Home Actualitate Mesajele lui Iohannis și Orban de Ziua Culturii Naționale

Mesajele lui Iohannis și Orban de Ziua Culturii Naționale

0
Mesajele lui Iohannis și Orban de Ziua Culturii Naționale
5 minute de lectură
Klaus Iohannis la un vernisaj, alături de pictorul Daniel Zlota. Foto: Ramona Grama.

Miercuri, de Ziua Culturii Naționale, președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au transmis mesaje de susținere a domeniului culturii.

Klaus Iohannis a afirmat că statul român trebuie să se angajeze, în domeniul culturii, să stimuleze creația și să garanteze în mod real „libertatea creatorului”, precum să și sprijine circulația valorilor culturale românești. Mesajul a fost prezentat de către Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial – Departamentul Cultură, Culte și Centenar, în cadrul sesiunii solemne a Academiei Române, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

„Astăzi, poeții și prozatorii noștri, pictorii și cineaștii «noului val», compozitorii și interpreții, artiștii scenei dramatice și lirice românești își găsesc afirmarea, admirația și publicul fidel peste tot în lume. La festivaluri și la târguri internaționale, în (sic; pe – n.r.) simezele muzeelor și galeriilor de pe toate meridianele globului, operele artiștilor români și cultura românească, în ansamblul ei, își îndeplinesc nobila misiune de autentic ambasador al identității și diversității societății noastre. Din această perspectivă, integrarea europeană și apartenența României la spațiul democratic occidental, departe de a cauza un atac la identitatea națională, reprezintă în fapt o mare oportunitate pentru creatorii care dau astăzi strălucire culturii noastre. După ce au fost confruntați cu cenzura comunistă, artiștii români au de 30 de ani oportunitatea de a-și fructifica libertatea și au probat cu prisosință înțelepciunea de a evita capcanele demagogiei și populismului, ca și forța de a se impune prin talent și creativitate în fața globalismelor nivelatoare”, a transmis președintele.

De asemenea, Iohannis a transmis că accesul liber și nediscriminatoriu la cultură prin organizarea unei infrastructuri culturale funcționale ar trebui să fie un obiectiv al României.

„Acestea sunt profilul și contribuția culturii românești contemporane la viitorul „dulcei Românii”. Expresiile diversităților artistice, provenind din tradițiile majorității românești ori din cele ale minorităților naționale, edifică o societate creativă, a identităților care contribuie laolaltă la dezvoltarea durabilă a comunităților. Tocmai de aceea, stimularea creației și garantarea reală a libertății creatorului, precum și sprijinirea circulației valorilor culturale românești trebuie să fie pilonii angajamentului consecvent al statului în domeniul culturii. Accesul liber și nediscriminatoriu la produsul cultural, inclusiv prin edificarea unei infrastructuri culturale funcționale, este obiectivul pe care trebuie să îl urmărească o Românie normală, țara care își valorifică resursele strategice, între care la loc de cinste se găsesc spiritualitatea și creativitatea. La acest angajament, programul România Educată, pe care l-am inițiat, își va aduce și el o contribuție deosebită”, potrivit comunicatului.

„Cu prilejul acestei sărbători, care unește românii de pretutindeni, doresc să îi felicit pe toți cei care îmbogățesc, prin creația lor, cultura națională și să-i salut pe cei care o servesc cu trudă și angajament în instituțiile publice. Lor, ca și întregii națiuni, le spun că Președintele României se va afla, și în acest al doilea mandat, în slujba culturii române și a protejării patrimoniului național”, a conchis șeful statului în mesajul său.

Premierul Ludovic Orban a transmis cu același prilej un comunicat de presă.

„Celebrarea Zilei Culturii Naționale pe 15 ianuarie, data de naștere a marelui poet Mihai Eminescu, este omagiul pe care statul român îl aduce geniului eminescian și semnificației pe care acesta a avut-o atât în ulterioara efervescența literară din țara noastră, cât și în recunoașterea creației naționale printre valorile importante ale culturii universale. Adaug omagiul meu în fața staturii sale artistice și salut sărbătorirea Zilei Culturii Naționale ca pe un moment identitar deosebit. Cultura este cea care a stat mereu în avangarda luptei pentru libertatea spiritului, a inspirat valorile, a lărgit orizontul omului de a înțelege și depăși bariere ridicate de temeri sau prejudecăți”, a scris Orban.

„Este singura mărturie de identitate pe care nimeni nu o poate pierde și singurul avut tangibil de care un om nu poate sărăci. Prin sistemul de credințe și valori, prin conservarea și perpetuarea elementelor comune, cultura a adus trăinicie națiunii române și a făcut posibile acte politice și sociale majore. România de astăzi, cu idealurile și valorile sale, cunoscută drept o voce distinctă în lume, este un rod incontestabil al culturii”, a subliniat Orban.

Șeful Executivului susține că Guvernul are multe proiecte ambițioase în domeniul culturii.

„Guvernul pe care îl conduc are proiecte ambițioase în domeniul culturii, menite să contribuie la proeminența profilului cultural românesc în tezaurul culturii universale. Îmi doresc ca implicarea cu politici și resurse în conservarea de patrimonii și în stimularea creației artistice să răspundă armonios talentului creatorilor români și iubitorilor pasionați de creația culturală. Pentru că popoarele dăinuie atât cât rămâne vie cultura lor.Multă inspirație și mult succes artiștilor României!”, a conchis Orban, în comunicatul de presă remis Mediafax.

Urmăriți-ne și pe Facebook.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here