
Câinele de companie al unui pacient din Hong Kong infectat cu coronavirus a fost depistat, vineri, având un nivel limitat al virusului COVID-19, potrivit marketwatch.com.
Departamentul pentru Agricultură, Pescării și Conservare din Hong Kong a anunțat, prin intermediul unui comunicat, că a plasat câinele în regim de carantină pentru intervalul standard de 14 zile, după ce mostrele nazale și orale testate au dat un „ușor rezultat pozitiv“. Departamentul a precizat că nu există încă date care să ateste că este posibilă transmiterea de la om la animale.
La rândul său, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că nu există dovezi că animalele de companie, cum sunt pisicile sau câinii, ar putea fi infectate sau ar putea răspândi virusul.
Potrivit autorităților din Hong Kong, câinele nu prezintă simptomele specifice ale maladiei. Mai multe mostre vor fi colectate de la animalul de companie în vederea continuării testelor, pentru a se determina dacă a fost într-adevăr infectat sau dacă e vorba doar de o contaminare superficială a mucoasei animalului, în contextul mediului în care s-a aflat.
Dacă s-ar confirma, ar fi primul caz de animal infectat cu noul coronavirus. Până-n prezent, peste 80.000 de cazuri de infectare cu COVID-19 și peste 2.800 de decese au fost confirmate. Dintre cei infectați, peste 33.000 de persoane, în special din provincia chineză Hubei, s-au vindecat. ■