PSD a declanșat alegerile anticipate. Desigur, liberalii și președintele Iohannis le-au deschis calea, dar social-democrații le înfăptuiesc. Cel puțin la acest moment.
„De ce forțăm alegeri anticipate când anul acesta avem alegeri la termen, le facem cu două luni înainte? Eu atâta meschinărie în politică nu am văzut de mult timp, cred că e și datoria presei să ia atitudine față de acest abuz democratic”, Marcel Ciolacu, ianuarie 2020. „Cei mai mulți membri CEx au spus că suntem pregătiți pentru orice fel de alegeri. Fără să vă jignesc, eu am condus ședința CEx și știu poziția colegilor. Colegii au spus că partidul nu are dreptul să se teamă de votul românilor. E o mascaradă să faci anticipate cu câteva luni înainte de alegerile la termen”, Marcel Ciolacu, februarie 2020. Mascaradă sau nu, iată că PSD intră în hora pe care, de fapt, el a pornit-o, prin moțiunea de cenzură care a dus la demiterea guvernului Orban. Desigur, social-democrații își fac datoria de partid de opoziție, merg cu jalba-n proțap la Curtea Constituțională. Reclamă un conflict juridic de natură constituțională între parlament și președinție cauzat de hotărârea lui Klaus Iohannis de a-l propune prim-ministru tot pe Ludovic Orban. Paradoxal însă, dincolo de acuzațiile dure din documentul către Curte, social-democrații își sabotează cumva propriul demers și stabilesc calendarul pentru votul asupra Cabinetului Orban 2. Ideea boicotului și cea a tergiversării s-a cam pierdut undeva pe drum. PSD dă senzația la acest moment că aruncă puțin câte puțin praf în ochii propriului electorat, care ar putea adulmeca urme de înțelegere pe sub masă cu PNL.
Practic, blat sau nu, înțelegere conjuncturală sau nu, PSD și PNL se comportă precum ceea ce sunt: cele două mari partide ale României, cu interese similare, chiar dacă acestea duc în direcții diferite.
Ce s-a întâmplat însă în PSD?
În primul rând, social-democrații și-au făcut socoteala. Și dacă alegerile ar fi în vară, și dacă ar fi la toamnă, tot vor mânca pâinea amară a opoziției. Așa că au calculat că până la urmă, dezavantajul nici nu ar avea dimensiuni de catastrofă. Condiția majoră este însă ca alegerile locale să aibă loc în aceeași zi cu scrutinul parlamentar anticipat. Și, după cum s-au aranjat lucrurile în ultima vreme, nimic nu ne împiedică să ne gândim că așa și va fi. În felul acesta, strădania primarilor și a celorlalți aleși locali de a-și conserva sau spori funcțiile ar urma să aducă și mobilizarea necesară pentru un număr onorabil de posturi în Parlament pentru PSD, chiar dacă va însemna consacrarea partidului în opoziție.
Marcel Ciolacu ar avea, paradoxal, mai multă marjă de manevră în alcătuirea listelor de candidați la parlamentare. Aleșii locali oricum vor trage pentru partid, indiferent că pe liste se află sau nu favoriții lor. Nu de alta, dar trag pentru ei înșiși, pentru posturile din administrația locală. Or, Marcel Ciolacu, având pâinea și cuțitul, își poate face curățenie elegant în ogradă. Rămășițele gărzii lui Liviu Dragnea ar fi spulberate definitiv, la fel și cei care nu îi văd cu ochi buni ascensiunea.
În sfârșit, Marcel Ciolacu evită, într-un fel, un eșec continuu. Acum, cu parlamentare și locale simultane, toată lumea se așteaptă la o înfrângere, e un lucru oarecum asumat în partid. Un rateu la locale acum și unul la toamnă la parlamentare ar induce ideea unui eșec pe termen lung, cu repetiție, care nu ar face tocmai bine moralului PSD și, mai ales, unei eventuale funcții de președinte a lui Marcel Ciolacu.
În plus, social-democrații au ocazia să arate că nu le e teamă, că sunt mobilizați și că nu au o problemă să dea piept cu oamenii. Mai mult, pot îmbrăca declanșarea anticipatelor în haine atrăgătoare pentru electorat. Se vor putea lăuda că au pus mai presus de toate interesul țării, că nu se țin de scaunele confortabile din Parlament și că se sacrifică pentru stabilitatea grabnică a țării.
Pe 24 februarie, de Dragobete, Ludovic Orban va veni în parlament să ceară mai degrabă să nu fie învestit decât cu un vot de încredere. Conducerea Parlamentului României, dominată de social-democraţi, a tras cât a putut de termenul legal, dar l-a respectat, în ciuda unor zvonuri iniţiale că şi-ar putea impune propriul ritm. Dacă o luăm din perspectiva presupusului blat PSD-PNL de care s-a tot vorbit, poate fi o încercare de a masca înţelegerea celor două partide. Decizia Comitetului Executiv al PSD de săptămâna aceasta, de a fi mai degrabă favorabil anticipatelor, a fost o surpriză pentru unii, o confirmare pentru alţii. Cert este că această concordanţă suspectă de interese PSD-PNL a fost acoperită o zi mai târziu de un război al declaraţiilor de ambele părţi. Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a încercat să mai dea o tuşă războinică strategiei anti-PNL după ce cu o zi înainte Marcel Ciolacu explicase că dă liber calendarului pentru votul de învestitură fără să mai aştepte rezultatul contestaţiei propriului partid la CCR: „Cu siguranţă, nu vom vota acest Guvern incompetent, incapabil, aservit grupurilor de interese. (…) Însă, luăm în calcul ca, până la răspunsul Curţii Constituţionale a României la sesizarea făcută cu privire la desemnarea abuzivă a premierului Ludovic Orban pentru a doua oară, să nu participăm la acest vot. Nu este încă luată o decizie, rămâne să discutăm în perioada următoare”. Pe de altă parte, şi Ludovic Orban a ţinut să ridice tonul la adresa social-democraţilor, într-un interviu pentru „Gândul”: „Ne-am războit timp de doi ani și jumătate pe toate subiectele, pe toate temele, am împiedicat toate porcăriile pe care a vrut să le facă PSD, am dat jos Guvernul PSD, am învestit Guvernul PNL, i-am bătut în alegerile europarlamentare, i-am bătut zdrobitor în alegerile prezidenţiale, normal că suntem într-o luptă pe viaţă şi pe moarte, iar anticipatele, normal, sunt necesare în România pentru că nu mai poate coexista un guvern normal, care vrea să facă lucruri bune pentru România, cu o structură parlamentară dominată de PSD, care torpilează tot, aruncă în aer…”.
Deocamdată, graţie social-democraţilor, pare că am fi mai aproape ca niciodată în istoria postdecembristă de alegerile anticipate. Printre parlamentarii PSD, părerile sunt împărţite cu privire la declanşarea anticipatelor. Unii încearcă să îşi aranjeze viitorul şi să îşi găsească un loc călduţ lângă conducerea partidului, în speranţa că vor avea un loc confortabil pe liste. Alţii nici măcar speranţe nu prea mai au. Îl va costa sau îl va ridica pe Marcel Ciolacu ideea de a accepta anticipatele? Deocamdată, situaţia pare sub control. Interesant este că data congresului în care social-democraţii ar trebui să îşi aleagă conducerea este incertă. Când a venit pe post de interimar în fruntea PSD, Marcel Ciolacu îşi fixase ca obiectiv principal organizarea congresului. Data de 29 februarie era ca şi bătută în cuie, dar deocamdată totul este acum incert. Până la urmă, totul depinde de felul în care îşi calculează Marcel Ciolacu şansele, dacă îl avantajează să intre interimar sau preşedinte cu puteri depline în alegeri. În alegeri locale, cel puţin.
Cum nimic nu e niciodată sigur, lucrăm încă pe două scenarii, unul în care vor fi alegeri anticipate, celălalt în care vor fi alegeri parlamentare la termen. E drept, după ultimele evoluţii, scenariul anticipatelor pare să prindă consistenţă. Oricum, în cazul în care se confirmă, important este cine va ieşi câştigător în bătălia pentru organizarea alegerilor: PSD, care ţine morţiş ca localele să fie în aceeaşi zi cu parlamentarele sau UDMR, care nici nu vrea să audă de aşa ceva. ■