Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, achiziții strategice în agricultură

România este și ea pe listă.

485
Saudi Arabia Crown Prince Mohammed bin Salman. (Photo by Nicolas Asfouri - Pool/Getty Images)

Saudi Agricultural and Livestock Investment Company (SALIC), parte a fondului public de investiții al Regatului Arabiei Saudite a achiziționat pentru suma de 38 de milioane de euro ferma Baladjie Pty din Australia, mai precis 200.000 de hectare de teren agricol și un efectiv de 40.000 de ovine rasa Merinos, potrivit Bloomberg.

Achiziția face parte din strategia de investiții a SALIC de a-și lărgi aria globală în materie de business, dat fiind că Arabia Saudită, stat deșertic, depinde aproape integral de importuri de produse agricole.  Compania saudită dorește să își dezvolte afacerile în Europa, mai ales în domeniul produselor agricole, dar și din cele două Americi, în special pentru carne.

În toamna anului 2018, SALIC a achiziționat Mriya Agro Holding Plc, companie agricolă din Ucraina, unul dintre cei mai mare producător de porumb din Europa. Regiunea este de interes maxim, după cum au anunțat deja reprezentanții companiei, În toamna anului 2017, compania a intrat într-o asociere cu Al Dahra Holding, cel mai mare trader de cereale din Orientul Mijlociu, pentru a face achiziții în zece țări din regiunea Mării Negre. Cei doi giganți au anunțat investiții de 1,3 miliarde de dolari în zona Mării Negre în sectorul agricol, după cum au detaliat reprezentanții SALIC, în cadrul unui forum comun de business între Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. De altfel, Al Dahra, cu sediul în Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), a făcut anul trecut cea mai mare tranzacție în sectorul agricol din România, achiziționând cu peste 200 de milioane de euro compania Agricost a antreprenorului român, Constantin Duluțe. Tranzacția a presupus luarea în concesiune a Insulei Mari a Brăilei – 57.000 de hectare, considerată cea mai mare fermă consolidată din Europa. Pentru următorii cinci ani, reprezentanții Al Dahra au anunțat investiții de 500 de milioane de dolari în agricultura românească, sumă în care intră și posibile noi achiziții.

Obiectivul este de a atinge o producție anuală de un milion de tone de cereale și furaje combinate până în anul 2022. În paralel, se va dezvolta un punct de colectare a cerealelor cu silozuri, având capacitatea de a gestiona două milioane de tone de cereale de diferite tipuri, provenind atât de la fermele românești operate de Al Dahra, cât și de la cele din afara companiei.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele