Home The Economist Alphabet dă o pagină și o lamă*

Alphabet dă o pagină și o lamă*

0
Alphabet dă o pagină și o lamă*
Foto: Getty Images / Guliver
5 minute de lectură

Ce urmează pentru părintele Google după plecarea taților săi?

Foto: Getty Images / Guliver

„GOOGLE NU ESTE o firmă convențională”, declarau Sergey Brin și Larry Page când și-au listat compania în 2004. „Nu avem intenția de a deveni una.” Pe 3 decembrie, s-au retras ca președinte și respectiv director executiv al Alphabet – părintele Google și a patra firmă listată din lume ca valoare. Creația lor rămâne neconvențională în unele feluri, în altele nu. Ei lasă o moștenire amestecată pentru Sundar Pichai, un om care a făcut carieră în Google, aflat la conducerea afacerii de bază, motorul de căutare, și care își va asuma ambele roluri.

Dnii Brin și Page au trăit visul Silicon Valley. Soluția lor la problema indexării unui world wide web aflat în creștere provine dintr-o cercetare finanțată de guvern la Universitatea Stanford și a fost perfecționată în garajul unui prieten. Google a fost fondată în 1998. Astăzi operează peste 2 trilioane de căutări pe an și produce sistemul de operare Android pe care se bazează 80% din telefoanele smart din lume. A trasat contururile epocii internetului și mobilelor în felul în care Microsoft a ajutat la definirea epocii desktopului PC. Veniturile sale au crescut de la 3,2 miliarde de dolari în 2004 la 136 de miliarde de dolari anul trecut. Capitalizarea sa de piață aproape s-a dublat din 2015, la 910 miliarde de dolari.

Cultura să internă este relaxată (vizitatorii erau adeseori uimiți când întâlnirile erau întrerupte de jocuri de volei în curtea centrală). A dat tonul unei generații de startup-uri, spune Karim Lakhani de la Harvard Business School. Însă Google a fost rapid în a angaja manageri profesioniști. În 2001, l-a angajat pe Eric Schmidt, un director cu state vechi, ca director executiv. Dl Pichai de asemenea oferă ceea ce dl Brin a numit o dată în glumă „supervizare parentală”.

Firma a devenit convențională și în alte feluri. Statutul ei dominant a atras privirea autorităților de reglementare. Ca și alte firme puternice, a angajat legiuni de lobby-iști pentru a lupta în colțul său, însă numai cu un succes limitat: de la Bruxelles la Washington, politicienii vituperează împotriva puterii și atitudinii sale privind datele private ale utilizatorilor. UE a amendat-o cu 9 miliarde de dolari. Investigații antitrust se întrevăd pe ambele maluri ale Atlanticului.

Angajații săi devin neliniștiți; 20.000 au ieșit din birouri acum un an pentru a protesta față de felul în care firma a gestionat cazurile de hărțuire sexuală. Cei care sunt devotați încă mottoului oficial de altădată al Google, „să nu fii rău” (eliminat în 2018), au condamnat deciziile de a oferi un motor de căutare cenzurat în China (de asemenea, aruncat la gunoi) sau lucrul cu forțele armate americane. A concediat angajați implicați în eforturile de sindicalizare. Mai mulți din ei au anunțat săptămâna aceasta că vor face plângeri la autoritățile de reglementare.

Poate că ambii fondatori au dorit să paseze aceste probleme altcuiva. Poate că vor să se concentreze pe proiecte la care țin – de la mașini care se conduc singure la inteligență artificială similară omului sau tehnologie de extindere a vieții – pe care Alphabet le-a subvenționat încrucișat din afacerea sa de publicitate. Dl Brin e văzut arareori zilele acestea; dl Page nu a apărut la adunarea generală a acționarilor Alphabet de anul acesta. Dl Pichai este văzut ca o mână sigură. Cu toate acestea, dat fiind că dnii Brin și Page păstrează controlul printr-o structură de două clase de acțiuni, libertatea sa va fi circumscrisă. Nu e de mirare că prețul acțiunilor s-a mișcat foarte puțin la apariția știrilor.

Deși Alphabet câștigă miliarde, rămâne ca un ponei de circ care știe să facă doar un singur truc. Reclamele aduc peste 80% din venituri, puțin s-a schimbat din 2015. Cota sa de piață din publicitatea online e puțin mai redusă; cea a rivalilor mai mici, precum Amazon, a crescut mult. Microsoft s-a reinventat cu succes ca o firmă de cloud-computing, după ce Bill Gates s-a retras în 2000; acum valorează mai mult decât Alphabet. Page-Brin pariază pe tehnologii futuriste care sunt entuziasmante din punct de vedere intelectual, însă care încă nu aduc bani. Cât timp va mai dura răbdarea investitorilor? ■


Acest articol a apărut în secțiunea Business a ediției tipărite sub titlul „Turning a Page and a Brin” (joc de cuvinte – dând o pagină și o lamă) 

*(joc de cuvinte cu numele fondatorilor, Page și Brin)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here