Bine aţi venit în basmele contemporane!

Cu „antropociberneticuşi” şi alte animăluţe delicioase!

115
14 minute de lectură

Jurnal cultural

Poveşti de viaţă:

„brand manager“ şi artistă

Viaţa ne oferă, uneori, poveşti frumoase ca basmele. Marea majoritate a oamenilor îşi câştigă existenţa muncind fără tragere de inimă şi chiar şi cei cărora le place ce fac, mai mult ori… cât de cât, au sentimentul că „scapă” de la serviciu când pornesc spre casă, se simt „liberi”, „eliberaţi”. Norocoşii care şi-au găsit ocupaţiuni producătoare de mari satisfacţii sunt minoritari. Artiştii, bunăoară, căci ei lucrează în domenii către care alţii se-ndreaptă doar când îşi permit clipe de „înălţare spirituală”. E-adevărat că scriitorii, plasticienii, muzicienii, oamenii de teatru şi de film, ceilalţi „breslaşi” creativi, orgolioşi fiind, adeseori nemulţumiţi de producţiile proprii şi de aprecierile criticilor, nu prea-şi savurează condiţia. Totuşi, poveştile unora dintre ei se numără printre înainte-amintitele „basme” adevărate. De pildă, ale celor care, neaflându-şi o vreme drumul, şi-l descoperă şi se bucură din tot sufletul de ce-au ajuns să facă.

Iat-o pe fosta economistă şi actuala ceramistă Anca Vintilă Dragu (n. 1976)! Îi plăcea mult fetiţei din Târgovişte să deseneze sau să picteze cu acuarele ori cu pastă colorată din tuburile pentru şcolari, pe caietele-„blocuri”, în anii 1980, apoi liceencei de la reputatul „Ienăchiţă Văcărescu”, lăudată de profesorii ei de „dexterităţi”, la începutul primului deceniu postcomunist, dar, la vremea studenţiei, venind în Bucureşti, va face o alegere „pragmatică”: Academia de Studii Economice, absolvită în 1999. Şi va avansa impetuoasă în carieră, în mari companii multinaţionale: la Gallup, în cercetarea de piaţă, la Unilever şi la Danone, în marketing, urcând repede la nivelul de „brand manager”.

Însă… viaţa „corporatistă” îşi are atracţiile şi beneficiile ei, oferă „senzaţii tari” (adrenalină!) şi venituri peste medie, uneori mult peste, dar o poţi descoperi monotonă în aparenta ei „spectaculozitate” şi  ̶  inevitabil  ̶ „devoratoare”, epuizantă. În presă, pe internet pot fi întâlnite nu puţine exemple de „evadare” din „sclavia” marilor companii: foşti „executivi”, cu salarii ameţitoare, îşi dau demisia şi-şi iau lumea-n cap (la propriu!), pornind în lungi călătorii exotice sau, rămaşi în patrie, se retrag din marile oraşe şi se lansează în mici afaceri agricole, turistice, „naturiste”; alte „corporatiste” şi alţi „corporatişti” se-apucă să scrie versuri ori romane satirice… „anti-corporatiste”; şi aşa mai departe.

Cu o carieră „de succes” (cum se spune) în companiile înainte-numite, Anca Vintilă nu-şi uită pasiunea artistică, exersează în timpul liber, urmează şi cursuri, la Londra, în perioada unui stagiu „corporatist”, şi la Bucureşti, şi va ajunge să picteze pe porţelan, alături de Ana şi Irina Wagner, fondatoarele unei afaceri de acest fel – şi ea – „de succes”, Wagner arte frumoase şi poveşti. Începe să expună obiecte astfel „înfrumuseţate”, utilitare (căni, ceainice etc.), achiziţionate de la manufacturieri. O idee: reproduce drept PoezIE (2012) o ie veche, de la Făgăraş, în fragmente aplicate pe nouă farfurii albe de porţelan, ansamblul restituind imaginea poeticei piese vestimentare (vezi majusculele finale din titlu). În logică progresivă, va face şi pasul următor, decisiv: îşi pune problema modelării ceramicii şi a porţelanului. Urmează cursurile de pregătire de la Universitatea Naţională de Arte şi va redeveni, în 2013, la 37 de ani, studentă la „decorative”. Obţine licenţa în 2016 şi titlul de master în specialitate în 2018, devenind creativă profesionistă „cu patalama”, „cu patalamale”. În prealabil, îşi pune la bătaie priceperea „managerială” pentru a-şi promova pasiunea: fondează, în 2012, Una ca luna, site de comercializare a obiectelor sale utilitare pictate.

Cu aceste date de parcurs, âmpletind entuziasmul estudiantin cu o experienţă de viaţă mult mai consistentă decât a colegilor abia ieşiţi din adolescenţă, Anca Vintilă Dragu se afirmă, încă din studenţie, ca o artistă formată, cu o înţelegere matură, complexă a lumii şi a plasticii şi cu acumulări culturale consistente. Se va alătura, firesc, ceramistelor şi ceramiştilor din jurul Galeriei Galateea, recent autointitulatului „Galateea Group” (în englezeşte…). Expune acolo în câteva „colective” şi, acum, în „personala” #Antropociberneticus.

Anca Vintilă Dragu – o artistă de vocaţie care a rătăcit, o vreme, dar şi-a găsit – în fine! – drumul şi merge acum înainte, entuziastă, probabil fericită, ca-n basme…

De la Valuri la Forţa mouse-ului

Tehnicile de manufacturare, modelarea de tipare după care se vor turna şi se vor arde apoi, prin încercări repetate, lucrările finale, âi condamnă pe ceramişti – şi pe „decorativi” în genere – la serialisme aproape exclusive. Ei vor produce, inevitabil, teme cu variaţiuni! Posibilele dezavantaje ale stereotipiei sunt compensate de coerenţa propunerilor. Atunci când autorii au idei interesante şi reuşesc mari expresivităţi, rezultalele urcă ameţitor, către cote valorice foarte înalte. După cum o demonstrează şi „mişcarea” românească a ultimelor decenii şi a ultimilor ani, bucureşteană, clujeană şi de prin alte locuri.

Cu expuneri „de studenţie”, până mai ieri – ziceam – masterandă în Ceramică, Anca Vintilă Dragu, deja o certitudine, nu o „promisiune”, îşi fructifică dezinvoltă calităţile, datele de profil intelectual şi creativ. Pe de o parte, lucrează cu elan, cu poftă, cu vizibilă plăcere, de unde nu doar efervescenţa acumulării rapide de cicluri, ci şi o înclinaţie genuin-ludică, o cuceritoare bucurie „copilăroasă” a jocului cu formele. Pe de altă parte, scrutează lumea cu o privire matură, ştiind bine şi ce e arta, şi cum funcţionează societatea, economia, pieţele comerciale. Are – de fapt – ambele perspective, din interior şi din afară, de insider al lumii culturale, creative, estetizante, dar şi de outsider venit către un mediu profesional în care s-a integrat, dar pe care-l poate şi analiza cu ochi critic.

În consecinţă, va avansa pe două direcţii mari: a seriilor ludice, comice, înveselitoare, şi a celor mai sobru-reflexive, cu simbolistici mai patetice, cu mai asumate semnificaţii filozofice. Şi cu interferenţele de rigoare: profunzimi grave în ciclurile „jucate” şi infiltraţii (auto)ironice în cele mai afişat-conceptuale.

În linie sobru-reflexivă s-au plasat – bunăoară – Valurile studenţiei (2014): exersări de forme curbate, în gamă gri-albăstrie, cu depuneri de striuri şi cu sticlă prelinsă ori încremenită în fire subţiri, în instantanee ale răsucirilor acvatice. Sau, sub titulatură înalt-simbolică, Oul ideatic, lucrarea de licenţă (2016): coji de porţelan sau de gresie, cu perforaţii mai înguste ori mai late, prin care ies spre noi protuberanţe, tije, sârme, alte extensii incerte, ba chiar şi un omuleţ-cosmonaut, ceea ce-nseamnă că sferele ar putea fi şi navete intergalactice sau universul întreg, în alte variante rămânând la vedere, în „burta” ovoidelor, alte bile, alte ouă, plasate în abisul oglindirilor, la infinit. Sau Naşterea creaţiei (2016), cu generic intenţionat-tautologic, încât să trimită şi la miracolul vieţii, şi, „metanarativ”, la cel al artei care transmite mesajul: ouă arse şi văruite sau pictate, crăpate, cu câte-o fantă mai mare prin care se strecoară în afară câte-o aripă a fiinţelor pe cale să iasă cu totul la lumina zilei. Şi Metamorfozele (2017): cercuri de ceramică întregi sau rupte în două, de expunere parietală, cu complicate reliefuri supra-adăugate, pictate în tonuri pastelate.

Pe versantul deschis-ludic s-au situat – între altele – Habitatele (2014): două cutiuţe joase din gresie în care stau înfipte plăcuţe de gresie colorată „în masă”, cu pigmenţi încorporaţi, decupate în forme de căsuţe cu contururi variabile, permutabile (nefixate în postamente), locuinţe parcă pentru păpuşi, pentru pigmei, oriunde în cartierele ultraaglomerate ale furnicarului planetar. Sau Firul roşu, din nou de dinainte de obţinerea licenţei (2016): ansamblu variat de lucrări pe tema ţesăturilor, cu fuioare de lână, perii de scărmănat, un darac, fire şi gheme, fuse, andrele, suveici, rame şi alte unelte şi ipostaze, toate din ceramică (doar în dinţii periilor – lână sau vată!), risipite sau grupate, aşezate pe jos sau pe postamente, atârnate de pereţi sau spânzurate de tavan, într-o desfăşurare „deconstruită” a operaţiunii, în alb dominant, doar cu o perie, daracul, un fus şi mici tuşe albastre pe alte componente, poveste – vasăzică – a lânii mioritice, niciodată roşie, dar „fir roşu” al naraţiunii „identitare”, a mândriei naţionale, cu subtilă cromatică ironică, demitizantă. Sau Arca, din primul an masteral (2017): a lui Noe, fireşte, cu tot soiul de animăluţe plăsmuite de artistă, delicioase, scoţându-şi capetele din porţelan la aer, în două snopuri, la extremităţile unui tub curbat, arc de aproape 180º, deci cu orificiile la orizontală, sugerând chila ambarcaţiunii, alături fiind aşezate alte mici lighioane, probabil deja debarcate după acostare, salvate de la diluviu, recucerind uscatul. Sau Forţa mouse-ului (2017): două grupuri de „mauşi” din porţelan, unii reproducându-i pe cei cu care facem „click” pentru a acţiona cursoarele de pe ecranul computerelor, ceilalţi – mai zoomorfi, cu codiţe, câteodată şi cu ochi sau guri schiţate sumar, în rest deloc şoricei realişti, ci derivate „trăznite”, ca-n desenele şcolarilor, care dau frâu liber fanteziei şi trec mereu, cu lejeritate, din lumea concretă în universul ilimitat al imaginaţiei, abolind graniţa dintre ele; trupele se revarsă către noi tot dintr-un tub ceramic curbat, deci dintr-o „Arcă a lui Noe”, de-astă dată răsturnată, culcată pe-o parte, încât accesoriile computeristice şi micile vietăţi să poată ţâşni în afară, evadând din captivitate, invadând spaţiul cotidian. Plus… #Antropociberneticus!

Mai toate ciclurile au fost expuse în „colective” studenţeşti, ca lucrări de an, de diplomă, de disertaţie sau în selecţii „Galateea Group” şi-n alte configuraţii. Anca Vintilă Dragu are la activ şi două „personale”, la Mogoşoaia: Firul roşu (septembrie-octombrie 2016), în fosta Gheţărie a Palatului, în spaţiul consacrat în ultimii ani ceramicii, şi Oul ideatic (mai 2017), în şi mai miniona Galerie Foişor, de sub terasa de la etajul I, către curtea interioară. Seriile pot fi văzute pe site-ul de internet al autoarei (www.ancavintiladragu.com, unde sunt accesibile şi imagini ale puţinelor lucrări neexpuse, precum cele două Habitate) şi pe cel al Galateei (www.galateeagallery.com/anca-vintila-dragu.html).

Antropociberneticuşii;

supliment: coifuri de vikingi

Cu #Antropociberneticus (2018) şi-a susţinut Anca Vintilă Dragu disertaţia. O selecţie a fost expusă la ediţia a XVII-a a Salonului Artelor Decorative (aprilie-iunie 2019).

Cuvântul-valiză indică o specie hibridă de om-robot, ceva între natura genuină a speciei noastre şi tehnologiile contemporane. Tematică de mare actualitate într-o epocă în care suntem din ce în ce mai „conectaţi” la aparate şi la „reţele”, din ce în ce mai computerizaţi, ne facem transplanturi şi implanturi, ne introducem stenturi în artere, ne-nlocuim membrele, articulaţiile, alte părţi ale corpului cu proteze, cu componente din titan şi alte substanţe rare, inoxidabile. Ce-am ajuns să fim azi şi cum o să mai arătăm mâine?! La aşa întrebări grave, de sumbră proiecţie science-fiction, Anca Vintilă Dragu dă răspunsuri jucăuşe, alegând o combinaţie lexicală glumeaţă şi ilustrând-o cu o garnitură de personaje pe măsură.

Sunt figurine mai mult ori mai puţin humanoide, în poziţie aparent bipedă, verticale, aduse de spate, cu tuburi sau alte teşituri fără trăsături în loc de capete, uneori cu un soi de trompe, cu sau fără braţe sau cu aripioare, părând mai degrabă pinguini, sau cu cleşti de gândaci în care ţin telefoane mobile, cu căşti pe urechi, antene şi alte „accesorii”, cu câte un buzunar şmecheros la spate, ca de blue-jeans, fără picioare, alunecând pe roţi laterale, ca ale aspiratoarelor de praf, sau pe-o trotinetă ori pe-o placă pe role, cu – într-un caz – guler elisabetan şi piuliţe late drept ochi, cu – în altul – o inscripţie de felul graffiti-urilor pe trup, până la o Miss Insta care aduce cu un ciudat tirbuşon, cu proporţii de corp uman.

Adică: un soi de păpuşele parodice cu trăsături umane în amestecuri cu ale altor specii zoologice şi cu elemente mecanomorfe sau high-tech, rulate lejer, omuleţi-animăluţe-roboţei, prin nimic înspăimântători, dimpotrivă, ataşanţi, simpatici foc, iar prima care se va fi amuzat privindu-i va fi fost – bineînţeles – autoarea însăşi.

Reversul reflexiv al proiectului e important: „antropociberneticuşii” nu ne-ngrijorează, ceea ce nu-nseamnă că nu ne-ar stimula reflecţia asupra prezentului, asupra viitorului. Ciclul are o uimitoare capacitate de a dezvolta o semantică profundă, pornind de la nişte „jucărele” care-şi au rafinamentele lor compoziţionale, păstrând însă o simplitate deconcertantă. Stratificare asupra căreia atrage atenţia şi jocul de lumini colorate aplicate unora dintre figurine, contururile fiind ale unor piese din serie (asistenţa video: Alex Dragu): „antropociberneticuşi” peste „antropociberneticuşi”, cu identităţi şi metaidentităţi la care rămâne să ne mai gândim.

În expoziţie sunt incluse şi câteva piese din cea mai recentă serie a Ancăi Vintilă Dragu: Vecinul meu/ My neighbour (2019), practic, prima de după încheierea studiilor masterale. Într-un stagiu de lucru în Danemarca, la-nceputul anului, la Centrul Internaţional de Cercetare în Ceramică Guldagergaard, într-un grup de artişti de pe mai multe continente, cu expunere finală (la Galeria Apple House din Skaelskor), românca noastră a modelat şi a ars un set de coifuri de vikingi cu adaosuri – din nou – fanteziste, ludice, preluate din registre varii, de la taste de claviatură computeristică transformate în ornamente placate de jur împrejur la vizoare electronice de felul celor care fac vizibile hologramele. Încă o bufonadă a trecut-prezent-viitorului: haz cu miez, cu tâlcuri care-şi aşteaptă desluşirea…

*

Reluând: Anca Vintilă Dragu e o certitudine, nu doar o „promisiune” a ceramicii de azi, a plasticii noastre, cu – întâi – povestea ei de viaţă, ca de basm contemporan, şi – apoi – cu talentul şi cu entuziasmul imprimate remarcabilelor serii ludice şi/ sau filozofice care i-au conturat deja un profil foarte personal. Şi – fireşte – multe mai urmează…

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele