Când șpagatul atlantic românesc nu mai funcționează…

România a văzut mereu în Occident șansa evadării din „zona gri” a inconsecvențelor geopolitice și îndepărtarea de o amenințare rusă pe care o resimte istoric.

102
8 minute de lectură

Și totuși, există subiecte mai importante pe agenda românească decât tranșarea disputelor interne cu tangență la actele de justiție. Sau, cel puțin, ar trebui să existe. România se află în pericol de a cădea pur și simplu în falia occidentală care se cască tot mai amenințător. Este momentul unor decizii de mare finețe. Cine să le ia?

Măcar de atâta lucru am fost în stare, în toți acești ani. Cu toate furtunile interne (și au fost destule…), România postcomunistă a rămas ferm ancorată în „tabăra” occidentală.

România a văzut mereu în Occident șansa evadării din „zona gri” a inconsecvențelor geopolitice și îndepărtarea de o amenințare rusă pe care o resimte istoric. Mai concret, relația transatlantică a fost esențială pentru asigurarea securității într-o zonă pe care mereu am considerat-o instabilă. Iar integrarea europeană a însemnat șansa unul acces la resurse pentru dezvoltare, import de valori și bune practici de guvernare.

Acest veritabil joc de echilibristică a putut funcționa în ultimele decenii, cu toate disensiunile apărute în relația euroatlantică. Problema este că, în era Trump, malurile Atlanticului par să se îndepărteze atât de mult încât șpagatul românesc ar putea să nu mai fie eficient.

Recenta reuniune G7 din Canada s-a sfârșit prost după ce președintele Trump a părăsit incinta, nu înainte de a insista, fără succes, pentru reprimirea Rusiei, exclusă din club după anexarea Crimeii.

Iar aceasta este nimic pe lângă războiul comercial care se profilează, după decizia liderului de la Casa Albă de a impune taxe suplimentare pe importurile de oțel și aluminiu din Uniunea Europeană.

Răspunsul este dificil de dat în contextul politic tulbure de la București. Consensul extern și strategic, care a caracterizat comportamentul României în ultimele două decenii, în pofida disensiunilor externe, pare să fi dispărut.

O ruptură tot mai evidentă

Președintele Iohannis se întâlnește cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și, printre altele, se plânge de schimbările din domeniul justiției, impuse de majoritatea parlamentară. Palatul Cotroceni este, de altfel, bastionul pro-europenismului și al relației strânse cu „nucleul dur” reprezentat de Franța și Germania.

Dinspre celălalt pol de putere, dominant în momentul de față (Guvernul de la Palatul Victoria), lucrurile se văd altfel. Intenția unei apropieri unilaterale de administrația Trump și de guvernul israelian al lui Netaniahu este cât se poate de transparentă.

Unul dintre argumentele forte îl reprezintă intenția, invocată din zona guvernamentală, de a muta ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim, după modelul american. Aceasta, spre deosebire de opinia general valabilă în Uniunea Europeană, potrivit căreia un astfel de gest nu ar face decât să complice și mai mult situația din Orientul Mijlociu.

Asistăm, în premieră, la un fel de privatizare a politicii externe a României, acuză adversari ai Guvernului. Ei pun mișcarea Palatului Victoria pe seama unui singur interes: președintele PSD Liviu Dragnea dorește cu tot dinadinsul o întâlnire față în față cu Donald Trump. Ceea ce, ar considera el, i-ar conferi un ascendent în fața magistraților care sunt așteptați să dea sentința într-un proces în care liderul PSD este acuzat că ar fi instigat la angajări fictive.

Dar care este, de fapt, America?

Vizita la București a lui Wess Mitchell, asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa și Eurasia, pare să fi pus un mare bemol aspirațiilor lui Liviu Dragnea. „În ultimii ani ați făcut multe progrese privind lupta anticorupție. (…) Instituțiile voastre anticorupție sunt mărturie a faptului că românii sunt curajoși în apărarea libertăților pe care le-au vrut în 1989. Așa cum spune Constituția voastră: Nimeni nu este mai presus de lege. Asta este esența a ceea ce înseamnă să fii vestic”, a spus la București oficialul american. O declarație pe care mulți observatori au considerat-o drept un semnal de susținere pentru procurorul general anticorupție, Laura Codruța Kovesi, aflată în acest moment sub puternica presiune a majorității PSD-ALDE.

Și totuși, trimisul Departamentului de Stat ar putea fi văzut de către guvernanții de la București ca un simplu tigru de hârtie. După cum afirmă un diplomat european de rang înalt, la ora actuală, diplomații de la Bruxelles și din statele membre iau tot mai puțin în seamă cea ce vine dinspre Departamentul de Stat.

Este adevărat, spune sursa, în Departamentul de Stat au rămas oameni pe cât de competenți, pe atât de devotați relației transatlantice, iar Wess Mitchell, un bun cunoscător al României, este unul dintre aceștia.

Problema este că deciziile de la Casa Albă sunt luate tot mai mult independent de Departamentul de Stat.

„Dacă omul vostru vrea cu tot dinadinsul să se vadă cu Donald Trump, el nu va avea nevoie de Departamentul de Stat, ci va folosi sistemul de putere și influență din jurul lui Jared Kushner, ginerele președintelui”, spune aceeași sursă.

În acest context, stimularea părții israeliene este esențială pentru orice acțiune care se dorește încununată de succes, dată fiind trecerea de care Netaniahu se bucură la Casa Albă.

Este bună cartea exclusiv americană?

Întrebarea este cât de mult își poate permite România să joace exclusiv cartea americană, într-un context marcat de disensiuni transatlantice tot mai puternice.

Apărarea comună europeană, dacă va exista vreodată, rămâne încă un obiectiv îndepărtat, în timp ce amenințarea rusă este mai actuală ca oricând. România, alături de Polonia și statele baltice, rămâne cu totul dependentă de garanțiile de securitate americane.

Bucureștiul așteaptă ca summitul NATO din iulie să aducă noi și puternice angajamente aliate pe flancul estic. Până atunci, rămân semnele de întrebare privind adevărata dorință a administrației Trump de a se angaja cu adevărat în asigurarea securității europene.

Dar cel mai mare semn de întrebare rămâne cel legat de războiul comercial. Dacă statele-pivot ale Uniunii Europene, Franța și Germania, vor decide măsuri de retorsiune față de taxele impuse unilateral de Casa Albă, e sigur că toate statele membre ale Uniunii Europene se vor alinia?

Într-un moment de asemenea tensiune, Donald Trump va avea nevoie ca de aer de prieteni europeni care să spargă unitatea blocului comunitar. Ar putea fi Bucureștiul unul dintre aceștia, dată fiind dorința arzătoare a liderului partidului de guvernământ de a se vedea cu însuși Donald Trump?

Cifrele spun altceva

În prima întâlnire bilaterală de după preluarea mandatului, Donald Trump i-a propus de 11 ori cancelarei Merkel încheierea unui acord comercial bilateral. De tot atâtea ori, lidera de la Berlin l-a refuzat, dintr-un motiv cât se poate de evident: niciun stat membru al Uniunii Europene nu poate încheia acorduri bilaterale de acest tip în afara blocului comunitar.

Se pare că, până la urmă, liderul de la Casa Albă chiar nu a înțeles modul de funcționare al Uniunii Europene și a luat personal refuzul cancelarei, astfel că a refuzat să dea mâna cu ea la momentul fotografiilor de presă.

Întrebarea este dacă nu cumva state mai mici ar putea fi tentate de o aventură similară, în cazul în care liderul de la Casa Albă le-ar propune așa ceva.

Cum ar arăta un asemenea scenariu în cazul României?

Ei bine, România are una dintre cele mai „euroizate” economii europene. Germania și Italia (vezi graficele) sunt de departe partenerii comerciali cei mai importați. În timp ce Statele Unite se regăsesc la „și alții”.

Pentru economia europeană în ansamblu, America reprezintă un partener important. România are tot interesul unei bune relații comerciale transatlantice, pentru a menține „în formă” economiile mari ale Europei, de care la rândul ei depinde.

Judecând după structura relațiilor comerciale existente acum, o aventură individuală a României ar implica riscuri majore. Interesul românesc ar fi, mai curând, de a contribui la o micșorare asperităților euro-americane.

Dar obiectivul pare greu de atins, în contextul politic de la București. Războiul intern pare prea intens pentru a mai permite decizii strategice de finețe.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele