Toate guvernele se vor chinui. Unele se vor chinui mai mult decât altele

PENTRU A ÎNȚELEGE ceea ce vine, privește la Lombardia, bogata regiune italiană aflată în inima epidemiei cu Covid-19 din Europa. Spitalele sale asigură îngrijiri medicale de clasă mondială. Până săptămâna trecută, credeau că se pot descurca cu boala – apoi valuri de oameni au început să apară cu pneumonie. Terminând ventilatoarele și oxigenul, personalul epuizat de la unele spitale se vede forțat să lase pacienții netratați să moară.

Pandemia, precum a fost declarată oficial de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) săptămâna aceasta, se răspândește masiv, cu aproape 45.000 de cazuri și 1.500 de morți în 112 țări, fără China. Epidemiologii socotesc că Italia este cu una sau două săptămâni înaintea altor locuri precum Spania, Franța, SUA și Marea Britanie. Țările mai puțin conectate, precum Egiptul și India, sunt și mai în urmă, dar nu cu mult. (Pentru mai multe articole despre Covid-19, vezi hub-ul nostru coronavirus.)

Puțini din liderii politici de azi s-au confruntat vreodată cu ceva ce se aseamănă cu o pandemie și cu consecințele sale economice – deși unii evocă criza financiară din 2007-2009 (vezi articol). Pe măsură ce au realizat cu întârziere că sistemele lor de sănătate vor ceda în timp ce decesele se vor acumula, liderii se trezesc la realitatea faptului că vor avea de îndurat furtuna. Trei factori vor determina cum se vor descurca ei: atitudinea lor în fața incertitudinii; structura și competența sistemelor de sănătate; și, mai presus de toate, dacă au încrederea populației.

Incertitudinea are multe surse. Una este că SARS-CoV-2 și boala pe care o cauzează, Covid-19, nu sunt pe deplin înțelese (vezi articol). O alta este starea pandemiei. În fiecare regiune sau țară tinde să prolifereze rapid nedepistată. Până când testarea detectează boala într-un loc, ea este în curs de răspândire în altele, cum a fost în Italia, Iran și Coreea de Sud. Până când guvernele închid școlile și interzic mulțimile, s-ar putea să fie prea târziu.

Soluția Chinei, aprobată de OMS, a fost de a impune o carantină brutală, susținută de testare în masă și de căutarea contactelor. Aceasta a venit cu un cost uman și economic mare, însă infecțiile noi s-au redus. În această săptămână, într-un tur al victoriei, președintele Xi Jinping a vizitat Wuhan, unde a apărut prima dată pandemia (vezi articol). Însă incertitudinea persistă chiar și în China, pentru că nimeni nu știe dacă un al doilea val de infecții se va ridica atunci când carantina se relaxează.

În democrații, liderii trebuie să judece dacă oamenii vor tolera regimul dur chinezesc de izolare și supraveghere. Închiderea din Italia este în mare parte auto-respectată și nu reduce brutal drepturile oamenilor. Însă dacă se dovedește că are mai multe fisuri decât a Chinei, ar putea fi aproape tot la fel de scumpă și mult mai puțin eficientă (vezi articol).

Eficacitatea depinde, de asemenea, de structura și competența sistemelor de sănătate. Există un spațiu imens pentru mesaje amestecate și instrucțiuni divergente despre testare și despre când să rămâi în izolare acasă. Fiecare sistem de sănătate va fi depășit. Locurile unde oamenii primesc foarte puține îngrijiri medicale, inclusiv taberele de refugiați și mahalalele, vor fi cele mai vulnerabile. Însă chiar și spitalele cu cele mai bune resurse din țările bogate vor avea probleme.

Sistemele universale, precum Serviciul Național de Sănătate britanic, ar trebui să aibă mai puține probleme în a mobiliza resurse și a adapta reguli și practici decât sistemele fragmentate, private, care trebuie să se preocupe despre cine plătește pe cine și cine este responsabil pentru ce (vezi articol). Statele Unite, în ciuda bogăției și a excelentei științe medicale, se confruntă cu obstacole. Sistemul privat este optimizat pentru tratamente contra cost. Cei 28 de milioane de americani neasigurați, 11 milioane de imigranți ilegali și un număr necunoscut de oameni care nu beneficiază de concedii medicale plătite au toate motivele să evite testarea sau izolarea. Birocrația și reducerile de bugete au întârziat în mod fatal testarea adecvată (vezi articol).

Incertitudinea va plana asupra celui de-al treilea factor – încrederea. Aceasta dă liderilor libertatea de a lua decizii dificile despre carantine și distanțare socială, inclusiv închideri de școli. În Iran, guvernul, care de mult este nepopular, este suspectat că ascunde cazurile de morți și îmbolnăviri. Acesta este un motiv pentru care clericii rebeli ar putea să refuze să închidă moscheile, deși ele răspândesc infecția (vezi articol).

Nimic nu stârnește zvonuri și frică mai mult decât suspiciunea că politicienii ascund adevărul. Când aceștia bagatelizează amenințarea într-o încercare greșită de a evita panica, ei vor crea de fapt confuzie, și asta va costa vieți. Cu toate acestea, liderii au avut dificultăți în a se raporta la pandemie și cum să vorbească despre ea. Președintele Donald Trump, în particular, a virat de la un optimism nefondat spre atacarea adversarilor săi. Săptămâna aceasta, el a anunțat o interdicție de 30 de zile de călătorii în majoritatea Europei, care va realiza foarte puține în a încetini o boală care deja circulă în America. Pe măsură ce oamenii vor fi martorii deceselor unor prieteni sau rude, el va afla că pandemia nu poate fi palmată ca o conspirație a străinilor, democraților și a CNN.

Ce ar trebui să facă politicienii? Fiecare țară trebuie să își găsească propriul echilibru între beneficiile urmăririi bolii și invadarea vieții private, însă Coreea de Sud și China arată puterea pe care „big data” și testarea în masă o pot avea în identificarea cazurilor și limitarea răspândirii lor. Guvernele vor trebui, de asemenea, să anticipeze pandemia, pentru că acțiunile de a-i încetini răspândirea, cum ar fi interzicerea mulțimilor de oameni, sunt mai eficiente atunci când sunt timpurii.

Cel mai bun exemplu despre cum să acționezi este Singapore, care a avut mult mai puține cazuri decât era de așteptat. Mulțumită unei birocrații eficiente într-un mic teritoriu singular, un sistem de sănătate universal de clasǎ mondială și lecția bine învățată a SARS, epidemia unui virus înrudit, din 2003, Singapore a acționat devreme. A reușit să realizeze compromisuri dificile cu acordul publicului pentru că mesajul său a fost coerent, bazat pe știință și a fost crezut.

În Vest, Covid-19 este o provocare pentru generația de politicieni care a luat puterea după criza financiară. Mulți dintre ei se plâng de globalizare și de experți. Ei se hrănesc din divizare și conflict. În unele feluri, pandemia va juca în favoarea agendei lor. Unele țări vor urma America și se vor închide în ele însele și își vor bloca granițele. Atâta timp cât lipsurile vor afecta economia mondială, industriile se vor retrage din globalizare – deși ar câștiga o protecție mai mare diversificându-și lanțurile de furnizori.

Însă pandemia pune, de asemenea, doctori, oameni de știință și experți în politici din nou în centrul guvernării. Pandemiile sunt în esență afaceri globale. Țările trebuie să lucreze împreună la protocoale de tratament, terapii și, se speră, la un vaccin. Votanții îngrijorați ar putea să aibă un apetit mai mic pentru lupte teatrale de politică partizană. Ei au nevoie ca guvernele lor să rezolve problemele reale cu care se confruntă ei – ceea ce politica trebuia să fi făcut în tot acest timp. ■

Cercetează mai adânc:

• Pentru mai multe articole privind Covid-19, vezi hub-ul nostru coronavirus
• Știința virusului
• Ratele de deces pentru Covid-19 ar putea varia enorm
• Cum să abordăm un nou fel de șoc financiar
• Ar trebui alte țări să copieze carantina națională din Italia?

Acest articol a apărut în secțiunea Lideri a ediției tipărite, sub titlul „Politică pandemiilor”