Pesta porcină africană (PPA) pare de neoprit, molima punând stăpânire pe mare parte din țară. Un nou județ a intrat pe harta celor afectate și nicio măsură luată până acum de autorități nu pare să stea în calea virusului. Comisarul Phil Hogan, aflat săptămâna trecută în vizită în România, a declarat că România ar putea primi un ajutor de 2 milioane de euro pentru fermierii afectați de pesta porcină africană. Între timp, Ministerul Agriculturii vrea să despăgubească proprietarii de porci la o greutate de 100 kg, însă măsura este cu bătaie pe termen lung, având în vedere că în proiectul de ordonanță de urgență se menționează că fondurile se asigură din bugetul pe anul 2019.
Pe lângă sprijinul de 2 milioane de euro, comisarul european pentru Agricultură a declarat că se caută și alte soluții care să vină în sprijinul fermierilor români. „Având în vedere că peste 71% din ceea ce înseamnă porci la nivel de gospodărie se află în România, sunt măsuri foarte greu de implementat. Desigur, pe lângă control, supraveghere și intervenție, ne gândim și la măsuri financiare pentru a ajuta fermierii în aceste situații, astfel încât să treacă peste aceste momente. (…) Vom aloca 2 milioane de euro pentru partea de ajutor sanitar veterinar și acum ne uităm la programul de dezvoltare rurală, ca să vedem cum mai putem ajuta fermierii”, a spus Phil Hogan.
Despăgubiri pentru greutate de 100 kg
În același timp, Ministerul Agriculturii intenționează să instituie o schemă de ajutor de stat de 80 de milioane de euro pentru compensarea pagubelor cauzate de pesta porcină africană în gospodăriile populației. Proiectul de ordonanță de urgență se află în dezbatere publică pe site-ul ministerului. Documentul stabilește beneficiarii, modul în care urmează să se facă despăgubirea și ce documente sunt necesare. „Prin adoptarea prezentei ordonanțe de urgență se dorește implementarea unui mecanism de sprijin la nivel național prin care să fie acordate compensații crescătorilor de porci, ale căror animale au fost ucise ca urmare a măsurilor de stopare a evoluției și de eradicare a pestei porcine africane. Ajutorul de stat reprezintă o măsură compensatorie acordată crescătorilor de porcine, persoane fizice ale căror animale au fost sacrificate la greutăți aflate sub greutatea standard de valorificare de 100 kg, care cresc porcine pentru consum familial, sezonier, tradițional în perioada sărbătorilor de Crăciun, dar și pentru valorificarea pe piața liberă, în aceeași perioadă, și obținerea unor minime venituri care să le permită reluarea producției agricole pentru anul următor, luând în considerare instituirea măsurilor sanitare veterinare, pierderile de venit ale crescătorilor de porcine ca urmare a sacrificării porcilor, la care se adaugă pierderile colaterale, respectiv furaje distruse, costurile dezinfecției ulterioare etc., precum și imposibilitatea creșterii porcinelor în perioada de carantină, ceea ce generează o reală dificultate în asigurarea resurselor de hrană pentru populația din mediul rural”, se arată în document.
Banii se dau din bugetul pe 2019
Ministerul Agriculturii a stabilit în proiectul de ordonanță și ce trebuie să facă proprietarii animalelor afectate de virus pentru a intra în posesia despăgubirilor. Astfel, pentru obținerea ajutorului de stat, beneficiarii trebuie să depună la direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, cererea de plată a ajutorului de stat, însoțită de următoarele documente justificative: copie după procesul verbal de ucidere, obținută de la DSVSA județeană; copie după fișa de evaluare, obținută de la DSVSA județeană; copie după cartea de identitate; dovadă cont bancar.
Cererile de plată se depun lunar, începând cu luna octombrie a anului 2018, dar nu mai devreme de primirea Deciziei Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat. „Ultima lună de depunere a cererilor de plată este luna octombrie a anului 2020. Plata ajutorului se realizează în termen de 30 de zile pentru cererile de plată depuse în luna anterioară. Prin excepție, plata ajutorului pentru cererile de plată depuse în luna decembrie se realizează până în data de 10 martie, inclusiv. Cererile de plată depuse în anul 2018 se plătesc din bugetul anului 2019”, se arată în proiectul de ordonanță.
Ministerul Agriculturii consideră că măsurile de ajutorare a celor afectați de pierderea animalelor trebuie aprobate în regim de urgență, întrucât pagubele suferite de aceștia sunt considerabile și au un impact semnificativ asupra nivelului de trai pentru o parte importantă a populației. „Pierderile de venit ale crescătorilor de porcine ca urmare a sacrificării porcilor, la care se adaugă pierderile colaterale, respectiv furaje distruse, costurile dezinfecției ulterioare etc., precum și imposibilitatea creșterii porcinelor în perioada de carantină, generează o reală dificultate în asigurarea resurselor de hrană pentru populația din mediul rural”, se menționează în proiectul ministerului.
Până în prezent, în România au fost confirmate aproape 900 de focare de pestă porcină africană, în 207 localități din 13 județe, potrivit datelor prezentate de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară (ANSVSA). În total au fost eliminați 232.722 de porci afectați de boală, potrivit autorității.
Regiunea de Nord-Vest a României:
- – Județul Satu-Mare – 7 focare în gospodăriile populației și 10 cazuri la mistreți;
- – Județul Bihor – 28 de focare în gospodăriile populației și 1 un caz la mistreț;
- – Județul Sălaj – 4 cazuri la mistreți;
Regiunea de Sud-Est a României:
- – Județul Tulcea – 551 de focare în gospodăriile populației, 1 focar într-o exploatație comercială de tip A, 5 focare în exploatații comerciale industriale, 1 focar într-un abator aparținând unei exploatații comerciale și 34 de cazuri la mistreți;
- – Județul Brăila – 60 de focare în gospodăriile populației și 6 în exploatații comerciale;
- – Județul Constanța – 67 de focare în gospodăriile populației și 1 caz la mistreț;
- – Județul Ialomița – 111 focare în gospodăriile populației și 3 cazuri la mistreți;
- – Județul Galați – 9 focare în gospodăriile populației și 1 caz la mistreț;
- – Județul Ilfov – 7 focare în gospodăriile populației;
- – Județul Călărași – 41 de focare în gospodăriile populației și 3 cazuri la mistreț;
- – Județul Buzău – 3 focare în gospodăriile populației;
- – Județul Giurgiu – 1 focar în gospodăriile populației.