Ce spune discursul lui Dragnea despre strategia electorală a PSD

Liviu Dragnea, dezamăgit de Guvern că n-a dat ordonanțele

Liviu Dragnea a dat startul campaniei electorale cu un discurs în care a lăsat să se întrevadă care vor fi direcțiile de atac ale partidului. PSD, spun analiștii, va avea un discurs combinat cu strategii de campanie care vor merge pe segmentare, în care filonul principal va fi dat de afirmarea naționalismului etnic și cultural, a diferențelor, cu un rol important acordat ortodoxiei, ca religie națională. Ținta lui Dragnea, cred aceștia, nu este procentul de 40%, ci cel de 51%, motiv pentru care va încerca să micșoreze numărul indiferenților și să-i încadreze în grupări ușor de menținut sub control și de manipulat. Strategia PSD, remarcă analiștii, pare a purta amprenta lui Steve Bannon, extrem de activ în acest moment în Europa. Campania PSD va fi, cu certitudine, una extrem de agresivă, în care se va merge pe diabolizarea adversarului, avertizează analiștii.

„Vrem să spunem adevărul pe toate vocile partidului, o voce foarte tare, foarte apăsat, să spunem adevărul pe care îl spunem din decembrie 2016 încoace. Trebuie spus oamenilor ce se întâmplă în economie, ce facem pentru ei în continuare, dar în același timp trebuie să spunem și răul pe care îl spun și îl fac ceilalți. Deci, adevărul spus în campanie cu toată forța și fără niciun fel de frică din partea membrilor noștri”, a spus Liviu Dragnea la sfârșitul săptămânii, la o întrunire locală de partid. „Eu nu consider aceste alegeri europarlamentare ca pe un test. Eu le consider foarte importante pentru România și pentru poziția noastră în Europa. Mi se pare foarte important pentru românii care vor ajunge acolo, deci nu le consider ca un test”, a mai spus Dragnea. El a făcut, astfel, indirect referire la discursul opoziției care, prin vocea liderilor ei, a spus nu o dată că alegerile europarlamentare vor fi un test pentru prezența electoratului la vot și pentru poziționarea acestuia în raport cu oferta partidelor cu miză pentru parlamentarele din 2020. În ciuda sondajelor comandate de opoziție care arată o scădere a PSD în opțiuni electorale, Dragnea spune că „PSD stă mai bine acum decât stătea în ianuarie 2016, când a intrat într-un an electoral foarte important și cu foarte multă tensiune”.

Ca să nu mai fie niciun dubiu despre faptul că vom avea un PSD foarte ofensiv în campania electorală, începând chiar cu cea pentru europarlamentare, Dragnea a spus că „indiferent de la ce procent pleacă un partid în an electoral, contează foarte mult ceea ce face, cum face și ce spune”.

Pîrvulescu: PSD va juca pe cartea adevărurilor alternative

Pentru politologul Cristian Pîrvulescu, discursul lui Dragnea arată că PSD va opera cu adevăruri alternative, așa cum a făcut și Trump. „Adevărul nostru este adevărat, adevărul lor nu este adevărat”, este ceea ce Dragnea și PSD vor încerca să transmită, spune Cristian Pîrvulescu. El amintește de episodul în care Donald Trump, după ce a preluat președinția, a declanșat o dispută susținând că învestirea sa a înregistrat cea mai mare participare populară din istoria Statelor Unite ale Americii. După ce presa a prezentat fotografii care arătau o diferență semnificativă, în favoarea lui Obama, de la momentele similare din 2009 și 2013, consiliera lui Trump a spus atunci că imaginile prezentate de jurnaliști pot fi adevărate, dar administrația are acces la fapte alternative. „Adică, ce e faptul alternativ? Altceva decât se vede? E ceva virtual? Ei bine, s-a legitimat atunci această teorie a adevărurilor alternative. Suntem în relativismul absolut și acest relativism vizează publicuri diferite. Nu avem o opinie publică, avem mai multe opinii publice, care sunt pe diferite probleme limitate”, este verdictul dat de politolog.

PSD și Dragnea vor încerca să meargă pe ideea segmentării, a separării pe bază de diferențe, pentru a micșora și a mobiliza indiferenții la vot și pentru a-i putea încadra în grupări care să fie ușor de menținut, spune Pîrvulescu. „Nu știu dacă neapărat pentru a manipula, chiar dacă din punctul meu de vedere totul se bazează pe manipulare, până la urmă”, adaugă el.

În opinia sa, „problema lui Dragnea nu este 40%, problema lui Dragnea este 51%, cum să treacă de la 40% la 51%”, trecere pe care ar putea-o parcurge prin segmentarea electoratului și stabilizarea sa.

Dacă reușește să întărească cel puțin două curente de naționalism, din cele identificate recent de IPSOS (companie de marketing și sondare a opiniei publice, a treia din lume – n.r.), adică naționaliștii etnici – și sunt foarte mulți români naționaliști etnici care spun că român este cel născut din părinți români și care vorbește românește, ca urmare, ungurul sau sasul, în cazul nostru, Iohannis, nu e român, chiar dacă trăiește pe teritoriul României de 1000 de ani – și naționaliștii culturali – care pun preț pe limbă, valori, istorie – atunci Dragnea se poate apropia de 50%. Este ceea ce Dragnea și PSD vor încerca să facă în campanie. Și nu numai prin discursuri. Vor fi, dincolo de discursuri, strategii de campanie și de segmentare a publicului, pe care le-am văzut deja practicate la Brexit, la alegerea lui Trump, la alegerea lui Bolsonaro. Iar religia va juca un rol masiv, dar nu religia universalistă, ci ortodoxia, ca religie națională. Biserica autocefală va juca pe diferențe: noi suntem ortodocși, deci suntem diferiți de ceilalți care nu ne înțeleg valorile și tradițiile noastre”, este predicția făcută de Cristian Pîrvulescu cu privire la cartea pe care PSD și Liviu Dragnea o vor juca în campania electorală.

Ce-i rămâne, în aceste condiții, opoziției, ca spațiu de manevră?

„Universalismul european va fi limitat la acea minoritate de 15%, care-l susține, care a ieșit în piețe, care a protestat pentru statul de drept, dar care nu reprezintă integral societatea românească, clivaj pe care ei (cei de la PSD – n.r.) îl folosesc între societatea reală și societatea fictivă. Liberalii sunt societatea fictivă, de la Maiorescu încoace, și cei reali sunt ei, care știu că societatea arată cu totul altfel”, a explicat politologul Cristian Pîrvulescu.

„Așa că Dragnea e pe trend. Ai spune că Steve Bannon e cel care-l consiliază, why not? Steve Bannon este foarte activ în momentul de față în Europa”, a conchis Pîrvulescu.

Țăranu: PSD va avea o campanie agresivă

Mesajul liderului PSD nu s-a restrâns, însă, la direcțiile generale de discurs public pe care-l va folosi în campanie, ci s-a constituit și într-un atac extrem de dur la adresa adversarilor din opoziție. Dragnea a stabilit, astfel, viitoarele sale ținte.

„Oameni buni, acum sunt niște partide care sunt în viața politică: PSD, PNL, USR-PLUS, Pro România, ALDE, PMP, UDMR. A spus cineva că suntem atacați și de un partid de stânga. Pro România nu este partid de stânga. Este un partid de securiști, un partid construit în laborator, un partid care de la bun început au furat (sic!). Acolo este un partid plin de securiști și de masoni. O să facem și publice aceste nume. La USR-PLUS. Îl întreb pe domnul Julien Dacian Cioloș dacă are legătură cu vreun serviciu secret din străinătate sau cu vreun șef al unui serviciu secret? Întreb și eu, că văd că SRI și Eduard Hellvig îl bagă în față de Rareș Bogdan. Îl întreb și eu pe domnul Rareș Bogdan: ați făcut concedii cu Eduard Hellvig? Nu că ar fi rău, dar măcar să știm legăturile. Am văzut la PNL faptul să s-au pus pe listă cu o anumită doamnă procuror. Asta înseamnă că au colaborat cei de la PNL cu acea structură de Parchet? Este pentru prima dată când se întâmplă asta”, sunt țintele pe care Liviu Dragnea le-a lansat în ultimul său discurs.

Pentru politologul Andrei Țăranu, discursul lui Dragnea nu este unul de prezidențiabil, pentru că „Dragnea nu vrea, de fapt, să candideze la președinție. Probabil că dacă va fi forțat și nu va avea altă soluție, se va duce înspre prezidențiale. Dar, în esență, el știe că asta i-ar putea aduce și sfârșitul la conducerea partidului. Pentru că absolut toate sondajele îl arată pe Dragnea a fi pierzător – și pierzător de departe – pentru alegerile prezidențiale”.

Pe de altă parte, spune politologul, „PSD este în reflux și atunci trebuie să-și construiască o campanie agresivă, pe o formulă negativă, de diabolizare a adversarului. Și din acest motiv a început, deja, cu primele salve de tun”.

Balet politic cu miză internă

Pe de altă parte, atacul la Victor Ponta, către un „spațiu pe care el întotdeauna a încercat să-l securizeze”, denotă că Dragnea se simte atacat din pozițiile pe care, până de curând, le deținea. Faptul că Ponta „i-a aruncat mănușa și l-a provocat să obțină cel puțin 45% cât a realizat PSD la ultimele europarlamentare, când el era președinte al partidului, reprezintă pentru Dragnea o mare problemă”, mai spune Andrei Țăranu. În opinia sa, Dragnea „are un target foarte complicat în acest moment, pentru că vor fi organizații care nu vor fi satisfăcute de rezultate. PSD este într-o gaură electorală în care nu-i va fi ușor să recupereze”. Iar faptul că PSD este ultimul partid care va depune listele pentru europarlamentare arată că Dragnea încearcă să-și fidelizeze organizațiile de partid, cu promisiunea că oamenii lor vor fi trecuți pe liste eligibile, remarcă politologul.

Este un balet politic, un balet de campanie care se duce în interiorul partidului și mai puțin în societate, pentru că el acum încearcă să calibreze mesajul pe care-l va avea partidul. Și, de aici, desprindem două lucruri: că mesajul va fi unul economic și vag european, cu accente mai degrabă naționalist-populiste. PSD, pentru europarlamentare, va avea un discurs intern și nu unul extern, pentru că majoritatea oamenilor care votează PSD votează pe probleme interne. Și, atunci, va trebui să focalizeze dușmanul”, a conchis politologul Andrei Țăranu.

Comentarii

Dora Vulcan
Dora Vulcan a intrat în presă în 1992, după un stagiu la departamentul de strategie al unei campanii prezidențiale. A lucrat la agenția de știri a cotidianului România liberă, la secția de politică internă și apoi la cea de investigații, focusată pe domeniul justiției și pe ingerința politicului în anchetele penale. A fost stringer la BBC România și consultant de presă la Comisia Națională de Informatică a Guvernului României. A scris la Revista 22 despre plagiatele din mediul universitar.