Alegerile de la mijlocul mandatului produc un guvern divizat pentru o țară divizată

O rețetă de blocaj, guvernanță slabă și dezamăgire față de sistemul politic.

44
7 minute de lectură


Ediția tipărită | Lideri 

8 noiembrie 2018

DE DATA ACEASTA, rezultatul prognozat s-a produs în realitate. Democrații au cucerit Camera Reprezentanților în alegerile de la jumătatea mandatului din America de pe 6 noiembrie și vor supraveghea Casa Albă într-o oarecare măsură bine-venită, atunci când membrii Congresului își vor ocupa locurile în luna ianuarie. Republicanii au păstrat Senatul cu o majoritate mai mare, ceea ce va face ca numirile prezidențiale să fie mai ușor de confirmat. Ambele tabere au declarat victoria. O țară extrem de divizată are acum un guvern divizat. La baza rezultatelor, totuși, este o mutație structurală în politica americană care va face țara mai greu de guvernat în viitorul previzibil. Democrații reprezintă o majoritate a alegătorilor americani, dar Republicanii domină din punct de vedere geografic.

Democrații au câștigat votul popular pentru Camera Reprezentanților, cu o marjă confortabilă. Poziția lor ca partidul care se bucură de cel mai mare sprijin printre americani, grație forței sale din centrele urbane, a fost consolidată de o creștere a suportului din suburbii, unde a fost evidentă revolta față de președintele Donald Trump. În acest timp, republicanii și-au întărit controlul în statele mai rurale și mai puțin populate, bătându-i ușor pe senatorii democrați din Indiana, Missouri și Dakota de Nord. Într-o țară în care o cameră a legislativului se bazează pe populație, iar cealaltă, pe teritoriu, această divizare este rețeta pentru blocaj, guvernanță slabă și, în cele din urmă, pentru dezamăgirea față de sistemul politic însuși.

Amploarea divizării este frapantă. Acum zece ani, existau 17 state cu un senator republican și unul democrat. Din ianuarie 2019, vor fi doar șapte. La alegerile federale, puțini sunt candidații care reușesc să supraviețuiască pe teritoriul partidului de opoziție. Doar șase senatori au câștigat alegerile în state unde a fost votat Trump în 2016. Tabloul este mai puțin dezolant pentru guvernatori, dar în camerele din state tiparul acesta este reafirmat. Din ianuarie, Minnesota va fi singurul stat unde o cameră este controlată de democrați, iar cealaltă, de republicani. Ultima dată asta s-a mai întâmplat în 1914.

Acest echilibru poate fi stabil, dar este dăunător pentru țară și pentru ambele partide. Pentru republicani, pericolul este unul pe termen lung. Pe moment, ei dețin Casa Albă și au o majoritate consolidată în Senat. Dar într-un sistem bipartit, partidul care câștigă, dar nu poate să obțină majoritatea voturilor în mod constant va descoperi într-o zi că nu mai este considerat ca deținând puterea în mod legitim de o majoritate de alegători. Pentru democrați, sfidarea este imediată. Ei pot să vocifereze împotriva unui sistem care îi dezavantajează în mod structural, dar nu pot să schimbe acel sistem decât atunci când vor afla cum să câștige din interiorul lui. Obținerea unor mari proporții de voturi la New York și în California este un lucru foarte bun, dar de unul singur, nu va livra o majoritate de guvernământ. 

Care este calea de ieșire din acest impas? Sarcina principală le revine acum democraților. Pentru binele lor, ca să nu menționăm binele țării, ei trebuie să găsească modalități de recurs în inima Americii.

Asta începe cu exercițiul reținerii. Da, ei ar trebui să își folosească majoritatea din Cameră pentru a examina un președinte care dă dovadă de sfidare față de normele care i-au constrâns pe foștii președinți. Ei ar trebui să se uite atent la ce s-a întâmplat în agențiile federale și să investigheze posibilele abuzuri de putere prezidențiale sau proasta folosire a funcției pentru mărirea personală. Democrații ar trebui însă să reziste impulsului de a-și folosi majoritatea din Cameră pentru a se răzbuna, vânându-l pe președinte în felul în care Newt Gingrich și colegii săi republicani l-au vânat odinioară pe Bill Clinton. Urmărirea ar trebui lăsată pe seama procurorilor. Nu este evident, de pildă, că ar fi mult de câștigat din investigarea circumstanțelor confirmării judecătorului Brett Kavanaugh la Curtea Supremă. Nu există niciun motiv pentru suspendarea lui, așa cum vor unii democrați.

O a doua prioritate pentru democrați ar trebui să fie să arate că au ideile și capacitatea necesare pentru a guverna, care pot să atragă o secțiune mai largă de alegători. O modalitate de a face asta este să facă un efort de bună-credință ca să lucreze cu președintele și cu republicanii. Sunt programe care trebuie implementate în infrastructură și privind prețul medicamentelor. Ei trebuie de asemenea să facă imigrația mai puțin toxică.

În 2010, când republicanii au câștigat Camera Reprezentanților în timpul președinției lui Barack Obama și au început să blocheze tot ce voiau să facă democrații, Casa Albă a susținut că este nedrept ca jumătate dintr-o ramură a guvernului federal să stea în calea a tot restul. Asta a fost corect atunci și este corect și acum. Democrații din Cameră nu ar trebui să declare, așa cum a făcut-o Mitch McConnell la un moment dat, că ei se vor opune la tot ce face președintele. Nu ar trebui să se repete luarea de ostatici care i-a făcut pe republicanii din Cameră să flirteze cu o criză a datoriei suverane în cel de-al doilea mandat al lui Obama.

Mulți democrați vor da sfaturi împotriva reținerii, argumentând că strategia pământului pârjolit pe care au folosit-o republicanii când au avut majoritatea în Cameră a funcționat perfect de bine pentru ei. De ce, vor întreba ei, ar trebui ca democrații să fie partidul compromisului, în numele unei mai bune guvernări, când oponenții lor au refuzat atât de des să cedeze măcar un centimetru?

Din două motive. Primul, pentru că asta ar putea da rezultate. Ce-i drept, comportamentul recent al lui Trump nu prevestește nimic bun. Faptul că i-a acuzat pe democrați că ar fi facilitat uciderea de polițiști, așa cum a făcut-o în etapele finale ale campaniei sale, nu este cea mai bună cale pentru a încuraja spiritul bipartizan. Trump ar putea să renunțe la ideea de a semna orice lege în următorii doi ani, preferând să conducă prin ordin executiv, în timp ce atacă furibund opoziția.

Dar ar putea și să surprindă, dovedindu-se mai înclinat să lucreze cu democrații decât au făcut-o alți președinți republicani. Principul care îl motivează pe Trump este propriul interes, nu loialitatea față de partid. El s-a dovedit gata să renunțe la unele vechi poziții ale partidului său, la bine și la rău. Rolul de negociator șef ar putea mai degrabă să se potrivească egoului său.

În al doilea rând, chiar dacă eforturile bipartizane eșuează, un comportament responsabil este în interesul pe termen lung al democraților. În mare, democrații vor ca guvernul federal să funcționeze bine. Prin contrast, republicanii consideră încă sintagma „sunt de la guvern și sunt aici ca să ajut” ca fiind o microagresiune. Blocajul nu contribuie deloc la încrederea în guvern, de care au nevoie democrații, dacă este să câștige încrederea mai multor alegători. Că le place sau nu, au mai mult de pierdut de pe urma disfuncțiilor decât republicanii.

Acest articol a apărut în secțiunea Lideri a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „Where next?”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele