Brexit-ul a contaminat politica britanică din cap până în picioare

Curtea supremă

47
8 minute de lectură

Pentru a vindeca febra, va fi necesar un alt vot.

Foto: Agerpres / EPA

NICIO INSTITUȚIE BRITANICĂ nu mai este imună la virusul Brexit. În 24 septembrie, Curtea Supremă a conchis că însăși regina a fost împinsă să acționeze nelegal, atunci când prim-ministrul său, Boris Johnson, a sfătuit-o să suspende Parlamentul, în perioada premergătoare ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Judecătorii au decis, în unanimitate, că guvernul nu a furnizat „niciun motiv – și, în niciun caz, un bun motiv” pentru această intruziune în „fundamentele democrației”. Chiar în ziua următoare, parlamentarii s-au întors triumfali la muncă.

Aceasta a fost cea mai proastă săptămână dintre cele două luni extraordinar de proaste ale lui Boris Johnson în funcție. Ca prim-ministru neales, a pierdut toate voturile prin care a trecut, și-a risipit majoritatea și a exclus o seamă de parlamentari din Partidul Conservator. După verdictul Curții, a fost silit să revină de la summit-ul ONU de la New York, pentru a face față muzicii de la Westminster, unde parlamentarii au, acum, tot timpul necesar pentru a-l trage la răspundere nu doar în privința planurilor sale perdante în legătură cu Brexitul, ci și în privința unor acuzații de corupție din timpul mandatului său ca primar al Londrei.

Johnson este un ocupant nedemn al Downing Street 10. Și, cu toate acestea, cel care l-ar putea înlocui, laburistul Jeremy Corbyn, nu este deloc mai atrăgător. La conferința sa de săptămâna aceasta, Partidul Laburist a dezvăluit o platformă de politici marcant de extremă stânga, inclusiv exproprierea unei zecimi din capitalul fiecărei mari companii, o mare campanie de naționalizări, confiscarea activelor școlilor private și o săptămână de lucru de patru zile. Natura extremă a acestui program nu a fost egalată decât de extraordinara duritate a luptelor interne și de teribila incompetență cu care au fost plănuite comploturile și cu care au fost date loviturile pe la spate cu cuțitul.

Poate să pară o cumplită întorsătură a sorții faptul că, într-un asemenea moment crucial, Marea Britanie are atât cel mai prost prim-ministru, cât și cel mai prost lider al opoziției, din trecutul recent. Dar aceasta nu este o coincidență. Ambii oameni, total inadecvați pentru rolurile lor, sunt acolo doar pentru că Brexit-ul a răsturnat regulile normale ale vieții politice. Această săptămână turbulentă a arătat mai clar ca niciodată că, până ce nu se va rezolva relația Marii Britanii cu UE, politica sa, în sens mai larg, va fi periculos de disfuncțională.

El s-a luptat cu legea, dar legea a câștigat

Binevenita condamnare de către Curtea Supremă a suspendării ilegale a Parlamentului de către Johnson a fost un model de neutralitate. Dar un prim-ministru impenitent a spus în fața unui parlament surescitat că intervenția Curții a fost greșită. Parlamentarii sabotează Brexit-ul, a tunat el; prin respingerea unui Brexit fără acord, ei capitulează în fața europenilor. Omul care a pretins că vrea să iasă din UE pentru a reda puterea instituțiilor britanice s-a arătat, din nou, gata să le vandalizeze, atunci când îi convine.

Nu încape însă îndoială că persoana care este cea mai afectată de verdictul Curții este însuși prim-ministrul. Pe lângă rușinea de a fi pierdut procesul, verdictul aduce probleme mai imediate. Una este eventualitatea ca parlamentarii să cerceteze mai în profunzime printre noile acuzații conform cărora, în calitatea sa de primar, a sifonat bani publici către companiile aparținând unei prietene apropiate. (El spune că fondurile i-au fost alocate cu „toată legitimitatea”). Alta este că promisiunea sa de a părăsi UE, la 31 octombrie, indiferent de circumstanțe, pare mai hazardată decât niciodată. Johnson e disperat să obțină un acord, dar va fi extrem de greu de obținut unul care să satisfacă atât UE, cât și partizanii unui Brexit dur din Parlament – la fel cum a fost și pentru predecesoarea sa, Theresa May. Curtea a arătat că nu va tolera genul de șmecherii despre care consilierii săi cred că îl vor scoate de la ananghie.

Dacă Johnson se simte chinuit de Brexit, ar trebui să se mai gândească. Ținta sa de o viață, de a deveni lider al conservatorilor, a fost demult blocată de alți colegi parlamentari, care îl consideră o personalitate lipsită de anvergură și un mincinos. Doar viziunea lor panicată că partidul are nevoie de un lider care să sprijine partida ieșirii din UE și care să poată câștiga alegători de la Partidul Brexit, extrem de conservator, i-a convins să-i treacă cu vederea izbitoarele sale lipsuri de caracter. Poate că Brexit-ul îl va face pe Johnson să fie prim-ministrul cu cel mai scurt mandat. Dar tot Brexit-ul l-a făcut prim-ministru, de orice fel ar fi.

Foto: Agerpres / EPA

Ceva similar este adevărat și în privința lui Corbyn. Și el este frustrat că Brexit-ul, care nu îl interesează prea mult, îl distrage de la planurile sale de transformare a Marii Britanii. Cel mai probabil, îl va doborî diviziunea internă a laburiștilor în privința acestei probleme. Dar tot Brexit-ul este cel care l-a catapultat în poziția extraordinară de a se pregăti să formeze un guvern socialist, înainte de finele anului. Brexit-ul a dărâmat doi prim-miniștri conservatori, iar numărătoarea este încă în curs, și a divizat sistemul de partid în așa fel încât laburiștii ar putea încă să ajungă la putere cu doar o mică parte din voturi. Chiar ținând cont de umilirea lor, conservatorii au zece punct avans în sondaje. Imaginați-vă cât de prost ar sta în sondaje, în timpuri normale, Corbyn, cel mai nepopular lider al opoziției din istorie.

Alegătorii se vor confrunta, curând, cu alegerea, deloc atrăgătoare, dintre acești doi lideri inadecvați. Alegerile sunt pe drum, dat fiind că guvernului îi lipsesc 40 de voturi pentru a avea o majoritate. Sondajele arată că mulți alegători (precum și destul de mulți parlamentari) fug spre liberal-democrații moderați – un semn că resping alunecarea spre extreme din cele două principale partide. Totuși, conform sistemului de vot uninominal cu un singur tur, ar fi nevoie de un cutremur ca viitorul prim-ministru să fie altcineva decât Johnson sau Corbyn. Iar în privința marii probleme a zilei, niciunul dintre cei doi nu a fost capabil încă să spună precis ce tip de Brexit, dacă va fi vreunul, ar realiza ei. Ținând cont de sondaje, e probabil ca niciunul să nu obțină o majoritate, ceea ce va lăsa Parlamentul la fel de blocat ca și acum.

Din acest motiv, chestiunea Brexit-ului va fi cel mai bine rezolvată prin întoarcerea ei la alegători, printr-un al doilea referendum. Noi susținem, de multă vreme, că ei merită o șansă să spună dacă soluția unei ieșiri finale este preferabilă celei pe care o au ca membri ai UE. Un referendum ar resuscita dispute amare și i-ar înfuria pe partizanii ieșirii din UE, care nu văd în aceasta decât o reluare a unui meci pe care ei l-au câștigat deja. Dar vor fi trecut aproape patru ani între votul inițial și data probabilă pentru ieșire. În plus, ceea ce fusese promis s-a dovedit a fi total diferit față de realitate, mai ales dacă Marea Britanie își propune să iasă fără un acord. Este, așadar, mai important decât oricând să vedem dacă alegătorii sunt realmente de acord cu ceea ce se face în numele lor. Publicul sprijină ideea unui al doilea vot și există o mică majoritate favorabilă în Parlament, care nu se poate înțelege în aproape nicio altă privință. Doar atunci când oamenilor li se va da o alegere clară, va putea țara să înceapă să se scuture de virusul Brexit-ului. ■


Acest articol a apărut în secțiunea Lideri din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Judecata“.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele