Era aproape imposibil ca marii oameni care ne-au luminat căile şi potecile să nu ştie cine e Dumnezeu. Eu, unul, mărturisesc că habar n-am. Moise cică l-a văzut, dar nu în chip de om, ci de duh, adică lumină orbitoare. I-a dictat şi nişte legi pe care ulterior a dorit să le completeze prin propriul său Fiu. Eu în Acela cred, Cel care a venit să ne înveţe ce ar fi bine să facem ca să nu murim. 

Iată şi alte opinii: „Nu putem să-L ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămâne important” spune Constantin Brâncuși. Tâmpită afirmaţie şi total ilogică. Talentatul Brâncuşi ar fi făcut bine să se rezume la sculptură. Cum să nu putem să-l ajungem? Tocmai asta e ideea religiei creştine, să fim împreună cu Dumnezeu şi asemenea Lui. Asta a spus-o Hristos, care nu se pricepea la sculptură, deşi unele filme îl prezintă confecţionând nişte mese ridicole, în ideea că, fiind fiu de tâmplar, trebuie musai să fi moştenit aptitudinea.

„Dumnezeu este intervalul dintre două bătăi ale inimii.” Este opinia lui Emil Cioran. Metafora e atât de comună, încât mi-e şi greu să cred că a formulat-o Cioran. Ca să lămurim. Orice încercare de a-l defini pe Dumnezeu, fie şi prin figuri de stil dulcegi, e stupidă. Ce este aceea intervalul dintre două bătăi de inimă? Dumnezeu e un interval? În matematică, intervalul este o mulțime care conține toate numerele reale situate între două numere reale date. În viaţă, e o perioadă sau un spaţiu finit. Sigur, în definiţia lui Cioran apare termenul inimă. Adică, trebuie să-l simţi cu inima. Atunci de ce-l mai treci şi prin filtrul îngust şi ciuruit al raţiunii? Ce să fie în capul lui Cioran? Să fie resturi mucegăite de la copioasa masă carteziană?

„Dacă Dumnezeu nu s-ar fi odihnit duminica, ar fi avut timp să termine lumea”, spune Gabriel Garcia Marquez, ironic. Aşa e! În plus, conform codului muncii, ar fi fost plătit şi dublu. Eu cred că l-a obosit foarte tare facerea simpaticului şi isteţului Marquez, pe care l-a plămădit abia  în ziua a şasea. Dar se vede treaba că nici pe el n-a apucat să-l termine. Şi, din păcate, n-a mai avut nici vreme să lucreze la el. Şi adaugă Marquez: „Nu cred în Dumnezeu, dar mă tem de el”. Adevărul e că dacă te naşti lângă Medelin, frica e un sentiment indispensabil supravieţuirii. Şi, la urma urmelor, atâta vreme cât a existat Pablo Escobar, orice e posibil. Chiar şi existenţa lui Dumnezeu.

„Viaţa este un joc de şah cu Dumnezeu”, e de părere Hermann Hesse. Se ştie de fapt că Dumnezeu era singur înainte să creeze lumea. Şi în mod natural simţea nevoia să joace o partidă de şah. Dar n-avea cu cine. Încercase în prealabil să joace cu El Însuşi, dar, fiind omniscient şi omnipotent, pierdea mereu. Sau câştiga, nu mai are importanţă. Atunci, şi strict din acest motiv, s-a hotărât să-l creeze pe om. Care de multe ori l-a dezamăgit, inclusiv Kasparov. Se pare că Hesse era destul de bun la şah, fiindcă a pierdut partida abia la 85 de ani. 

„Întâmplarea este pseudonimul lui Dumnezeu când nu vrea să semneze.” Ne luminează Anatol France. Trebuie să-i atragem atenţia (dar deja el l-a cunoscut personal pe Dumnezeu, la judecată) că şi semnătura sub pseudonim e tot semnătură. Să-l numeşti însă pe Dumnezeu hazard e prea puţin chiar şi pentru un mediocru scriitor francez. Dacă ar fi vrut să semneze cu nume fals, Dumnezeu ar fi ales unul mai izbutit şi nu pe cel sugerat de Anatol France.

Un alt franţuz bun la bătaie, dar confuz în idei. Napoleon Bonaparte: „Bărbatul este proza Lui Dumnezeu, femeia este poezia Sa”. Numirea asta emfatică şi voit ambiguă a lucrurilor e totuşi calitatea oamenilor care nu se descurcă bine în lumea ideilor, dar îşi închipuie că au o oarecare idee despre orice. Un alt închipuit ar zice: bărbatul este istorie şi femeia geografie. Sau bărbatul e algebră şi femeia geometrie?

Mergem, în sfârşit, la unul care se pare că a înţeles: „Eu nu cred că există Dumnezeu. Eu sunt sigur că există”. Este Carl Gustav Jung, un om exact aşa cum ar trebui să fim toţi: cu multe îndoieli şi o singură certitudine.

Încheiem optimist cu pariul lui Pascal, matematician şi fizician onest, care a priceput că Dumnezeu nu trebuie definit şi nici demonstrat ca legile presiunii atmosferice. Pascal a spus simplu: 

„Pariaţi că Dumnezeu există. În cazul în care câştigaţi, câştigaţi tot; dacă pierdeţi, nu pierdeţi nimic”.