Ce știe și ce trebuie să facă BNR

232
7 minute de lectură

Băncile centrale sunt bune pentru a fi puse la zid, atunci când politicienii eșuează sau greșesc în politicile economice. Băncile centrale pot fi un bun cal de bătaie pentru politicieni. Cazul Trump este cel mai relevant, la nivel mare. De la preluarea mandatului, președintele american a atacat Federal Reserve de fiecare dată pentru intenția băncii centrale de a crește dobânzile. De asemenea, evoluția dolarului a fost criticată de Donald Trump, iar recent, președintele american a făcut presiuni uriașe pentru a introduce persoane fidele în board-ul Rezervei Federale.

Trump este cel mai șocant exemplu. Și în România, atacurile la Banca Națională au fost mai mult sau mai puțin voalate. În ultimii doi ani, asaltul s-a întețit. Vârfurile de lance au fost Liviu Dragnea, Darius Vîlcov, Daniel Zamfir și, să nu uităm, glumițele de cartier la adresa BNR ale fostului premier Mihai Tudose.

Care este jobul Băncii Naționale? Oficial, pe baza legii, țintirea inflației. Cam puțin și cam vag, ar putea spune unii. Dar inflația este un indicator complicat. Depinde de 1001 de factori, unii aflați sub reglementarea BNR, precum cursul de schimb sau politica monetară, alții, care nu depind de banca centrală, respectiv politica fiscală sau salarială.

De aceea, când rapoartele BNR vorbesc despre factori exogeni se referă la deciziile pe care nu le poate influența, dar care au impact direct asupra ratei inflației.

Inflație, politică monetară, politică valutară. Sună benign. Dar să spunem altfel. Prețuri, dobânzi, curs de schimb leu-euro – și vom înțelege cât de ancorată este BNR în viața cetățenilor și în activitatea companiilor românești. Desigur, în spatele politicilor BNR se află o mulțime de instrumente pe care le poate utiliza, unele cu denumiri ciudate pentru marele public, precum operațiuni repo, operațiuni reverse repo, rezerve minime obligatorii, dobânda lombard. Este un bagaj solid pe care BNR îl are la dispoziție, atât din punct de vedere tehnic, cât și legal, pentru a interveni pe piețe cu scopul de a ținti inflația.

Pentru cetățeni și oameni de afaceri, pârghiile BNR sunt mai puțin importante. Ei se raportează la propriile probleme, la propriile dorințe și interese. Când leul a urcat prea mult față de euro, exportatorii au fost pe strada Doamnei și au huiduit conducerea BNR.

Când a apărut criza francului elvețian, debitorii au cerut în fața sediului central BNR intervenția instituției și au aruncat cu monede peste gardul băncii centrale. Desigur, acestea sunt doar mici episoade de revoltă și se poate spune că ele nu se compară cu protestele de stradă, care nu au lipsit din România după anul 1989.

Din „turnul lor de fildeș”, bancherii centrali au știut să devină un centru credibil de expertiză. Nu doar în domeniul bancar, ci și în politici economice generale. Adeseori, diverse voci din BNR au criticat sau atenționat excesele politicilor guvernamentale, arătând efectele complicate pe care le au asupra economiei.

Independența BNR, câștigată după „lupte seculare” care au durat, după anul 1989, mai bine de zece ani, a fost consolidată. Într-o țară în care cei mai mulți politicieni au fost sau au părut total nepricepuți în chestiuni financiare, profesioniștii de la BNR au apărut ca o oază de cunoscători într-o lume de profani. Desigur, este mai simplu să vorbești despre deficitul de cont curent, despre riscurile externe sau despre inflație, decât să fii în centrul presiunilor sindicale sau ale oamenilor de afaceri.

Este, însă, o realitate că nivelul de cunoștințe economice ale specialiștilor din BNR a fost totdeauna peste cel al politicienilor. Chiar dacă în anumite momente conducerea BNR a părut că bate palma cu zona politică aflată la putere.

BNR a trecut fără probleme prin criză sistemul bancar românesc. Statul nu a fost obligat să ajute financiar nicio bancă, indicatorii de solvabilitate au fost buni, iar Acordul de la Viena a fost un exemplu de măiestrie aproape politică pe care conducerea BNR l-a realizat în anul 2009.

Cu toate acestea, BNR ar vrea să nu își mai amintească de anii 1996-1999. Atunci, o serie de bănci au căzut precum „popicele”. Putea să facă banca centrală mai mult? Probabil, dar cert este că episoadele de cădere a băncilor, care au început cu Dacia Felix și s-au oprit la Bancorex, sunt temele sensibile ale BNR. Acum suntem, însă, într-o altă epocă, într-un alt secol.

Din care nu lipsesc subiectele delicate. Unul dintre ele este legat de stindardul pe care BNR l-a purtat împotriva legii dării în plată, de exemplu. Pentru că băncile comerciale au fost ezitante și nehotărâte în a-și prezenta argumentele pe această temă, BNR a părut în ochii publicului instituția care a uitat de consumatori și care îmbrățișează doar cauza băncilor. Chiar dacă argumentele economice și bancare împotriva legii dării în plată erau bine justificate, publicul larg i-a transformat pe BNR și pe guvernatorul Isărescu în instituțiile care stau în calea fericirii lor. De fapt, BNR apăra stabilitatea financiară a sistemului bancar.

O altă bătălie dură a dus BNR cu prilejul Ordonanței 114. Analizele, studiile de impact și opiniile tranșante ale conducerii BNR au dus, în cele din urmă, la modificarea substanțială a prevederilor actului normativ, în ceea ce privește taxa pe activele bancare.

BNR are și funcția de a tipări monedă. Acum, pare un lucru simplu. În primii ani de după Revoluție, situația era cu totul alta. România se confrunta cu o inflație-record, scrisă cu trei cifre, traversa un început de restructurare economică, astfel că banii tipăriți de BNR puteau să înlocuiască foarte ușor căderea de producție, pierderea piețelor pentru export și lipsa performanței companiilor. Parțial, s-a și întâmplat acest lucru. BNR a pus în funcțiune tiparnița de bani și, de atunci, câteva decenii, a existat suspiciunea că, uneori, pentru a-i ajuta pe politicieni, BNR tipărea mai multă monedă decât permiteau echilibrele macroeconomice.

O discuție întreagă este legată de intervenția pe care banca centrală o are în piața valutară, în apărarea monedei locale. Acum, lucrurile sunt mult mai clare. Legislația este limpede, iar raportările BNR dau posibilitatea de a calcula valoarea cu care BNR a intervenit în piață.

Banca centrală a fost, din acest punct de vedere, totdeauna la mijloc. Între exportatorii care își doreau un euro puternic și cetățeni care voiau un leu forte.

După cum se poate vedea, joburile BNR sunt multe și diverse. Dar viitorul aduce o provocare importantă pentru banca centrală: trecerea la moneda euro. Până acum, am ascultat de la specialiștii BNR toate argumentele pentru care să se amâne intrarea în zona euro. Ne-am dori ca, începând cu anul acesta, să auzim și toate pledoariile pentru aderarea la zona euro. Ar fi o sarcină care va încununa tot ce au construit profesioniștii din BNR în ultimii 30 de ani.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele