Câteva mize ale alegerilor europarlamentare din 2019

147
8 minute de lectură

Uniunea Europeană pare departe atunci când problemele interne te copleșesc. Totuși, în țări precum România tot de la Uniunea Europeană se așteaptă soluții și prosperitate, pe care guvernele naționale nu reușesc de ani de zile să le livreze.

de Matei Dobrovie

Folosită ca țap ispășitor de politicieni autodeclarați proeuropeni, atunci când au nevoie să-și justifice sau să acopere eșecuri și lipsuri de guvernare, sau de populiști, care agită pericolul migrației și al pierderii identității, construcția europeană a rezistat mai multor șocuri majore precum criza datoriilor suverane, criza refugiaților, Brexitul, ascensiunea populiștilor în Franța, Germania sau Italia. Întrebarea este dacă această fundație va rezista viitoarelor provocări, dat fiind că problemele structurale rămân nerezolvate.

Odată cu apropierea alegerilor din 2019, se pun din nou întrebările existențiale: Ce fel de Europă și de Uniune ne dorim? O Europă care merge spre o Uniune politică reală, sau o Europă a națiunilor, în care mai multe competențe sunt transferate înapoi statelor membre, care rămân totuși principalii actori, dat fiind că nu există o politică externă, financiară, fiscală comună?

Și chestiunea deficitului democratic este pusă din nou pe tapet ca la orice alegeri. Cum facem să le explicăm alegătorilor din toate țările UE de ce este important să participe la acest scrutin, la care în mod tradițional rata de participare este foarte scăzută? Cum le explicăm că suntem într-un moment de cotitură pentru viitorul UE, în care ei nu trebuie să se gândească doar la mizele naționale?

Un aparent paradox

Ultimele Eurobarometre arată o stare de confuzie și un paradox în rândul europenilor. Pe de-o parte, ei se declară în proporții majoritare eurooptimiști, exprimând sprijin pentru UE, dar pe de altă parte, în alegerile naționale din ultimul an care au avut loc în Europa au votat partide populiste și eurosceptice precum Frontul Național în Franța, Alternativa pentru Germania în Germania sau Liga Nordului și Mișcarea 5 Stele în Italia. Toate aceste formațiuni, la care putem adăuga Fidesz-ul lui Viktor Orban, vor să șubrezească Europa din interior, militează pentru închiderea granițelor, politici antiimigraționiste dure și reprezintă un pericol real pentru partidele establishmentului.

Paradoxul aparent ar putea fi explicat astfel: europenii sunt conștienți totuși că țara lor a beneficiat de pe urma calității de membru UE mai ales din punct de vedere economic, dar sunt dezamăgiți de modul în care partidele mainstream, ale establishmentului de dreapta sau de stânga, au guvernat țara timp de ani de zile. Ca urmare, caută alternative și cad deseori în capcana populiștilor care propun soluții seducătoare, simple, pe înțelesul lor, dar adesea nerealiste și irealizabile (precum creșterea salariilor în condițiile în care Italia are o datorie uriașă – Mișcarea 5 Stele) sau expulzarea tuturor migranților (Liga).

Majoritatea în pericol

Revenind la alegerile din 2019, prima miză esențială este legată de configurația viitorului Parlament European. Se pune întrebarea dacă PPE și Socialiștii vor putea să mențină împreună o majoritate proeuropeană în PE, dat fiind că socialiștii au pierdut masiv susținere în alegerile din Franța, Germania sau Austria. Ca urmare a Brexitului, numărul de europarlamentari va scădea la 678. Pentru o majoritate proeuropeană vor fi necesare 335 de voturi.

Alternativa pentru Germania este la doar două procente în spatele SPD în Germania, Partidul Socialist din Franța este în declin după victoria lui Macron, iar în Austria la putere sunt dreapta conservatoare și extrema dreaptă, FPO. Chiar dacă PPE va obține cele mai multe locuri, populiștii și euroscepticii vor face dificilă formarea unei majorități.

Pentru a mai stăvili ascensiunea lor, Comisia ar trebui să susțină ideea convențiilor cetățenești propusă de președintele Macron, astfel încât în toate statele ar trebui să aibă loc dezbateri pe teme europene, cât mai pe înțelesul oamenilor, și campanii de conștientizare a importanței votului. Parlamentul European și Comisia Europeană au înțeles acest lucru și vor cheltui peste 30 de milioane de euro în acest sens, potrivit Politico. Scopul final este să se asigure o participare mult peste cea de la alegerile din 2014, de 43%. Pentru a crește interesul se poate folosi și tactica utilizată de țări precum Belgia, Spania și Lituania de a organiza mai multe alegeri concomitent în aceeași zi – parlamentare, prezidențiale, locale și europarlamentare.

De partea cealaltă însă, și adversarii se mobilizează. Liderul Ligii Nordului, Matteo Salvini, vrea să creeze o Ligă de Ligi, o mișcare paneuropeană, care să închidă granițele Europei și să demoleze „zidul Bruxelles-ului”. El mizează pe ajutorul FPO din Austria, al liderului CSU, Horst Seehofer, din Germania, pe țările grupului de la Visegrad și pe Marine Le Pen din Franța. Totuși, interesele acestor state legate de migrație sunt prea diferite pentru a putea forma astfel de alianțe. Instituirea unor centre voluntare pentru migranți pe teritoriul european de pildă se va dovedi foarte dificilă, dat fiind că țări precum Ungaria refuză să preia refugiați. Austria amenință cu reluarea controalelor la frontiera cu Germania, iar Italia, cu instituirea celor la frontiera cu Austria.

La rândul său, Viktor Orban are pretenții de lider regional și, mai mult, de a schimba UE în conformitate cu modelul său iliberal, proclamând eșecul elitelor europene actuale. Liderul ungar vine însă acum cu teza profund falsă potrivit căreia creștin-democrația nu se încadrează în și nu se potrivește cu democrația liberală.

Valul populist difuz

Norocul forțelor proeuropene este că populiștii s-au demonstrat adesea incapabili de a se uni într-un singur grup european. Viktor Orban, deși critică liderii cu care este coleg în PPE, nu va părăsi cel mai puternic grup european. Conservatorii polonezi de la PiS s-ar putea orienta și ei către PPE, dacă grupul Conservatorilor și Reformiștilor se destramă. Mișcarea 5 Stele și Liga Nordului, aflate în alianță de guvernare la Roma, fac parte, cel puțin deocamdată, din două grupuri politice diferite în PE – Europa pentru Libertate și Democrație și Europa Națiunilor.

Se pune de asemenea întrebarea ce va face mișcarea centristă En Marche, dacă se va afilia ALDE sau va alege să fondeze un grup propriu. Alături de cine? Partidul de centru-dreapta spaniol Ciudadanos este vizat pentru construirea unei platforme progresiste europene mai largi în jurul Mișcării lui Macron, dar reprezentanții acestuia susțin că nu vor ieși din ALDE. Este încă neclar cum și dacă se va înfiripa această construcție. Încă se așteaptă rezultatele alegerilor europarlamentare, pentru a acționa în funcție de scorul En Marche.

Deficitul democratic nu a fost eliminat

Dincolo de configurația PE și de partide, se pune din nou problema legăturii dintre eurodeputați și alegători. Listele transnaționale, care ar fi încurajat candidați paneuropeni, au fost respinse, iar procesul de Spitzenkandidaten – în care fiecare mare familie politică desemnează un vârf de lance, un candidat pentru Comisia Europeană, iar grupul care obține cele mai multe voturi dă președintele Comisiei – nu mai entuziasmează. De ce? Pentru că nu este însoțit de dezbateri autentice în statele naționale pe chestiuni europene și de niște alegeri primare vizibile și deschise, organizate de familiile europene. Ca urmare, alegătorii nu au un cuvânt de spus în legătură cu succesorul lui Juncker, decizia finală urmând să fie luată cel mai probabil de 450 de delegați ai PPE și apoi de șefii de stat și de guvern din Consiliul European, și nu de cei 450 de milioane de europeni.

În concluzie, este nevoie de multă dezbatere cu cetățenii, pentru a explica de ce este important Parlamentul European, rolul său în procedura de codecizie și în arhitectura Uniunii Europene, dar și de o competiție electorală care să atragă.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele