Home România Politic Blat să fie, dar să știm și noi!

Blat să fie, dar să știm și noi!

0
Blat să fie, dar să știm și noi!
Foto: Bogdan Cristel
7 minute de lectură

Pe când liberalii și președintele Iohannis agitau ideea alegerilor anticipate, dar părea că nimeni nu e dispus să treacă la fapte, social-democrații s-au enervat brusc pe asumarea răspunderii guvernului și au trântit o moțiune de cenzură. O adevărată mană cerească pentru toată lumea și mai ales pentru Ludovic Orban, care refuza categoric celălalt scenariu de declanșare a procedurilor pentru anticipate, și anume demisia.

Foto: Bogdan Cristel

Ce a urmat se știe, moțiunea a trecut, social-democrații au scăpat de spectrul înfricoșător al alegerii primarilor în două tururi, iar liberalii fac tot posibilul ca guvernul lor să nu fie învestit încă de două ori pentru ca scrutinul parlamentar să poată avea loc la începutul verii și nu spre iarnă.

Cei mai înfocați susținători ai parlamentarelor înainte de termen sunt cei de la USR PLUS. Sunt și cât se poate de consecvenți, și-au declarat dorința de a se ajunge la anticipate chiar de la negocierile pentru votul asupra guvernului Orban 1.

Anticipate vs două tururi

Numai că formula prin care PNL încearcă să provoace anticipatele favorizează adversarii contextuali de la PSD, nu amicii la fel de contextuali de la USR. Alegerea primarilor în două tururi era cea de-a doua cerere expresă a celor de la USR PLUS, care nu au primari și care în felul acesta ar fi avut o șansă în plus să se infiltreze în administrația locală. În loc de această șansă esențială pentru o formațiune tânără, PNL a oferit, mai mult sau mai puțin voit, un colac de salvare PSD-ului. „Vechea clasă politică a sacrificat alegerile în două tururi. De ce? Le-a fost frică. Au preferat blatul politic înaintea intereselor românilor: PNL obține alegeri anticipate, PSD își păstrează baronii.

Eu cred că românii s-au săturat de blaturi. Și o vor arăta la vot. Așa cum au arătat-o la alegerile europarlamentare, când USR PLUS a primit încrederea românilor din marile orașe. Noi, USR PLUS, suntem pregătiți să câștigăm alegerile chiar și într-un singur tur. Va fi mai greu, însă avem alături de noi milioane de români care nu mai vor să dea încă o șansă vechii clase politice.

Ei au eșuat. E timpul unei noi generații.”, scrie deputatul Ionuț Moșteanu. De altfel, după ce președintele USR, Dan Barna, aducea cu o voce relativ scăzută în discuție posibilitatea unei înțelegeri între PSD și PNL, atacurile au crescut în intensitate.

Culoar electoral spre voturi de dreapta

Într-un fel, suspiciunea de înțelegere dintre PSD și PNL este o șansă pentru Alianța USR PLUS, căreia i s-a deschis un culoar prielnic de campanie electorală: acela de luptă împotriva partidelor mari, cu tinichele de coadă, cu năravuri vechi disimulate mai mult sau mai puțin elegant, tributare unor baroni locali și unor mentalități vetuste, partenere cândva în USL. Dan Barna, Dacian Cioloș și ai lor au acum un nou cal de bătaie, care ar trebui, teoretic, să îi relanseze ca formațiune tânără, sănătoasă, alternativă modernă și progresistă la cele două mari partide vechi, PSD și PNL. De altfel, în acest moment practic USR PLUS sunt singura formațiune care are certitudinea că va mai ocupa locuri în viitorul parlament, firește, în afară de PSD și PNL. ALDE, fracturată la interior și indecisă, nu dă semne să își revină după eșecul de la europarlamentare; Pro România nu mai e aceeași cu cea de la europarlamentare, sărăcită de niște voci importante și prizonieră unor calcule și accese de independență ale lui Victor Ponta; UDMR e undeva la limită, dar să zicem că are totuși șanse mari să treacă și de data asta pragul grație supremației în Harghita și Covasna; PMP, aproape de deraierea definitivă, se agață de eterna locomotivă, Traian Băsescu.

În aceste condiții, cei de USR PLUS pun tirul pe liberali în primul rând, pentru că, oricum, electoratul social-democrat e greu spre imposibil de atras de ei. Nehotărâții de dreapta sau cei pentru care cele trei luni de guvernare Orban nu au fost chiar ceea ce sperau pot fi aduși spre o zonă mai proaspătă (teoretic).

La audierile din comisiile parlamentare ale miniștrilor propuși în cabinetul Orban 2, strategia USR a fost evidentă. Era de așteptat ca cei de la PSD să fie duri cu cei audiați, dar mai mult au profitat cei de la USR pentru a-și trage turta pe spuza lor. Cosette Chichirău a dat tonul la Comisia de finanțe, la audierea lui Florin Cîțu: „Ați tocat PSD că face promisiuni electorale, dar mi se pare că ați implementat aceeași tactică. Vă e frică să implementați soluții bune pentru România pentru că pierdeți voturi. Noi aici votăm un blat politic. Ați sacrificat alegerile în două tururi pentru anticipate. Când veți face un blat pentru autostradă în Moldova, când veți face blat pentru digitalizarea administrației, când veți face un blat pentru spitale?”. Că interpelarea deputatei USR este de asemenea în cel mai pur stil electoral nu încape nicio îndoială. În fond, cam toate audierile asta au și fost, un exercițiu de campanie electorală în toată regula, de o parte și de alta, cu final așteptat.

Încă aliați…

Foto: Bogdan Cristel

Câteva ore mai târziu, într-o intervenție la Digi24, Florin Cîțu dădea o replică anemică, semn că liberalii nu sunt încă setați pe o bătălie cu USR PLUS, pe care mizează ca viitori parteneri de guvernare: „Cum să ne acuzi pe noi că facem blat cu PSD pentru anticipate, când ești partenerul nostru și vrei anticipate? Aici pare ceva bizar, dar cred că trebuie să se clarifice în USR și nu la noi”.

Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în traistă. Tema antitezei cu PNL poate fi una aducătoare de puncte electorale pentru USR PLUS, doar că Alianța are de rezolvat probleme interne. Chiar dacă fuziunea e prevăzută abia după parlamentare, animozitățile au tot ieșit la iveală, iar riscul de a fi percepuți noi în politică, dar cu aceleași năravuri precum cei vechi nu e deloc neglijabil. Testul suprem este dat chiar la locale, de felul în care Dan Barna și Dacian Cioloș vor ști să iasă uniți și fără prea multe răni reciproce din alcătuirea listelor și din campania electorală. Bucureștiul este, din acest punct de vedere, o oportunitate și un risc major. De felul în care vor ști să gestioneze candidatul la Primăria Generală a Capitalei, dar și pe cei de la sectoare depinde destul de mult aplombul cu care USR PLUS atacă alegerile locale și parlamentare.

Mai mult decât clasica luptă PSD-PNL, campania electorală se anunță mai interesantă pe falia PNL-USR PLUS. E și o provocare, mai ales pentru liberali. Social-democrații, pe stânga, nu vor avea un concurent de calibrul USR PLUS. Chiar dacă nu s-ar alia cu PSD, partidul lui Victor Ponta nu are aceeași forță cu USR PLUS. ■

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here