Remarcabile şi expoziţiile complementare ale Bienalei Internaţionale de Ceramică de la Cluj, ediţia a 4-a (1-15 octombrie 2019), personale sau în tandemuri, în săli distincte sau înlănţuite, în „şiraguri”, plus o „colectivă” de proiect, în câteva „locaţii” secundare: la Muzeul de Istorie a Transilvaniei, relansat nu cu mult timp în urmă, într-un sediu vechi restaurat şi reutilat, cu un sesizabil dinamism al gestionării spaţiilor şi al comunicării cu publicul, al panotării şi al promovării grafice; la Casa Matei (Corvin), gestionată de Universitatea locală de Arte şi Design; şi la Institutul Francez din Cluj.

Vernisaje succesive, din jumătate în jumătate de oră – la Muzeul de Istorie a Transilvaniei, a doua zi după deschiderea mare a Bienalei, din Palatul Bánffy…

Tăbliţe vechi, ecouri noi

…Începând cu intervenţia în Muzeu a Danei Fabini (reiau informaţiile biografice pe care le-am mai dat în nr. 29 al Reporterului global: născută în 1963, cu studii la Universitatea de Arte şi Design din Cluj, unde a şi predat după absolvire, emigrată în 2007 în Germania, la Köln, de unde revine frecvent în ţară). Ceramistă-„decorativistă” prin formaţie, dar foarte mobilă, frecvent atrasă de alte materiale şi tehnici, artistă – de fapt – multidisciplinară şi „multimedia”, Dana Fabini s-a alăturat Bienalei din fostul său oraş de reşedinţă cu o propunere ingenioasă: vizitând Muzeul în fază pregătitoare, a descoperit la etajul I o expoziţie arheologică temporară de prezentare a tăbliţelor de la Tărtăria.

Situl se află la Sud de Alba Iulia. Tăbliţele şi alte vestigii au fost scoase la iveală în urma unor săpături începute încă din 1906, continuate după al doilea război de către Nicolae Vlassa (1934-1984), apoi de elevi ai săi, rezultatele atrăgând atenţia unor reputaţi cercetători români şi străini. Cu metodele şi tehnologiile anilor 1990-2000, obiectele vor fi expertizate şi datate din secolul V î.Cr. Expoziţia Muzeului cuprindea explicaţii, o hartă, o cronologie a descoperirilor şi a cercetărilor şi – fireşte – câteva vitrine cu o selecţie din străvechile piese, misterios inscripţionate, drept care s-a vorbit despre „enigma tăbliţelor de la Tărtăria”: posibilă influenţă sumeriană, analogie cu tablete arhaice descoperite în Mesopotamia, polemici şi contestaţii între specialişti, de unde şi titlul „cu cârlig”, Vreau să cred.

Dana Fabini l-a adăugat pe-al său, Tăbliţele secrete, şi a brodat în jurul temei. A recuperat din arhiva proprie fotografii din studenţie cu ciudate „inscripţii” modelate de apa Mării Negre pe nisip, a presărat cuvinte, precum vestigiile risipite în pământ, pe panouri, cum a mai făcut în precedente expuneri vizual-poematice, a filmat şi a montat video, în imagini rotitoare, piesele antice, a folosit un mare ecran-plasmă, cu posibilităţi de scriitură peste imaginea de pe ecran, îndemnând vizitatorii, într-o „performance” ad hoc, să „inscripţioneze” şi ei realitatea, de fapt propriul ei chip din fundal, şi a încheiat „inscripţionând” ea însăşi publicul, cu mici semne pe frunţi, aşternute cu pensula, cu pastă de lut moale. În ultima sală din cele 3-4 avute la dispoziţie, a instalat şi o vitrină cu publicaţii ale sale vizual-literare.

Cultură arhaică, fotografie de artă, creaţie video şi acţionism contemporan, în interferenţă foarte postmodernă, incitantă, subtil-ludică.

Velimir Vukicevic, sârbul „românizat”

La etajul al II-lea, într-o primă sală dintr-o „salbă” pusă la dispoziţia Bienalei – un ceramist sârb „românizat”, Velimir Vukicevic (născut în 1950 la Belgrad, format acolo ca artist, astăzi profesor de ceramistică şi artist cu carieră internaţională), revenit în calitate de laureat al ediţiei precedente, după ce-a expus recent şi-n Bucureşti, la Galeria Galateea, şi-acolo, şi-aici sub titlul (Dis)joint memory/ Memorie (dis)continuă.

Vesel, mereu gata să râdă cu toată faţa, Vukicevic e un modelator sobru de forme abstracte, ici uşor umflate, parcă plutitoare precum norii, colo prelungite în tije vag-ondulatorii, uneori împletite-încâlcite, sub „dicteul” fanteziei pe care eziţi s-o interpretezi drept ludică sau – în compensaţie – hieratică. Poate că s-ar cuveni să credităm ambele variante şi ambiguităţile dintre ele, însoţite pişicher de zâmbetele autorului…

Alţi ceramişti, sticlari, pictori români

În continuare, în încăperi succesive:

Splendidele lucrări ale sticlarului Ion Tămâian, dedat la combinaţii, mai ales cu metalul, atras semantic de simbolisticile înalte, categoriale, germinative şi de alte feluri, de unde titluri precum Sămânţă, Coconul, Oul începutului, Fus, Hologramă. Câte-o referinţă istorică sau mitologică. Lucrări de dimensiuni mici-spre-medii, cu aluri sacerdotale, dar şi cu înclinaţii spre preţiozităţi evocatoare de vechi podoabe medievale. Piesete de sticlă arătând a pietre preţioase, dantelării metalice, lumini de dedesubt, incendiind translucidităţile.

Pictura de aspect „metafizic”, în sensul lui de Chirico, al altora, dar şi mai simplificată, a Ramonei Coarnă (absolventă de pictură la UNArte Bucureşti în 2004). Negru dominant, fundaluri întunecate, cu linii delimitante ale unor spaţii incerte sau cu piese de mobilier şi obiecte ivite de niciunde, sub spoturi discret aprinse nu se ştie de cine. Efecte când neliniştitoare, când provocatoare – surprinzător – de calm interior, preluat de la… interioarele geometrice cufundate-n neguri tăcute.

Picturile Cristinei Marian (născută în 1979 la Curtea de Argeş, absolventă în 2003 a Universității Naţionale de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, viitoarea UNArte), care vede o relaţie între entropia sistemelor şi energia culorilor şi se dezlănţuie în nonfigurativisme „scurse” policrom pe pânze, alunecând şi către figurativism atunci când intră în „ecou” abia-întrevăzut cu o Mască ludică a lui Tămâian, simpatic-totemică.

Vidul în lumea vizibilă, cu adaosul Prezentarea nevăzutului, „instalaţie mixed media”, din obiecte lumini, sunete, a artistei şi „art-terapeutei” Emilia Chirilă (absolventă în 1978 a Institutului de Artă „Ion Andreescu” din Cluj, versiunea de-atunci a actualei Universităţi de Artă şi Design), influenţată de Lacan şi de Chuang Tzu. Până acolo – ceramică şi sticlă în compoziţii diverse, portretistice sau geometrizante sau „decorative”, în suprapuneri de două planuri corespondente, pe rafturi transparente. Artistă efervescentă, cu vocaţie polimorfă.

*

Mansarda şi restul Bienalei – data viitoare. ■