Lupta cu pandemia implică întregul guvern, nu doar sistemul de sănătate

NU ESTE o luptă dreaptă, însă este o luptă pe care multe țări vor trebui să o ducă oricum. Lăsată de capul ei, pandemia de covid-19 se dublează la fiecare cinci sau șase zile. Când va ieși următorul număr al The Economist epidemia ar putea în teorie să fi infectat de două ori mai mulți oameni decât azi. Guvernele pot încetini acest ritm feroce, însă timpul birocratic nu este la fel ca timpul virusului. Iar în acest moment guvernele din toată lumea sunt prinse pe picior greșit.

Boala este acum în 85 de țări și teritorii, în creștere de la 50, acum o săptămână. Peste 95.000 de cazuri și 3.200 de decese au fost înregistrate. Însă analiza noastră, bazată pe șabloanele de călătorii din și spre China, sugerează că multe țări care au detectat zeci de cazuri au sute de alte cazuri care circulă nedetectate (vezi detaliu grafic). Iran, Coreea de Sud și Italia exportă virusul. America a înregistrat 159 de cazuri în 14 state, însă până pe 1 martie, în mod nescuzabil, a testat doar 472 de oameni, pe când Coreea de Sud testa 10.000 pe zi. Acum, că SUA caută, e sigur că va găsi multe infecții – și este posibil că va dezgropa o epidemie galopantă.

Când virusul se înrădăcinează, limitarea lui și mitigarea efectelor sale vor implica mai mult decât doctori și paramedici. Organizația Mondială a Sănătății a analizat lecțiile din China despre cum ar trebui să lupte sistemele de sănătate (vezi Briefing). Aceeași gândire este necesară pentru întreg guvernul, în special cum să protejăm oamenii și companiile pe măsură ce lanțurile de aprovizionare se fracturează, iar cei îngrijorați și cei bolnavi se închid în case.

Prima sarcină e de a duce forță de muncă și bani spre spitale. China a dus 40.000 de lucrători sanitari în provincia Hubei. Marea Britanie ar putea aduce doctori de la pensie. Săptămâna aceasta, Banca Mondială a disponibilizat 12 miliarde de dolari, iar FMI, 50 de miliarde de dolari pentru Covid-19.  Fondul Global, care luptă împotriva bolilor precum malaria și TBC, a spus că țările pot schimba granturile. În America, Congresul alocă 8,3 miliarde de dolari. Țara are unele din cele mai avansate spitale din lume, însă sistemul său de sănătate fragmentat are puțină capacitate de rezervă. Mult mai mulți bani vor fi necesari.

La fel de important este de a încetini răspândirea bolii prin încurajarea pacienților să se prezinte pentru testare atunci când epidemiile sunt mici și este posibil să fie ținute sub control. Aceștia ar putea să fie descurajați în multe țări, inclusiv în majoritatea Americii, unde 28 de milioane de oameni sunt fără asigurare de sănătate, și mulți vor trebui să plătească pentru o mare parte din tratament. Oamenii trebuie, de asemenea, să se autoizoleze dacă au simptome minore, cum vor avea în jur de 80% din ei. Aici contează concediile medicale, pentru că mulți oameni nu își permit să lipsească de la serviciu. În America, un sfert din angajați nu au acces la concediu medical și numai unele state sau orașe pe ici, pe colo oferă beneficii de boală. De multe ori, persoanele care lucrează independent, o cincime din forța de muncă a Italiei, nu se califică. Un studiu a găsit că, în epidemii, concediile medicale garantate reduc răspândirea gripei în America cu 40%.

Concediile medicale, de asemenea, reduc impactul asupra cererii care, împreună cu șocul asupra ofertei și o panică generală, lovește economiile. Acești trei factori, precum arată cazul Chinei, pot avea un efect dramatic asupra producției. Activitatea de producție de acolo s-a scufundat în februarie la cel mai mic nivel de la primul sondaj al managerilor efectuat în 2004. În trimestrul încheiat în martie, economia ca întreg ar putea să se contracte pentru prima dată de la moartea lui Mao Zedong.  OECD se așteaptă ca creșterea globală de anul acesta să fie cea mai înceată din 2009 încoace. Modelele profesorilor de la Universitatea Națională Australiană sugerează că PIB în America și Europa ar fi cu 2% mai mic decât ar fi fost în absența unei pandemii și, probabil, cu 8% mai mic dacă rata mortalității va fi mult mai mare decât cea prognozată. Piețele financiare iau în calcul și frica. Indicele S&P 500 a scăzut cu 8% de la vârful său din 19 februarie. Emiterea de datorie corporativă pe Wall Street mai mult sau mai puțin s-a oprit. Randamentul pentru obligațiunile de Trezorerie de 10 ani a scăzut sub 1% pentru prima dată în istorie.

În țările bogate, majoritatea efortului economic a fost direcționat pentru calmarea piețelor financiare. Pe 3 martie, Rezerva Federală Americană a tăiat dobânzile, cu o zi înainte de întâlnirea sa pentru politica monetară, cu o neobișnuit de mare jumătate de procent (vezi articol). Băncile centrale ale Australiei, Canadei și Indoneziei au acționat la rândul lor. Banca Angliei și Banca Centrală Europeană sunt așteptate să își relaxeze de asemenea politicile.

Însă această încetinire nu este una de manual. Ratele mai mici de dobânzi vor reduce costurile de împrumuturi și vor consolida sentimentul, dar nicio cantitate de credit ieftin nu va putea opri oamenii să se îmbolnăvească. Politica monetară nu poate repara lanțurile de furnizare rupte sau să îi tenteze pe oamenii speriați să iasă afară. Aceste limitări evidente ajută să explice de ce piețele nu și-au revenit după tăierile efectuate de Fed.

Este mai bine să sprijini economia în mod direct, ajutând oamenii afectați și firmele să își plătească facturile și să împrumute bani dacă au nevoie de ei. Pentru indivizi, prioritatea ar trebui să fie plata pentru servicii de sănătate și asigurarea de concedii medicale plătite. Administrația Trump ia în calcul să plătească unele facturi de spitalizare pentru cei care au virusul. Guvernul Japoniei va acoperi salariile părinților care stau acasă pentru a îngriji copiii sau rudele bolnave; guvernul din Singapore va ajuta taximetriștii și șefii ai căror angajați au fost loviți de virus. Multe astfel de idei vor fi necesare.

Pentru companii, marea provocare va fi lichiditatea. Și, deși șocul nu seamănă cu criza financiară, când otrava s-a împrăștiat din interior, acea perioadă a arătat însă cum să lupți cu o criză de lichiditate. Firmele care pierd venituri vor trebui totuși să plătească taxe, salarii și dobânzi. Ușurarea acestei poveri, pentru cât durează epidemia, poate evita falimente evitabile și concedieri. Scutiri temporare de taxe și de costuri salariale ar putea să ajute. Angajatorii vor fi încurajați să aleagă programe de lucru mai scurte pentru întregul lor personal mai degrabă decât concedierea unora dintre angajați. Autoritățile ar putea finanța băncile pentru a împrumuta firmele care suferă, cum au făcut în timpul crizei financiare, și cum face China astăzi. China dă de asemenea ordine băncilor să fie indulgente cu împrumutații întârziați. Guvernele occidentale nu pot face asta, însă este în interesul creditorilor de peste tot să arate bunăvoința împrumutaților care se confruntă cu o criză de lichiditate, precum au făcut băncile pentru angajații din sectorul public în timpul închiderii guvernului american din 2018-19.

Există o tensiune. Politica de sănătate are că obiectiv să protejeze spitalele prin coborârea vârfului epidemiei astfel încât să fie mai puțin intensă, chiar dacă durează mai mult. Politica economicǎ, pe de altă parte, are ca obiectiv să minimizeze timpul în care fabricile sunt închise, iar angajații absenți. În cele din urmă guvernele vor trebui să atingă un echilibru. Astăzi, însă, ele sunt atât de în urma epidemiei că prioritatea trebuie să fie de a-i încetini răspândirea. ■

Acest articol a apărut în secțiunea Lideri ai ediției tipărite sub titlul „Medicamentul potrivit pentru economia mondială”