Cea mai bogată artistă:marea pictoriţă a aurului

85
5 minute de lectură

Jurnal cultural

Sultana Maitec

S-au împlinit nu demult 3 ani de la plecarea dintre noi a pictoriţei Sultana Maitec (10 noiembrie 1928-25 februarie 2016). Se pregăteşte pentru toamnă o mare expoziţie recapitulativă a creaţiei sale şi a sculptorului Ovidiu Maitec, tandem care a marcat arta plastică românească din anii 1960 şi până la începutul secolului următor, al XXI-lea. Aici şi acum – o evocare a Sultanei Maitec.

Sfere strălucitoare: Soarele

A pictat o viaţă – o lungă viaţă, de aproape 9 decenii – sfere strălucitoare: soarele sau mai mulţi sori, mărul galben sau multe mere sau doar volumul rotund, „muiat” uneori înspre mici alungiri ori iregularităţi, de cele mai multe ori – însă – riguroase, aşa-zicând „perfecte”. Cu varii nuanţe de galben, galben-spre-portocaliu, -spre-ocru, -spre-maroniu, câteodată – totuşi – roşu plin, roşu-purpuriu, roşu-cărămiziu, -maroniu, până la brunul-închis; sau – pur şi simplu – negru. Predominante, dacă nu exclusive – continuităţile cromatice discrete, fine. Când apar, contrastele dezvoltă mai degrabă complementarităţi decât stridenţe. Alte variante: contururi rotunde marcate apăsat, cu pensulaţie groasă, alteori cu creion sau cărbune, în variante doar grafice, desene pe hârtie, pe carton ori tot pe pânză. Mari şi mici: câte un soare sau un măr ocupând tot centrul, între rame pătrate, practic fără adâncime de spaţiu, ca masivităţi ovoide generice, impunătoare; şi medii, multiplicate pe suprafeţe în perspectivă apropiată, pe câte o masă, de pildă. Cel mai adesea fundalurile rămân nonfigurative, în ton cu aspectul generic al sferelor pictate, întotdeauna categoriale, paradigmatice. Reductibile la una: Soarele însuşi, globul orbitor, iradiant, sursă iramplasabilă a vieţii, deci a lumii, care nu poate fi percepută decât din perspectiva subiectului trăitor, viu, altfel nu există, căci nu poate fi constatată. Sfera esenţială. Intens simbolică. Mitică. Fascinantă. Hipnotizantă. Copleşitoare.

Dar nu obligatoriu, nu integral „solară”. Dătătoare de viaţă şi de lumină – pe de o parte; misterioasă, neliniştitoare, ardentă, magmatică, periculoasă, ucigătoare dacă nu păstrezi distanţa, înspăimântătoare, terifiantă. Tablourile nu exhibă ameninţarea, păstrează aparenţa calmului absolut, însă liniştea împăcată cu care le privim se încarcă progresiv cu tensiunea apăsării, a presimţirilor, a întrebărilor: despre ce e – de fapt – vorba?; ce se ascunde în spatele globurilor seren-luminoase, în miezul lor ascuns, pe care-l ştim topit, în fierbere la mii şi mii de grade, dincolo de cuantificabil?

Materii aurii

Cum să transpui pe pânză, pe hârtie, pe carton, pe panouri de lemn ardenţa, iradianţa? Cu galben, gălbui şi tot restul gamei. Şi cu aur: cu iluzia cromatică a aurului, stoarsă din tuburile cu pastă galbenă şi ce se mai poate amesteca pentru nuanţe, sau cu alte precipitate, oxizi şi ce combinaţii chimice se mai pot imagina, gata preparate sau depuse pe suprafeţele lucrărilor; şi cu aşa-numita „foiţă de aur”, aşternută cu meşteşug minuţios, de „orfevrărie”, colată prin metodă proprie, „topită” la rândul ei în corpul astrului incandescent.

Fireşte – implicite referinţe la tradiţia picturii religioase, la aurele aurii şi la toate celelalte străluciri divine şi de orice alt fel. Şi la podoabele din aur, la străvechile, vechile şi mai recentele însemne înnobilante. Şi la simbolismul metalului ultrapreţios ca atare, cu ştiutele ramificaţii oculte, alchimice.

O viaţă pentru Soare, pentru aur

Nu mai insist, nu mai dezvolt. Rămân la predominanţa aurului pe tot acest traseu al sorilor-merelor-sferelor ardente, desenate, pictate, colate în serii prelungite o viaţă, o lungă viaţă. Nu ştiu cum a început Sultana Maitec, cum vor fi arătat tatonările ei de juneţe, diversitatea tematică şi stilistică din care se va fi desprins calea proprie. Se vor fi păstrat lucrările de început, din eventualele prime etape, ale „preistoriei” personale a autorului?

Oricum, de la un punct încoace, din anii ’60, totul s-a redus – sau s-a extins, s-a însumat, s-a sublimat – în conturul arhetipal, „cel mai arhetipal posibil”: Soarele, sfera, globul în flăcări. Am văzut-o pe artistă continuând să lucreze şi la capătul multor decenii de variaţiuni la temă, fără şovăire, fără gând de abandon. Octogenară, slăbită, cu un uşor tremur al mâinilor, dar cu fermitate, cu convingerea dintotdeauna, lipea foiţele de aur pe suprafaţa aşezată plan, pe o masă de lucru mare. Aşa mi-o voi aminti, aplecată simbolic asupra imaginii-etalon, care i-a dat sens artistic şi existenţial

Aur rotund, cu şi fără „foiţă de aur”. Aur pictat, „turnat”, colat. Aur plin. Mult aur. Aurul tot. Numai aur, solitar, unic, nucleu atotputernic, dominator, strivitor, iluminant, revelator.

Marea pictoriţă a Soarelui şi a aurului. Cea mai bogată artistă!

Ion Bogdan Lefter
Ion Bogdan Lefter este scriitor, critic literar, analist cultural şi politic, profesor la Universitatea din Bucureşti, fondator şi conducător al revistelor „Contrapunct”, „Observator cultural” şi „aLtitudini”, fost director al Editurii Litera, fost director în România (Bucharest bureau chief) al postului american de radio Europa Liberă, secţia română.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele