Să obții două treimi din voturile Parlamentului pentru referendumul de interzicere a căsătoriilor gay este o performanță în România de astăzi. Coaliția pentru Familie a întrunit susținerea tuturor partidelor parlamentare, cu excepția USR, o comunitate de voturi pe care nicio altă inițiativă politică nu a întrunit-o vreodată.
Numai dacă ar fi să comparăm cu precedenta modificare a Constituției, din anul 2003, demersul de acum pentru redefinirea articolului 48 din Constituție este o performanță. La vremea respectivă, în 2003, s-a modificat statutul proprietății, alături de câteva chestiuni care țineau de apartenența viitoare la Uniunea Europeană. Într-un fel, se poate spune că modificarea din timpul Guvernului Năstase a Constituției a fost o necesitate de armonizare legislativă, la nivel de principiu, cu familia UE, în care negociam integrarea.
De data aceasta avem de-a face cu obținerea majorității absolute, de două treimi, într-un Parlament care nu a obținut consens pe nicio temă în ultimii ani. Or, acest fapt este cu atât mai surprinzător cu cât niciunul dintre partidele parlamentare nu are stipulat în ideologia asumată public conservatorismul sau tradiționalismul.
Referendumul acesta pentru includerea în temelia de legiferare a țării a familiei formate exclusiv dintr-o femeie și un bărbat este o imensă capcană din perspectivă politică. Strict politică. Nu intenționez să analizez în acest comentariu tema însăși, ci doar oportunitatea introducerii sale pe agenda publică acum.
Referendumul este programat pe 7 octombrie, adică în mai puțin de o lună, în condițiile în care listele de alegători nu sunt actualizate, cel puțin după cum reiese de la Autoritatea Electorală Permanentă, cea care veghează la desfășurarea scrutinului. Pentru referendumul de modificare a Constituției este nevoie de prezentarea la urne a 30% din totalul celor înscriși pe listele electorale, iar dacă luăm în calcul ultimele date, vorbim de pragul prezenței a aproape 6 milioane de oameni.
Dacă, într-adevăr, acest referendum va avea loc la 7 octombrie, înseamnă că vor fi mai puțin de două săptămâni pentru dezbatere sau, cum mai este denumită, campania electorală.
Impunerea acestui referendum pe agenda actuală a unei clase politice polarizate și a unei societăți măcinate de tensiuni este cel puțin inoportună, dacă nu fariseică.
După primele reacții de pe rețelele de socializare la anunțul votării și la Senat a referendumului, oricine își poate da seama de cât de divizivă este o astfel de temă. Și, mai cu seamă, de patima care angrenează viitorii referendari. La nici 24 de ore de la votul din Parlament, au apărut rame de profil pe Facebook cu haștagul „boicot”, afirmat, desigur, de aceia care se opun interzicerii căsătoriilor gay sau, alte cazuri, din partea celor care își cresc copiii de unii singuri, cum s-ar spune în familii monoparentale.
De partea cealaltă, reacții la fel de agresive, din partea celor care vor introducerea în Constituție a uniunii tradiționale, acceptată de biserica ortodoxă, dintre bărbat și femeie. Este un filon mai degrabă adept al conservatorismului, oameni care se opun ideologic progresismului și neomarxismului.
Fără a emite judecăți despre vreuna dintre tabere, să privim spre clasa politică.
Singurul partid care are de câștigat de pe urma unui astfel de referendum este PSD. Un partid care nu și-a declarat niciodată sprijinul pentru familia tradițională, cel puțin nu la nivelul politicilor guvernamentale, le dă tuturor criticilor săi să rumege o temă. Un subiect care să le consume furia.
Cât va mai conta că asaltul asupra Justiției se apropie de un deznodământ în această toamnă? Ordonanța pentru amnistierea faptelor penale, intrarea în vigoare a Codurilor penale sau ale celor două legi ale justiției, numirea unui nou șef la DNA, cu sau fără acceptul președintelui, plauzibila schimbare din funcție a procurorului general, Augustin Lazăr, ei bine, toate aceste subiecte care au ținut cu sufletul la gură opinia publică, toate, vor fi acoperite de referendum.
Să adăugăm și conul de umbră care pare să se lase pe anchetarea represiunii protestelor de la 10 august. Deja s-au secretizat mai toate documentele privind ordinele, responsabilii, numărul efectivelor, cantitatea de gaze lacrimogene folosite. Diversiunea strămutării dosarului de la Parchetul General tutelat de Augustin Lazăr la DIICOT-ul controlat de putere prin Felix Bănilă este obliterată de patosul dezbaterii căsătoriilor potrivite. Mai apare o acuzație nedovedită de finanțare externă a unor structuri paramilitare, mai o tentativă de asasinat la adresa liderilor controversați ai politicii și responsabilizarea celor care au bătut și gazat cu sălbăticie peste 100.000 de oameni trece în uitare. Sau poate chiar în iertare, căci la noi amnistia este egală cu amnezia.
Un Liviu Dragnea căruia îi iese referendumul pentru familie este un Dragnea puternic. Chiar dacă nu a cheltuit niciun efort în gestionarea sa. Bisericile creștine, în frunte cu BOR, au adunat cele 3,4 milioane de semnături, preoții probabil se vor ocupa de mobilizarea la urne a oștilor duhovnicești pe care le păstoresc. Banii pentru organizare se cheltuiesc de la buget, iar victoria politică i-ar aparține celui care a susținut în Parlament referendumul. Și vocile contestatare din partid ar intra într-un intermezzo în cazul în care plebiscitul reușește.
Pentru PNL și USR este vorba despre o îngustare a bazinului electoral, de vreme ce votanții anti-PSD vor ține cont de opțiunea pro sau anti-gay a celor două partide.
Dacă s-ar fi pus problema modificării Constituției pentru definirea clară a regimului politic sau a independenței Justiției, probabil că agenda care a polarizat opinia publică din țara asta ar fi avut o rezolvare. Prin legi, nu prin modificarea Constituției, România s-a transformat, cu ajutorul interpretărilor CCR, controlată de PSD, într-o republică în care președintele a devenit aproape decor. I s-au amputat până acum șapte atribuții și urmează modificarea legilor serviciilor secrete, unde riscă să-și mai piardă câteva. Și toate acestea, fără referendum, fără ca poporul să fie întrebat.