Home Actualitate Vicepremierul Raluca Turcan anunță că elevii ar putea repeta anul școlar

Vicepremierul Raluca Turcan anunță că elevii ar putea repeta anul școlar

0
Vicepremierul Raluca Turcan anunță că elevii ar putea repeta anul școlar
Sursa Foto: gov.ro
2 minute de lectură
Sursa Foto: gov.ro

Nu se știe cât va mai dura perioada de izolare impusă de epidemia cu noul coronavirus și încă nu există o concluzie privind eficiența cursurilor online pentru elevi, de aceea unul dintre scenariile pe care guvernul le are în vedere este repetarea anului școlar.

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, luni, la postul de radio RFI, că sunt trei scenarii în privința anului școlar: evaluările au loc conform calendarului inițial, evaluările sunt decalate sau anul școlar va fi repetat.

„Sunt trei etape posibile, cel puțin din perspectiva mea. Una ar fi ca anul școlar să continue și evaluările să fie așa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea școlilor peste perioada anunțată. Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului, însă vom vedea, e foarte-foarte dificil de afirmat acum care va fi soluția”, a explicat Raluca Turcan.

Ea a cerut Ministerului Educației o analiză despre cum se desfășoară cursurile online, după care se va anunța care dintre scenarii va fi pus în practică. Turcan are în vedere și faptul că există localități unde accesul la internet sau televiziune este deficitar.

 „Am solicitat o analiză din partea Ministerului Educației, tocmai pentru a vedea cum se desfășoară educația online și în baza programelor speciale create în parteneriat cu TVR pe educația copiilor. Plecăm de la principiul că nici o evaluare nu poate să fie în afara materiei predate. Dacă efectele predării online vom vedea că ating toate segmentele sociale, pentru că evident, România are și segmente extrem de vulnerabile, unde accesul la Internet este îngrădit, unde inclusiv accesul la televiziune este deficitar, vom vedea în funcție de aceste evaluări cum vom proceda cu anul școlar”, a declarat Turcan.

Vicepremierul a precizat că în toate țările se vorbește despre toate aceste scenarii și că nimeni nu a luat încă o decizie.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here