
Noile date statistice reconfirmă scăderea ritmului anual al creșterii economice în trimestrul III 2019, la 3 la sută, de la 4,4 la sută în trimestrul anterior, arată un comunicat de presă al Băncii Naționale a României (BNR). Pe partea cererii, contribuția consumului gospodăriilor populației s-a redus mai pronunțat până la 2,6 puncte procentuale față de estimarea anterioară (de 3 puncte procentuale), de la 3,8 puncte procentuale în trimestrul II, în timp ce aportul formării brute de capital fix la creșterea PIB s-a majorat potrivit datelor revizuite, ajungând la 6,3 puncte procentuale (față de 5,9 puncte procentuale, de la 3,9 puncte procentuale în trimestrul II). În schimb, exportul net și-a amplificat aportul negativ la dinamica PIB, pe fondul reaccelerării mai pronunțate a creșterii importurilor în raport cu cea a exporturilor de bunuri și servicii.
Cele mai recente date statistice evidențiază evoluții mixte în sfera consumului, a investițiilor și a producției în lunile octombrie-noiembrie: pe de o parte, continuarea creșterii robuste a vânzărilor cu amănuntul, concomitent cu dinamizarea serviciilor prestate populației, precum și prelungirea ritmului alert al volumului lucrărilor de construcții, chiar dacă ușor temperat, iar pe de altă parte amplificarea contracției producției industriale, respectiv restrângerea comenzilor noi în industria prelucrătoare.
Totodată, cele mai recente date privind balanța de plăți evidențiază încetinirea deteriorării în termeni anuali a soldului balanței comerciale în lunile octombrie-noiembrie față de trimestrul III, pe fondul unei încetiniri mai evidente a dinamicii importurilor comparativ cu cea a exporturilor de bunuri și servicii. Deficitul de cont curent a continuat să se adâncească, ca urmare a înrăutățirii balanței veniturilor primare și a celei a veniturilor secundare, iar gradul de acoperire a acestuia cu investiții străine directe și transferuri de capital și-a prelungit scăderea.