În paralel cu expoziţia Galateea Group, despre care am scris în episodul trecut al Jurnalului cultural, unul dintre echipieri, şi anume Vlad Basarab, a fost prezent şi la Muzeul Naţional al Literaturii Române, în Calea Griviţei, în sala mică din faţă, cu o nouă versiune/ etapă a proiectului său Arheologia memoriei, cunoscut din expuneri anterioare, şi în ţară, şi în străinătate: variaţiuni pe motivul cărţii arse.

Tema e veche. Fără să mai vorbim despre multiplele figurări ale scrisului în lunga istorie a artei universale, se cuvine să avem în vedere traţia mai recentă, să zicem din ultima jumătate de secol, a subiectului în forme obiectuale, „obiectualiste”: în trei dimensiuni, prin cvasi-„ autonomizarea” plastică a cărţii, a suporturilor purtătoare de inscripţii mai mult ori mai puţin lizibile, scopul nefiind lectura, ci contemplarea lucrărilor. Simbolistica venerabilă, atât de încărcată, de impunătoare a cărţii e oricum inclusă în asemenea ipostaze, uneori subliniată şi prin titluri, care pot trimite la anumite opuri literare, filozofice, religioase. La noi, primul care a tratat tema îndeajuns de insistent şi de vizibil pentru a o transforma într-una definitorie pentru o anumită etapă de căutări personale şi – în fond – pentru întreaga sa operă a fost Ion Bitzan, cu numeroasele sale cărţi de carton, de lemn, din alte materiale, mici şi mari, până la rafturile hipertrofiate, „rasteluri” imense, cu tomuri înalte cât un stat de om, plus alte şi alte scriituri aşternute pe foi volante sau prinse în cotoare şi lăsate deschise, de parcă ar trebui citite, în sofisticate compoziţii vizuale. O recapitulare sintetică, reunind lucrări din toate tipurile „ilustrate” de Bitzan, a fost găzduită nu de mult de – semnificativ! – sediul Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti, pe o platformă circulară şi pe căile de acces laterale, „iradiind” către depozitele borgesiene de cărţi reale.

Lucrând cu materii diverse, arzând şi argilă în forme uneori paralelipipedice care s-au tot acumulat în stive, ceramistul Vlad Basarab a (re)descoperit tema şi s-a concentrat asupra ei: suprapuse, „foile” gri-cenuşii-cărămizii arătau ca nişte cărţi agresate, torturate, salvate din foc, cu paginile scorojite, memento al culturii, al cunoaşterii. Simbolistică – într-adevăr! – grea, metaforă puternică a civilizaţiei umane calcinate, distruse de violenţele contextuale, dar şi rezistente, supravieţuitoare, fie şi în aceste forme mustrătoare, reamintiri ale crimelor la care cărţile au fost supuse mereu, ale „bibliocidurilor” care nu le-au putut – totuşi – elimina de pe suprafaţa Pământului şi din istoria umanităţii. Supravieţuitoare, în fond triumfătoare, cărţile au fost şi rămân cu noi, ne susţin, dacă nu cumva vor fi constituind de mult, metonimic, chiar adevărata noastră „natură” ca fiinţe gânditoare. Artistul multiplică de ani de zile motivul, sub titulatura înainte-amintită, Arheologia memoriei, dar şi sub alte generice de expoziţii, de lucrări, de instalaţii: Cărţile de lut,Distrugerea cărţii,Împietrirea timpului,Arheologia cunoaşterii, Biblioteca,Biblioteca memoriei şi Dezgroparea bibliotecii,Situl originar,Grădina memoriei şiReflexia memoriei,Cărţile focului,Cărţile cioburilor,Cărţile mucegaiului,Cărţile memoriei şiMemoria cărţii. Acum, la MNLR: Laboratorul memoriei. Expresivitatea continuu-variabilă a „tomurilor” scoase din cuptoare e colosală: acolo „foile” se contorsionează sub flăcări, la temperaturi înalte, suprafeţele ard, se moaie, se crapă şi se vor răci ondulate imprevizibil, „pătate”, în alternanţe stranii de netezimi şi „creponări”, cu porozităţi şi fisuri sau chiar sparte, făcute praf, cioburi-cioburi. Vlad Basarab le aglomerează de fiecare dată în organizări explicit regizate, ca pe Drumul cunoaşterii, „pavat” cu asemenea „dale”, sau savant-disimulate, atunci când ne pune în faţă mormane şocante de „cadavre” de cărţi pedepsite pe ruguri. În 2016 a avut ideea extraordinară de a umple bună parte din sala Galateei cu pământ reavăn, din care stiva de teracote salvate din foc părea „dezgopată” de arheologi adevăraţi, nu de cei preocupaţi de Arheologia memoriei în sens savant şi metaforic. În alte etape a construit alte instalaţii derivate, s-a ocupat mai în detaliu şi de câte un tom sau de serii mici, prelucrate mai atent, cu o mare varietate de tehnici, până la acoperirea, într-un „happening”, a unor hârtii cu un amestec lichid de cleiuri care se solidificau sub ochii publicului, foile astfel încremenite, cu scrisul obturat, „cenzurate”, fiind apoi atârnate cu cleşti pe sârme, ca rufele la uscat, „corporalizare” bulversantă a infamei operaţiuni de interzicere a lecturii – „acţiune” din 2012, intitulată Cenzura memoriei (The Censorship of Memory, la Seattle, Washington – Vlad Basarab, n. 1977, având în spate studii de specialitate peste Ocean, în Nordul Alaskăi, şi expuneri în diverse alte locuri din Statele Unite, apoi o carieră larg-internaţională).

La Muzeul Literaturii, vernisată, aproape ironic, de „Ziua Culturii Naţionale”, pe 15 ianuarie, Laboratorul memoriei a reunit câteva piese din ciclu, cu o deschidere „acţionistă”. În fundal – o stivă caracteristică de cărţi arse. În faţă, pe un raft amplasat înspre centrul sălii – un strat de cioburi de lut, rămăşiţe, „rebuturi” care altfel s-ar fi aruncat, după recuperarea pieselor de teracotă utile: cărţi destrămate, amintind şi şantierele de construcţii de case, unde cărămizile se mai şi sparg şi rămân pe jos, sfărâmături roşcate, de fapt expresive. Pe peretele din dreapta – un tablou-afiş în care Vlad Basarab ne poate arăta şi procesul, flăcările arzânde, pălălaie roşietică deja stăpână peste un morman de cărţi, pe fundal negru, deja-ars. Şi anunţul „intervenţionist”: timp de o lună, de-a lungul expunerii, până pe 15 februarie, artistul a avertizat că va reveni şi va continua să prelucreze materia informă, să asambleze cioburi, să intervină asupra stivei din adâncul expoziţiei, căci fixarea mesajului în formele statice ale expunerii obişnuite nu trebuie să înşele: ele, cărţile, şi ea, memoria încorporată în biblioteci, în arive, în scriituri sunt mereu sub asalturi active, drept care e nevoie de mobilizarea noastră permanentă, de rezistenţa civilizaţiei împotriva propriilor sale tendinţe autodistructive…

Imagini din expoziţia Galateea Group, recenzată săptămâna trecută

Lucrări ceramice şi în tehnici mixte de Ioana Şetran, Cristina Popescu Russu, Bianca Boeroiu, Gherghina Costea, Lucia Lobonţ, Georgiana Cozma, Nicolae Moldovan.