Home Actualitate Un primar din județul Vaslui a cumpărat măști și mănuși pentru toți locuitorii comunei

Un primar din județul Vaslui a cumpărat măști și mănuși pentru toți locuitorii comunei

0
Un primar din județul Vaslui a cumpărat măști și mănuși pentru toți locuitorii comunei
2 minute de lectură
Sursa: comunabanca.ro

Primarul comunei Banca (situată în Dealurile Fălciului, în sudul județul Vaslui) a cumpărat dezinfectant, 5.000 de măști și 5.000 de mănuși medicale pentru a le împărți locuitorilor comunei în scopul prevenirii epidemiei cu noul coronavirus, conform Mediafax. În plus, a mai comandat și produse alimentare care vor fi distribuite în cazuri extreme.

„Am și echipamente de protecție pentru cei care va distribui materialele. Mi-am luat și pixuri, pentru că fiecare om va semna pe ce a primit și atunci îi las și pixul, ca să nu transmită virusul”, a declarat, pentru MEDIAFAX, primarul comunei Banca, Vasile Vînătoru.

Totodată, edilul a propus pentru ședința de Consiliu Local din luna aprilie o hotărâre de modificare a plăților taxelor și impozitelor din comună. Astfel, bonificația a crescut la 20 la sută, iar termenul a fost prelungit până la 1 iulie.

Mai mult, se va prelungi termenul scutirii de 75 la sută la majorare și penalități pentru cei care plătesc integral impozitul până la 1 iulie.

„Dacă tot e perioada asta dificilă pentru toată lumea, oamenii o duc greu și noi la primărie nu mai încasăm, m-am gândit că dacă vin cu facilitatea asta, e bine și pentru cetățean dar și pentru noi, ca Primărie. Acum e bine, zicem noi, dar ne așteptăm la ce e mai rău. Atunci, poate vom trece la alte măsuri. Este o vorbă, vara fă-ți sanie și iarna căruță. De asta am luat și hotărârea asta de Consiliu Local”, a mai spus primarul.

În acest moment, comuna Banca are 60 de persoane în autoizolare și nicio persoană în carantină sau confirmată cu COVID-19.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here