Atenție, se fac cărțile!

86
Manfred Weber (dreapta), candidatul principal EPP, Frans Timmermans (stanga), candidatul principal PES. Foto: Getty's Images
8 minute de lectură

Cei șase lideri care s-au confruntat în dezbaterea de dinaintea alegerilor europene au dus o luptă frumoasă, au formulat principii și și-au arătat angajamentul european – cu toate acestea, s-ar putea ca niciunul dintre ei să nu ajungă președinte al Comisiei. Dacă vorbim despre Uniunea Europeană ca despre un monument al negocierii și compromisului, atunci avem dovada.


Negocierile se anunță dificile, iar principiul „candidatului de vârf”, „Spitzenkandidat”, este pus în mod serios sub semnul întrebării.

Iar asta s-a simțit chiar în jurul summitului de la Sibiu, care, dincolo de spiritul care l-a dominat, cel al angajamentului pentru o Europă unită și puternică, a dat și startul complicatului proces de negociere a funcțiilor – și asta, chiar înainte ca europenii să-și spună cuvântul la urne.

 În mare, știm cărțile. Extrema dreaptă își va crește, probabil, ponderea, sperând chiar la 180 de locuri în noul parlament, și va încerca să îndeplinească dificila misiune de a construi un grup unitar.

 PPE va rămâne prima familie politică europeană, ca număr de locuri în parlament, dar cu pierderi față de precedentele alegeri – nu însă atât de drastice precum socialiștii. Vin însă puternic din urmă liberalii, în noua lor alianță cu partidele centriste în plină afirmare în numeroase state europene, fiind prognozat să-i depășească pe socialiști. Apoi, sunt așteptări mari și din partea verzilor.

 Toți nou-veniții vor aștepta acum ca angajamentul lor european, dovedit în ultima legislatură, să fie acum răsplătit la negocieri.

 Totul se va juca în Consiliul European

Acest organism își schimbă mereu structura politică, pe măsură ce în diferitele state europene au loc alegeri sau se formează ori se sparg diferite coaliții de guvernare.

Astfel, în momentul acesta, PPE are nouă membri. Dintre aceștia, cea mai mare experiență în plan european o deține cancelara germană, Angela Merkel, dar ea este slăbită chiar în propria țară.

 Austriacul Sebastian Kurz, până acum în alianță cu extrema dreaptă, a anunțat alegeri anticipate după scandalul filmărilor din Ibiza. Astfel că, pe de o parte, el a scăpat de „lestul” unei coabitări cu antieuropenii și, pe de altă parte, are o poziție slăbită de incertitudinea privitoare la alegeri.

 Aici îl găsim și pe premierul ungar Orbán Viktor, suspendat din cauza activării Articolului 7 și care nu se știe dacă va mai juca alături de populari ori, dimpotrivă, se va alătura, într-un fel sau altul, extremei drepte.

Ceilalți reprezentanți ai PPE în Consiliul European sunt Boyko Borisov (prim-ministru, Bulgaria), Nicos Anastasiades (președinte, Cipru), Andrej Plenković (prim-ministru, Croația), Leo Varadkar (prim-ministru, Irlanda), Krišjānis Kariņš (prim-ministru, Letonia) și Klaus Iohannis (președinte, România).

 Pe locul al doilea ca putere de decizie în Consiliul European se află ALDE, cu opt membri: Charles Michel (prim-ministru, Belgia), Andrej Babis (prim-ministru, Cehia), urmărit penal în țara sa pentru fraude cu fonduri europene, Lars Lokke Rasmussen (prim-ministru, Danemarca), Juri Ratas (prim-ministru, Estonia), Juha Sipila (prim-ministru, Finlanda), Xavier Bettel (prim-ministru, Luxemburg), Mark Rutte (prim-ministru, Olanda) și Marjan Šarec (prim-ministru, Slovenia).

Socialiștii se plasează de-abia pe poziția a treia – o imagine fidelă a declinului acestei familii politice europene. Partidul Socialiștilor Europeni numără cinci membri în Consiliu: Joseph Muscat (prim-ministru, Malta), Antonio Costa (prim-ministru, Portugalia), Manuel Pellegrini (prim-ministru, Slovacia), Pedro Sanchez (prim-ministru, Spania) și Stefan Lofven (prim-ministru, Suedia).

Dintre independenți, se detașează președintele francez Emmanuel Macron, cu planuri mari în ceea ce privește viitorul Uniunii Europene și, posibil, într-o viitoare alianță cu liberalii.

Tehnic vorbind, premierul italian Giuseppe Conte este și el independent, dar adevăratele jocuri politice în peninsulă le face Matteo Salvini, lider al Ligii, de extremă dreaptă. Independentă este și președinta Lituaniei, Dalia Grybauskaitė.

Conservatorii și reformiștii europeni contează pe doi membri: Theresa May (prim-ministru, Marea Britanie), Mateusz Morawiecki (prim-ministru, Polonia). Cu precizarea că polonezul va rămâne izolat și în căutare de noi aliați, după plecarea britanicilor.

În sfârșit, Alexis Tsipras, prim-ministru al Greciei, reprezintă stânga radicală. După toate datele, el nu va supraviețui alegerilor legislative din această toamnă, însă cuvântul său în Uniunea Europeană contează, dat fiind faptul că a reușit să-și scoată țara din marasmul economic și financiar.

Ghici, cine vine?

Toată această fragmentare de la nivelul Consiliului European – și pe care o vom regăsi după 26 mai și în Parlament – ne arată amploarea negocierilor ce stau să înceapă.

Președintele francez, Emmanuel Macron, și-a afirmat opoziția față de sistemul Spitzenkandidat, susținut de Germania. Dacă acest sistem s-ar aplica în mod mecanic, atunci germanul Manfred Weber ar deveni președinte al Comisiei, date fiind sondajele. Însă partida nu este nici pe departe jucată. Nu toți popularii l-ar susține pe Weber. Orbán, în orice caz, nu, dar în recentul interviu din Suddeutsche Zeitung, și cancelara germană Angela Merkel a punctat unele puncte de divergență cu Weber.

Numele lui Michel Barnier, negociator-șef al UE pentru Brexit și membru PPE, este de asemenea intens vehiculat la Bruxelles. După cum, în ultima perioadă, a apărut și varianta bulgăroaicei Kristalina Georgieva, fostă vicepreședintă a Comisiei Europene și actuală directoare generală a Băncii Mondiale.

Nu este exclusă însă nicio „victorie pe turnantă” a lui Frans Timmermans, care s-ar putea vedea propulsat în fruntea Comisiei Europene chiar de pe locul al treilea, grație unei alianțe cu Emmanuel Macron și cu liberalii, fără de care nu se poate concepe o majoritate funcțională în viitorul Parlament European.

Discuțiile sunt complicate și de alte condiționalități de care liderii și europarlamentarii sunt obligați să țină seama: cele geografice și cele de gen. Astfel, femeile trebuie să se regăsească în viitoarea structură de putere. De asemenea, trebuie asigurat echilibrul Nord-Sud și Est-Vest. Iar aici trebuie să privim întregul tablou, cu președinții Comisiei, Consiliului, Parlamentului, Băncii Centrale Europene, cu Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă și, de ce nu, cu procurorul general european.

În sfârșit, ecuația este complicată de neînțelegerile franco-germane privind viitorul Uniunii Europene. Opțiunea lui Emmanuel Macron pentru o Europă puternic integrată, inclusiv în plan social, prin instituirea unui salariu minim la nivel european, nu este împărtășită la Berlin.

Divergențele au fost recunoscute atât la Berlin, cât și la Paris, iar vremurile în care Franța și Germania se dovedeau suficient de puternice pentru a-și impune, până la urmă, voința în rândurile celorlalți membri au trecut.

Dar unde sunt alegătorii?

Oricum ar fi, liderii sunt obligați, de tratat și de bun-simț, să țină cont de rezultatele alegerilor europene – cam în măsura în care și liderii politici dintr-o țară sau alta țin cont de rezultatele alegerilor legislative, atunci când pornesc negocieri complicate și deloc transparente pentru formarea unor coaliții.

În cele din urmă, puterea de negociere a fiecăruia dintre reprezentanții din Consiliul European va depinde de rezultatele pe care le va obține în alegerile de la el de acasă.

În Germania, de exemplu, rămâne de văzut dacă creștin-democrații vor continua declinul sau, dimpotrivă, schimbarea operată la vârful partidului, cu propulsarea Annegretei Kramp-Karrenbauer, va avea succes. De asta poate depinde și propulsarea Angelei Merkel ca președintă a Consiliului, o variantă tot mai des vehiculată.

De asemenea, toată lumea așteaptă să vadă cum se vor descurca social-democrații. O oprire a declinului i-ar conferi șanse lui Martin Schulz, în cărți pentru postul de Înalt Reprezentant pentru Politica Externă.

În Franța, avântul reformator al lui Emmanuel Macron poate primi o confirmare aproape decisivă, în cazul în care lista sa o va depăși pe cea a Marinei Le Pen. Și invers, dacă partidul lui Macron va ieși al doilea, puterea sa de negociere va fi grav afectată, iar credibilitatea sa la Bruxelles și – foarte important – la Berlin se va prăbuși.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele