Avem nevoie de un președinte de criză

364
6 minute de lectură

Pe datele actuale, interne și internaționale, mandatul prezidențial 2019-2024 va fi unul de criză. Președintele României va trebui să gestioneze suprapunerea mai multor vulnerabilități interne, dar și a acestora peste o situație internațională tot mai complicată, tot mai periculoasă. Iar tot acest efort va trebui întreprins folosind ca platformă politică o instituție prezidențială diluată ca importanță, privată de anumite responsabilități și contestată ca autoritate principală, inclusiv în chestiuni de securitate națională.

Președinții Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu au fost indubitabil președinți de pace. Chiar dacă fiecare dintre ei s-a confruntat cu provocări interne sau externe, de la mineriade și  războaiele din fosta Iugoslavie la anexarea ilegală a Crimeii, în niciuna dintre aceste situații România , stabilitatea internă sau integritatea și suveranitatea ei nu au fost puse în pericol major. Pe de o parte, gradul de responsabilitate a politicienilor români era mult mai mare , iar pe de altă parte, sistemul internațional a fost mulți ani dominat de Occident, atent cu nevoile noastre de securitate.

Mandatele prezidențiale dintre 1990 și 2014 au avut loc într-un mediu internațional ce ne-a fost favorabil. Occidentul, prin victoria din Războiul Rece,  a dominat geopolitic politica mondială, beneficiind din plin de dividendele acestei noi stări de fapt. Economia globală a crescut puternic, ani de zile fiind martorii unei „ere a optimismului“, dominată de jocuri de sumă pozitivă. Ideologic, Vestul împărtășea același set de valori, omogenitate politică ce garanta și coerența strategică a occidentalilor, ce în final a dus inclusiv la extinderea NATO și UE spre Est. Și în perioada 1990-2014 am avut contestări strategice la adresa Occidentului, în special cele venite dinspre zona radicalismului islamic sau a Rusiei, dar de o intensitate redusă, ceea ce le-a făcut să fie gestionabile.   

Mandatul prezidențial 2014-2019 a fost unul tranzitoriu, de involuție,  de la pace la criză în sistemul internațional și de la  funcționare rezonabilă la neputință națională, în cazul României, guvernele succesive fiind vinovate pentru asta. În felul acesta, în mandatul 2019-2024, președintele României va trebui să gestioneze suprapunerea celor două crize, cea internațională și cea națională, generate de agravarea vulnerabilităților interne.

Criză internațională este generată pe de o parte de problemele structurale ale Occidentului, ceea ce își pune amprenta negativă atât asupra coeziunii sale, cât și asupra capacității de gestionare a anumitor situații complicate. Occidentul, mai ales țările mari care-l compun , trebuie să-și confrunte consecințele negative ale unor erori de administrare economică sau strategică. Criza economică din 2008-2010 a lovit puternic în încrederea socială a celor din clasa mijlocie sau paturile sărace. I s-au suprapus consecințele valurilor migraționiste, astfel că socialul occidental a suferit o dublă destabilizare. Pe acest fond a fost distrusă și coerența ideologică, astfel că azi avem două seturi diferite de valori care își dispută victoria, liberali și iliberali. Implicarea internațională și deschiderea spre multilateralism sunt astăzi puternic contestate de abordările bazate pe naționalism și egoism de stat.  De aceea, în țări precum SUA sau Marea Britanie este mai importantă dezbaterea internă decât evoluțiile internaționale, ceea ce reduce capacitatea lor de intervenție externă. Disponibilitatea Occidentului de a modela ordinea internațională sau chiar de a o apăra este mult redusă.

Pe fondul acesta a crescut corul statelor competitoare geopolitic, cele care contestă atât  regulile deja vechii ordini internaționale, cât și câștigurile geopolitice de după prăbușirea comunismului. Rând pe rând, Rusia, China, Iran, Siria, Venezuela au pus în operă planuri geopolitice antioccidentale, bazate fie pe folosirea forței militare, ca în cazul Moscovei, fie pe forța economiei, cum este cazul Chinei, dispusă să cheltuie peste 100 de miliarde de dolari în dezvoltarea megaproiectului Belt and Road Initiative.

În mandatul 2019-2024, președintele României va trebui să gestioneze abil, competent, toate aceste sporite tensiuni internaționale, atât din interiorul lumii occidentale, cât și dintre Occident și adversarii săi strategici. Vestul este mai slab ca acum zece ani și chiar dacă declinul este unul relativ, acest aspect trebuie luat serios în calcul. Capacitatea occidentalilor  de a ne apăra a scăzut, atât NATO, cât și UE fiind afectate de toate aceste probleme intra-occidentale. Strategia Națională de Apărare a Țării, din 2015, afirmă că „garantul principal al securității României este Alianța Nord‐Atlantică” . În actualul context euro-atlantic, pentru următorul mandat, președintele României va trebui să decidă în ce măsură afirmația de mai sus se mai susține. Fără a neglija importanța NATO pentru țara noastră, poate că a venit vremea că România să fie principalul său garant, asumându-ne efortul necesar apărării propriei țări. Dacă noi ne ajutăm pe noi înșine, cu atât mai mult ne vor ajuta și aliații. Nu le putem cere altora să ne iubească țara mai mult decât o iubim noi.

Tot în mandatul 2019-2024, președintele României, cel care conform Constituției veghează la buna funcționare a instituțiilor statului, va trebui să abordeze foarte serios și problema multiplelor vulnerabilități interne. Din cauza combinației nefaste dintre incompetență, corupție și minciună, România a devenit o țară neputincioasă, incapabilă să-și apere cetățenii, să-și finalizeze autostrăzile, fiind tot mai prost guvernată. În ultimele luni, am avut mai multe eșecuri structurale, de la impasul în care ne-am trezit în Republica Moldova până la blocarea sistemului informatic al Casei Naționale de Sănătate sau gravele derapaje ale unor instituții, în tragicul caz de la Caracal. Cum bine spunea președintele Klaus Iohannis, statul român nu mai este capabil să garanteze siguranța propriilor cetățeni.

Această suprapunere de planuri, cel al unui pericol sporit în politica mondială și cel al neputințelor noastre interne, face ca mandatul prezidențial 2019-2024 să nu mai fie unul de pace, ci, în mod evident, unul de criză. În următorii cinci ani, ne vom putea salva țara sau o vom pune și mai serios în pericol.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele