
Producătorul european de aeronave Airbus nu a primit nicio comandă în luna februarie, în contextul epidemiei de coronavirus, a anunțat, luni, Reuters, preluat de Mediafax.
Totodată, compania a anunţat că în februarie a livrat 55 de avioane comerciale, bilanțul pe primele două luni ajungând la 86, puţin sub nivelul din aceeaşi perioadă de anul trecut.
Este a doua lună la rând în care unul din cei doi mari producători de aeronave din lume nu primește nicio comandă într-o lună calendaristică, după ce Boeing a reuşit aceeaşi contra-performanţă în ianuarie. Ianuarie a fost prima lună fără comenzi pentru producătorul american din ultimele decenii.
În prima lună a anului, Airbus a primit comenzi pentru 274 de aeronave, în timp ce Boeing a revenit în februarie cu o comandă din Japonia, pentru o duzină de aeronave 787. ■