China, Rusia și alții nu vor să se sprijine pe marile finanțe americane

PE 15 IANUARIE, America și China au semnat prima fază a acordului comercial care domolește tensiunile, China fiind de acord să cumpere produse suplimentare americane în valoare de 200 de miliarde de dolari, pentru o perioadă de doi ani. Ar putea părea că s-a instalat pacea în relațiile economice globale, dar, sub suprafață, plăcile tectonice ale comerțului se mișcă. America și-a încordat mușchii financiari – prin folosirea sancțiunilor, tarifelor și interdicțiilor împotriva firmelor de pe lista neagră – fapt ce nu a scăpat atenției celorlalte țări, care și-au intensificat eforturile de a evita instalațiile globale financiare, bazate pe dolar. Deși ele ar putea să vestească apariția unui sistem monetar internațional mai echilibrat, acestea comportă și riscuri pentru economia mondială.

Administrația Trump și-a îndreptat puterea financiară nu doar împotriva Chinei, dar și a Iranului, Rusiei și a unei pleiade de alte țări – inclusiv aliați, precum Uniunea Europeană și Turcia. Ultimele sancțiuni împotriva Iranului, anunțate săptămâna trecută, vor aduce și mai multă durere pentru o economie deja bumbăcită de rachetele economice îndreptate împotriva băncilor, producției de petrol și transportului naval. Comerțul global este atât de focalizat asupra dolarului, încât țărilor le vine de mult greu să se ocupe de comerț, chiar între ele, fără să recurgă la moneda americană, la băncile și infrastructura de plăți ale Americii. Cel puțin jumătate din totalul facturilor comerciale sunt în dolari. O majoritate de tranzacții transfrontaliere trec, în cele din urmă, prin New York.

America a început să folosească sistemul pe dolari ca armă geopolitică, cu adevărat, după atacurile din 11 septembrie 2001. Președintele Donald Trump a dus această politică la un nou nivel de intensitate, folosind sancțiunile ca principal instrument al său de politică externă și chiar țintindu-și aliații cu sancțiuni „secundare”, care pedepsesc pe oricine face comerț cu state pe care America nu le are la suflet. Puterea Americii vine, în cele din urmă, din capacitatea ei de a le interzice firmelor să îi folosească sistemul financiar, lăsându-le, pe rând, izolate și în imposibilitatea de a interacționa cu majoritatea celorlalți parteneri. Efectul este adesea fatal.

Încercările de explorare a alternativelor la dependența față de dolar, în fața atitudinii belicoase a Americii, sunt variate. Rusia și-a de-dolarizat substanțial fluxurile comerciale, datoria externă și activele bancare. Giganții ei energetici au început să treacă contractele în ruble. Rusia, China, India și altele discută – și semnează – acorduri bilaterale sau mai largi, pentru a opera comerțul în monedele naționale. Ele explorează și alternative la SWIFT, rețeaua dominantă de plăți prin mesagerie, care este controlată de America. Între timp, Europa a construit Instex, o casă de cliring, care le-ar permite firmelor europene să desfășoare comerțul cu Iranul, evitând dulăii financiari ai Americii.

Căutarea de alternative a fost și mai impulsionată de revoluția tehnologică la care sunt expuse finanțele. Bancherii centrali, din Europa și China, dau bice la munca legată de monedele digitale publice. Ele ar putea contribui la diminuarea costului plăților electronice transfrontaliere, care este încă relativ înalt. Unii prevăd crearea de cripto-coșuri de monede de rezervă.

Ar fi o exagerare să spunem că aceste inițiative reprezintă o amenințare imediată la adresa dolarului. Instex încă nu este folosită; alternativele la SWIFT încă nu s-au impus. Cota deținută de dolar se menține din mai toate punctele de vedere (deși, în rezervele de devize străine, a scăzut de la circa 70% la 60% după 2000). Dolarul continuă să se bucure de efecte puternice de rețea. Cele mai complexe părți din finanțele globale, inclusiv o țesătură uriașă de derivative, sunt în general bazate pe dolari.

Mai mult, rivalii potențiali au defecte. Moneda euro suferă din pricina problemelor structurale și de guvernanță, nu în ultimul rând din cauza lipsei unei uniuni clare, bancare sau a piețelor din zona euro, și datorită puținătății, relativ la America, a unor active financiare fără risc, cum sunt bund-urile germane. Doar blockchains (tehnologii de stocare și de transmisie de informații fără organ de control) nu pot să contracareze aceste defecte. Și yuanul a fost o iluzie trecătoare. Înăsprirea controalelor de capital după crah-ul financiar din 2015 a pus capăt predicțiilor că va înlocui dolarul la începutul anilor 2020.

Cu toate acestea, s-a ajuns la un punct de inflexiune. De când a început Trump să tragă cu artileria financiară, țintele sale au trecut de la simpla fantasmare la ideea de a se elibera de dolar, la a face ceva în acest sens, chiar dacă în mod timid, în majoritatea lor. E greu de crezut că aceste eforturi vor conteni, chiar dacă America se relaxează.

O lume în care dolarul este pus la încercare din mai multe părți va fi impredictibilă. Pe termen lung, un echilibru mai mare între monedele de rezervă globale ar putea să facă sistemul monetar mondial mai puțin vulnerabil la șocuri. Iar poziția predominantă actuală a dolarului nu este un bun de esență pură pentru America: ea distorsionează (în sus) valoarea monedei, și (în jos) rata dobânzilor de pe piață.

Între timp, totuși, noua eră de experimentare monetară comportă trei riscuri mari. În primul rând, o nouă escaladare a sancțiunilor ar putea să provoace un șoc financiar, de pildă, dacă băncile uriașe ale Chinei, care dețin împreună peste 1 trilion de dolari în active, ar deveni ținte. A doua îngrijorare este că, pe cât se politizează mai mult hegemonia financiară a Americii, cu atât mai puțin fiabilă va fi rolul său pe termen lung ca împrumutător de ultimă instanță pentru piețele financiare și băncile offshore, bazate pe dolari. A treia este că tranzițiile din ordinea monetară globală sunt cu totul imprevizibile. Unii economiști cred că Marea Depresie a fost provocată parțial de absența unui hegemon care să echilibreze economia mondială. Accentuarea presiunilor financiare de către Trump va avea repercusiuni mult dincolo de Teheran sau Moscova. ■

Acest articol a apărut în secțiunea Lideri din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Căutarea unei alternative la dolar”