Cartofii, campionii scumpirilor, împing inflația la 3,83%

2 minute de lectură

Cartofii s-au scumpit și în februarie, preţul acestora urcând cu 9,98% faţă de ianuarie şi cu 21% faţă de decembrie 2018, acestea fiind cele mai mari creşteri de preţ în rândul produselor alimentare, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În schimb, ouăle s-au ieftinit cel mai mult în februarie, preţul scăzând cu 1,66% faţă de ianuarie şi cu 0,24% faţă de decembrie 2018.

Preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 1,27% în februarie faţă de luna precedentă şi cu 2,59% faţă de ultima lună a anului trecut.

În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, în februarie cel mai mult s-au scumpit combustibilii, cu 2,01% faţă de ianuarie şi cu 2,66% faţă de decembrie 2018, în timp ce încălţămintea din piele s-a ieftinit, preţurile scăzând cu 0,12% atât comparativ cu luna precedentă cât şi cu luna decembrie a anului trecut.

Preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 0,57% în februarie faţă de ianuarie şi cu 1,20% faţă de decembrie 2018.

În cazul serviciilor, cel mai mult s-a scumpit telefonia, preţurile pe acest segment urcând cu 1,04% faţă de ianuarie şi cu 2,04% faţă de decembrie 2018, la polul opus fiind sectorul aerian care a cunoscut o scădere a tarifelor de 0,62% faţă de ianuarie şi de 4,13% faţă de decembrie.

Serviciile s-au scumpit, în februarie, cu 0,55% faţă de ianuarie şi cu 1,12% faţă de decembrie 2018.

Preţurile de consum au crescut cu 0,79% în februarie 2019, comparativ cu luna anterioară, în timp ce rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,83%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 4,46%, a mărfurilor nealimentare cu 3,74% şi a serviciilor cu 3,08%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

Lidia Truică
Jurnalist cu 27 de ani de experiență, din care 23 în presa economică. A debutat în presă in 1993 ca jurnalist la cotidianul Evenimentul Zilei și a continuat să lucreze în mai multe instituții de presă abordând domenii precum agricultura, energie, sanatate.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele