul este un teritoriu al Chinei; celălalt există într-o lume de apoi diplomatică. Taiwanul și Coreea de Sud sunt democrații înfocate; Hong Kong-ul și Singapore au mai puțină încredere în electoratele lor. Doi dintre ei se sprijină încă pe producție; doi sunt acum furnizori de servicii de înaltă calitate.

Totuși, în ciuda acestor diferențe, ei au multe lucruri în comun. Ei sunt printre cele mai deschise economii de comerț are lumii, cu toată volatilitatea pe care o implică asta. Ei și-au păstrat totuși rate înalte de angajare și de economisire, chiar pe măsură ce standardele lor de trai s-au îmbunătățit. În grade diferite, ei sunt prinși între China și America. Și toți patru se confruntă cu probleme sociale complexe, care derivă din creșterea lor remarcabilă din ultima jumătate de secol. Cei patru tigri au realizat prosperitatea fără complezență, bogăția, fără odihnă. Nu este garantat că eforturile lor de a rămâne în frunte vor avea succes. Dar e garantat că ele vor fi fascinante. ■

Acest articol a apărut în secțiunea Raport special din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Încă la vânătoare”