ANALIZĂ Kashmirul nu este doar o gaură neagră între două puteri nucleare, ci ascunde și un război tăcut al apei

514
6 minute de lectură

Timing-ul este, poate, ironia esențială a istoriei. Să luăm, de pildă, problema Kashmirului, regiune căreia guvernul de la New Delhi i-a decapitat recent autonomia, informând că plănuiește restructurarea teritoriului.

Timing-ul? Kashmirul este una ruinele periculoase lăsate moștenire de imperialismul britanic, prinsă între ciocnirile tectonice dintre India și Pakistan, ambele fiind state cu armament nuclear în „debara”. Iar reaprinderea butoiului cu pulbere în această gaură neagră a Asiei vine cu un peisaj internațional pe măsură: Brexit-ul, care face din fostul patron colonialist al regiunii, Regatul Unit, în cel mai negru dintre scenarii, un candidat „eligibil” la descompunerea monarhiei.

Între timp, pe „caietul de sarcini” al lui Xi Jinping, un alt vlăstar dezastruos al colonialismului britanic – Hong Kong, se confruntă zilele astea cu molozul de dependențe lăsat în urmă de britanici prin cedarea teritoriului, sub condiția unei autonomii zdravene, către China în 1997.

O parafrază a expertului Dibyesh Anand descrie sugestiv tipul de colonialism „leneș” practicat de britanici la nivel administrativ – divide and quit. Altfel spus, venim, ne instalăm, plecăm pe nepusă masă și vă lăsăm pe cap un munte de aranjamente teritoriale nesatisfăcătoare și pline de fermenții unor iminente războaie separatiste.

Asta pe un pământ predispus și așa unor alte tipuri de bătălii: cele sectare.

Sufocat de sărăcie, Kashmirul este și o ditamai pepinieră de terorism, precum și o rută mănoasă în traficul de droguri via Afganistan.

Cronologie

N-ar strica o scurtă cronologie a băilor de sânge dintre India și Pakistan:

Regatul Unit pierdea în 1947 India. Decolonizarea a declanşat o serie de războaie regionale. India britanică a fost împărţită în două dominioane: India (majoritar hindusă) şi Pakistan (majoritar musulmană). Prins ca într-o menghină între interesele celor două dominioane: Principatul Kashmirului.

A urmat o perioadă de confuzie: maharajahul Kashmirului, Hari Singh, nu se putea decide cărui dominion să alipească teritoriul.

În final, maharajul Kashmirului semnează un tratat cu India după atacul unor gherile tribale pakistaneze. Începe războiul între India şi Pakistan pentru controlul Kashmirului. La finalul conflictului, prin medierea ONU, India şi Pakistan semnează un acord de armistiţiu şi trasează o Linie de Control, cu o lungime de 750 de kilometri, care separă Kashmirul indian de Kashmirul pakistanez. India primeşte două treimi din regiunea disputată, iar restul revine Pakistanului.

În anii 1950 intră în schemă China, care ocupă gradual estul Kashmirului – zona Aksai Chin.

Urmează 1962-1963: China înfrânge India într-un scurt război pentru controlul zonei Aksai Chin, disputată şi astăzi. Pakistanul cedează Chinei ţinuturile muntoase Trans-Karakoram ale Kashmirului.

Urmează 1965: Un alt război indo-pakistanez pentru controlul Kashmirului, culminând cu un acord de încetare a focului şi revenirea la vechea Linie de Control, aflată şi astăzi în vigoare.

Urmează 1971-1972: Din nou, India şi Pakistan se află în război în regiunea Kashmir. Pakistanul este înfrânt, iar Bangladeshul, numit până atunci Pakistanul de Est, îşi câştiga independenţa cu suportul militar al Indiei. Se semnează Acordul de la Simla (practic, actul de independenţă al Bangladeshului). Acest acord întăreşte regimul juridic al Liniei de Control, le impune Indiei şi Pakistanului să-şi rezolve litigiile teritoriale pe bază de negocieri şi nu prin uzul forţei militare, devenind peste ani fundamentul relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări.

Vine 1999: Deceniile care au urmat au transformat Kashmirul într-o „șerpărie” de grupări paramilitare jihadiste şi hinduse care îşi dispută regiunea, manevrate politic de tradiţionalul antagonism indo-pakistanez. Timp de şaptesprezece zile, India şi Pakistan, devenite puteri nucleare, au fost la un pas de declanşa un conflict atomic în Kashmir.

De atunci şi până în prezent, cu diverse perioade de acalmie, India şi Pakistan sunt prinse în Kashmir într-un soi de „beție militară”.

Regiunea s-a transformat între timp în ceea ce mulţi analişti consideră a fi un „vid al drepturilor omului”.

Geopolitica apei

Pentru Narendra Modi, premier cu apucături putiniste dintre cele mai fertile (adulator al blocadelor informaționale și al politicilor draconice anti-minoritare), Kashmirul este scena de teatru pe care India își poate încorda imperialist mușchii în fața globalismului chinez.

Și mai există o altă miză suveranistă a conflictului: apa.

Kashmirul indian este compus din statul Jammus şi Kashmir. Partea pakistaneză are în componenţă teritoriile Azad Kashmir şi Gilgit-Baltistan. Iar în salba teritorială a Chinei se află Aksai Chin şi Trans-Karakoram.

Toate aceste zone sunt traversate de râul Indus, care izvorăşte din Podişul Tibet şi se varsă în Marea Arabiei.

Împărţit între India şi Pakistan, bazinul râului este o componentă importantă în economia ambelor ţări şi, totodată, şi un instrument de şantaj hidroenergetic. Un tratat proiectat de ONU în anii 1960 stă la baza exploatării resurselor hidrologice de către India şi Pakistan.

60% din bazinul hidrografic se află pe teritoriul Pakistanului şi este singurul sistem hidroenergetic care alimentează ţara.

Poziţionarea geografică şi solul arid fac ca Pakistanul să depindă de râul Indus. De-a lungul anilor, guvernanţii de la Islamabad au acuzat constant New Delhi că duce o politică de acaparare economică, prin construcţia strategică de baraje hidroenergetice, a bazinului Indus pentru a impune o dependenţă energetică Pakistanului.

Ţară preponderent agrară, Pakistanul îşi extrage din Indus circa 75% din necesarul de irigaţii la nivel naţional, indică datele statistice, potrivit centrului analiză Stratfor.

În literatura de specialitate, Kashmirul este menţionat la categoria conflictelor hidrografice transnaţionale.

Sunil Amrith, specialist în această speţă a conflictelor strategice, explica într-un interviu oferit publicației Foreign Policy că pentru India controlul râurilor este nu doar o proiecţie hegemonică de ordin economic, ci este strâns legată şi de percepţia asupra propriei statalităţi. Pentru ideologii din anturajul lui Modi, Kashmirul reprezintă, din punct de vedere hidrografic, „templul noii Indii”.

„Mai mult de 400 de baraje se află în construcţie în India, Nepal, Bhutan, Pakistan. Şi mai multe vor fi construite de-a lungul graniţei chineze, în Tibet. Dacă planurile acestea vor fi duse la bun sfârşit, vom avea una dintre regiunile sufocate de baraje ale lumii. Iar aceste scheme nu doar că agravează tensiunile dintre naţiuni, având şi un enorm risc ecologic, dar efectiv nu respectă nicio frontieră”.

Datele statistice menționează Pakistanul ca fiind una dintre cele mai „stresate” țări din lume în privința resurselor de apă potabilă. Orice diminuare a fluxului din râul Indus ar putea avea un efect devastator asupra fermelor, pe care se bazează PIB-ul țării.

Și totul se petrece doar cu zarul războiului pe masă.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele