În conflictul din Orientul Mijlociu, Uniunea Europeană se menține discretă. De la Paris la Berlin și până în Europa de Est. Semn al înțelepciunii diplomatice sau al neputinței?

Dacă europenii se află într-o stare de expectativă, la fel de adevărat este că nu s-au făcut auzite nici critici față de acțiunea Washingtonului. Europenii par să prefere expectativa, consultările și inițiativele diplomatice.

De altfel, Casa Albă și-a manifestat nemulțumirea față de atitudinea europenilor. Secretarul de stat, Mike Pompeo, le-a reproşat europenilor că nu au fost „atât de utili” pe cât ar fi trebuit să fie. Pompeo a afirmat, într-un interviu pentru Fox News, că aliații din regiune fuseseră informați cu privire la planurile Washingtonului.

În ce măsură aliații primiseră toate informațiile cu privire la ce aveau de gând să facă americanii e greu de spus, dată fiind sensibilitatea dosarului. Nu a existat până acum vreo voce oficială în Europa care să spună că a fost într-adevăr prevenită de Washington. De ce să avem încredere în Donald Trump? – se întreabă acum mulți analiști europeni.

Diplomația se face în liniște

De partea sa, Uniunea Europeană încearcă mai degrabă să joace un rol de mediator în această criză, decât să se angajeze în gesturi care ar putea duce la escaladarea ei.

Șeful diplomației europene, Joseph Borell, l-a invitat pentru consultări pe ministrul de externe Iranian, Mohammad Javad Zarif, căruia tocmai i-a fost refuzată viza de Statele Unite, pentru a putea participa la o conferință ONU.

Președintele francez, Emmanuel Macron, s-a consultat telefonic cu omologul său rus, Vladimir Putin. Iar Parisul a îndemnat Statele Unite şi Iranul să dea dovadă de reţinere. La Moscova urmează să ajungă, la sfârșitul săptămânii, și cancelara Angela Merkel, tot pentru discuții pe seama crizei.

Sunt semne care arată că europenii caută să discute cu Teheranul, conform principiului diplomatic, vechi de când lumea, potrivit căruia dacă vrei pace, trebuie să vorbești cu dușmanul. Iar pentru asta, în cazul de față este nevoie să vorbești mai întâi cu rușii, aliați ai iranienilor pe complicata tablă de șah din Orientul Mijlociu.

După uciderea generalului său, Teheranul a anunțat că se consideră liber de acum înainte să dezvolte fără opreliști programul nuclear. Iar europenii se tem că, în locul unui Iran angajat, de bine, de rău, într-un program totuși controlabil, avem în prezent toate datele să ne trezim cu un Iran cu bombă atomică.

Are ceva Europa să-i spună Iranului?

Europenii au depus eforturi uriașe pentru a menține în viață acordul din 2015 de la Viena, prin care Iranul se angaja să nu dezvolte arme nucleare. Și au rămas pe poziții chiar după ce președintele Trump a părăsit înțelegerea, în 2018. Iar europenii au mers până acolo încât au căutat tot felul de metode pentru a continua schimburile economice cu Iranul, ocolind sancțiunile impuse de Washington.

În toamna anului 2018, europenii au decis să creeze aşa-numitul „vehicul cu destinaţie specială” (SPV) pentru a facilita tranzacţiile dintre companiile europene şi iraniene. Mecanismul a fost conceput pentru a împiedica SUA să se opună tranzacţiilor sau să urmărească măsuri punitive împotriva companiilor şi statelor care au continuat să aibă relații comerciale cu Iranul, sfidând astfel sancțiunile americane. A fost o mare concesie făcută de europeni Teheranului, pentru a menține republica islamică în acordul nuclear.

Acum, acordul pare literă moartă. Dar se pare că europenii au ceva să le propună iranienilor pentru a evita amplificarea conflictului. Și caută contactul cu Teheranul.

Diplomația se face în liniște, de unde și reținerea de care dau dovadă cancelariile europene.

Examen pentru Europa

Atacul american la adresa generalului iranian vine într-un moment în care dominația regimului mullahilor este contestată nu doar în interior, ci și în state din regiune, unde ajunge mâna lungă a Teheranului: Liban și Irak. Aflat sub presiune, regimul iranian pare acum mai interesat de o confruntare limitată cu americanii, decât ar fi americanii de un război cu regimul mullahilor.

O altă problemă, care pur și simplu îi îngrozește pe europeni, este amenințarea lui Donald Trump că ar putea lovi o serie de situri culturale iraniene. Aceasta ar însemna, din punctul de vedere european, o adevărată barbarie și, în orice caz, o abdicare de la valorile occidentale.

Președintele Trump consideră că iranienii n-au câștigat vreodată un război, dar nici nu au pierdut vreodată o negociere. Însă pentru europeni, orice negociere este mai bună decât războiul. Aceasta este o diferență fundamentală de abordare a problemelor globale și arată falia care se cască tot mai adânc pe cele două maluri ale Atlanticului.

Uniunea Europeană își propune să devină un actor de prim rang pe plan global. Fără o componentă militară relevantă, dar cu o economie puternică și cu negociatori experimentați, Uniunea Europeană încearcă să-și atingă scopul, promovând tocmai diplomația, multilateralismul, dreptul în locul forței și acțiunea climatică. Sunt principii cu care statele membre au fost de acord.

„Vrem să lăsăm loc diplomaţiei. Vom acţiona prin canale diplomatice de încredere cu toate părţile implicate. Sarcina mea este să detensionăm situaţia”, a spus preşedintele Comisiei Europene.

Criza iraniană este o primă încercare a valabilității mijloacelor cu care Uniunea Europeană încearcă să-și facă loc într-o lume care pare a deveni tot mai nervoasă. Este o misiune extrem de dificilă și nu se știe dacă se va încheia cu succes. ■