Penny Goldberg pleacă după numai 15 luni în funcție

CÂND ȚĂRILE autocratice bogate în petrol se bucură de o pleașcă datorată prețurilor mari, unde se duc banii? Un loc unde trebuie căutați sunt conturile din băncile elvețiene. Într-adevăr, o creștere a prețului petrolului este urmată de o creștere a depozitelor plasate de aceste țări în raiuri financiare, conform unui studiu din 2017, elaborat de Jorgen Juel Andersen de la Școala de Business Norvegiană BI, Niels Johannesen de la Universitatea din Copenhaga și coautorii lor.

Când dl Johannesen a prezentat rezultatele la Banca Mondială în 2015, în auditoriu era și Bob Rijkers, un membru al grupului de cercetare al băncii. Cei doi și-au unit forțele cu dl. Andersen pentru a investiga dacă ceva similar se întâmplă după o altfel de pleașcă: infuzii de ajutoare din partea donatorilor străini. Concluzia lor este demoralizatoare. Plățile făcute de Banca Mondială către 22 de țări dependente de ajutoare între 1990-2010 au fost urmate de un salt al depozitelor lor în raiuri financiare străine. Scurgerile au fost în medie de 5% din ajutoarele oferite de bancă acestor țări.

Dl Rijkers face parte dintr-o unitate care raportează către economistul-șef al băncii, Pinelopi (Penny) Goldberg. Echipa publică lucrări cu înțelegerea că vederile ei nu reprezintă poziția băncii. Însă rezultatul muncii echipei dlui Rijkers, care s-a „scurs” către The Economist, nu este încă printre ele. A trecut printr-o analiză internă făcută de alți cercetători în noiembrie. Însă, conform unor surse informate, publicarea lucrării a fost blocată de oficiali mai înalți. Este posibil ca aceștia să fi fost îngrijorați despre cum ar arăta, dacă chiar cercetătorii băncii spun că o parte din ajutoarele oferite de bancă au ajuns în conturi elvețiene sau similare acestora.

Banca insistă că o decizie finală privind publicarea nu a fost încă luată și că are preocupări legitime în ce privește lucrarea. O corelație între sumele plătite ca ajutoare și depozitele offshore nu este o dovadă de cauzalitate. Iar cei 5% din banii „scurși” ar putea include și unii bani legitimi, câștigați de unii contractori, care ar putea să prefere unele raiuri offshore față de alte centre financiare. Însă studiul a răspuns deja la obiecții similare în decursul procesului de analiză internă.

Integritatea cercetărilor produse de bancă este asigurată de economistul-șef. Funcția este, în mod normal, deținută de o persoană recunoscută din mediul academic, care are atât reputația externă pentru a proteja, cât și influența internă necesară pentru a-și apăra teritoriul. Slujba a fost însă divizată în 2017, când Paul Romer, un economist renumit, însă cu puțin tact managerial, a fost eliberat de obligațiile birocratice ale funcției. (El a părăsit apoi complet slujba după doar 15 luni în acest rol.) Dna Goldberg a primit mai multă putere managerială decât avea dl Romer la final, însă mai puțină decât avea el când a început.

Luna aceasta, ea a declarat că se va întoarce la Yale în martie, după numai 15 luni în funcție. Motivele ei sunt neclare. O reorganizare a băncii ar putea să fi fost un factor, inclusiv sosirea iminentă a lui Mari Pangestu, care va superviza unitatea dnei Goldberg, cu scopul de a alinia cercetarea mai îndeaproape cu operațiunile de țară ale băncii. Este posibil ca dna Goldberg să fi simțit că poziția are o prea mare povară managerială, însă prea puțină putere pentru a conduce propriul fief.

Însă este, de asemenea, posibil ca decizia băncii de a bloca unul din studiile echipei ei să o fi deranjat. După ce ajutorul acordat unei țări creşte, banii pleacă spre raiurile offshore. Și după ce un studiu pe o temă sensibilă este anulat, Penny pleacă pentru New Haven. În ambele cazuri, corelația este mai ușor de dovedit decât cauzalitatea [i].■

Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie a ediției tipărite sub titlul „Variațiunile lui Goldberg”

[i] Joc de cuvinte în engleză, bazat pe numele economistei şi numele localității unde funcționează Universitatea Yale (New Haven).