”Regina muzicii soul”, Aretha Franklin, prima femeie din lume care a intrat în ”The Rock and Roll Hall of Fame”, a încetat din viață la vârsta de 76 de ani.
Legendra cântăreață a fost diagnosticată cu cancer în 2010 și anunțase că se retrage din activitatea profesională.
Cunoscută pentru melodii precum Respect sau Think, Aretha Franklin a avut peste 20 de hit-uri ”number one” în Statele Unite, de-a lungul unei cariere de șapte decenii.
Ultima ei apariție a fost anul trecut, la o gală la New York organizată de fundația Elton John Aids.
Născută la Memphis, Franklin a avut de la o vârstă fragedă îndrumători de marcă, precum cântăreții de gospel Mahalia Jackson și Clara Ward.
Aretha Franklin s-a străduit inițial să se afirme, compania de înregistrări Columbia nereușind să îi încadreze vocea puternică și impresionantă.