Creșterea economică, între echilibre și riscuri

61
6 minute de lectură

În 2019 economia lumii încetinește. Va exista deci, creștere economică, dar va fi mai lentă. Frânarea economiilor lumii era anticipată încă din 2017, dar acum avem confirmarea că războiul comercial între SUA și China, dar și între SUA și Uniunea Europeană, scăderea încrederii investitorilor, tensiunile politice acute din diferite zone ale lumii și erorile de politică economică afectează creșterea economică.


În tot acest peisaj, unele state au decis să promoveze politici economice mai prudente, altele au preferat să stimuleze economiile prin politici monetare dar mai ales fiscale. Acești stimuli au condus la rezultate spectaculoase pe termen scurt, cu o creștere semnificativă a activității economice, dar au fost acompaniate de derapaje ce s-au manifestat prin inflație, deprecierea monedei și chiar creșterea importurilor. Dintre statele membre ale UE, România se detașează cu o creștere economică spectaculoasă, dar dopată.

O iluzie?

Care este diferența între o creștere economică sănătoasă și una dopată? În primul rând, o creștere economică sănătoasă și sustenabilă se situează în jurul potențialului de creștere. În al doilea rând, această creștere nu creează dezechilibre economice, nici interne și nici externe. În al treilea rând, o creștere economică sănătoasă și sustenabilă are variații mici de la un an la altul, cu ușoare creșteri pe măsură ce reformele structurale și investițiile încep a da roade.

În ciuda tendinței de frânare a economiilor partenere, în special din UE, prognozele macroeconomice pentru România rămân alarmant de optimiste. România devansează orice țară europeană la ritmul creșterii economice, e adevărat, însă dacă stimularea economiei depinde masiv de consum, atunci pot apărea surprize neplăcute. Politica fiscal-bugetară prociclică, care-și găsește justificarea în această creștere a economiei, va genera efecte adverse, în principal va adânci deficitul bugetar. Ideea că aceste efecte engative, tot atât de predictibile ca și încetinirea economiilor lumii, pot fi puse în spatele altor instituții, nu salvează situația.

Flacăra dezechilibrelor

Toată istoria contemporană a economiilor lumii arată că dezechilibrele macroeconomice apar destul de repede după implementarea unor măsuri greșite de politică economică și necorelate cu faza ciclului economic. Grecia este un studiu de caz în această ecuație, care poate fi completat cu evoluția haotică a Argentinei sau a Venezuelei.  Când Statul pune gaz pe focul deja întețit, îl transformâ într-o vâlvătaie. Cetățenii și firmele simt căldură, la început, apoi sunt de-a dreptul arși de flacăra întețită de politicile publice populiste. Flacăra ține 2-3 ani, poate chiar mai mult, dacă condițiile internaționale sunt bune, apoi se aștern beznă și cenușă. Dezechilibrele interne se manifestă prin inflație și/sau șomaj, creșterea deficitului bugetar, iar cele externe, prin deprecierea monedei, creșterea deficitului comercial și de cont curent, precum și prin creșterea dependenței de finanțările externe. Perdanții jocului de-a creșterea dopată sunt cei mai vulnerabili, cei cu venituri mici și fixe.

Când apar efectele                                       

Datele economice ale ultimilor doi ani arată erori de bază ale politicilor economice în România. În faza ascendentă a ciclului economic, statul a aruncat pe piață sume suplimentare, prin reduceri de taxe și impozite și majorări de cheltuieli neproductive. Acești bani neașteptați ajunși în buzunarele consumatorilor sau în conturile firmelor au angrenat consum, dar din importuri, ceea ce a condus la deprecierea monedei și la creșterea prețurilor. Dacă în primele luni oamenii au simțit un plus în buzunar, inflația și deprecierea  – care apar în 3 până la 6 luni după demararea unei relaxări fiscale și creștere a veniturilor – au început să muște din aceste plusuri. A început o luptă contra cronometru între consum, inflație și depreciere. Cu fiecare lună în care banii sunt ținuți în buzunar, valoarea reală a lor scade. Se creează astfel senzația de bogăție prin stimularea psihologică a consumului: omul consumă pentru a nu pierde din valoarea banilor, nu pentru că are o nevoie imediată și însemnată. Consumul nebazat pe nevoie creează senzația de huzur, de bogăție, diminuând motivația inflaționistă a consumului. Deprecierea monedei nu aduce creșterea imediată a exporturilor ca urmare a ieftinirii relative a produselor locale, pentru că exportul depinde și de accesul pe piețele străine, nu numai de prețul relativ al produselor. Un produs ieftin nu se vinde singur la export, ci are nevoie de numeroase costuri adiționale pentru punerea pe o piață străină.

Orice leu aruncat pe piață de stat prin măsuri administrative conduce la creșterea consumului și a unor investiții, dar cu precădere din import. Piața internă nu se poate adapta atât de repede la noua cantitate de monedă; mai mult, pe măsura creșterii veniturilor, preferințele de consum se schimbă, consumatorul preferând produse de o mai bună calitate, respectiv produse de import.

Așa se face că România se situează în vârful statelor UE care au aplicat măsuri economice nepotrivite, care au condus la derapaje ale unor variabile macroeconomice importante. Obsesia cifrelor pentru creștere economică-record a sacrificat echilibrele interne și externe. Creșterea semnificativă a PIB a creat senzația unor măsuri înțelepte de politică economică, dar a oferit și un spațiu fiscal generos pentru diferite cheltuieli publice. Astfel, România a intrat în topul statelor europene la creștere economică, dar și la inflație, depreciere și importuri. Adică binele promis și simțit în buzunare timp de două-trei luni deja s-a risipit. Cum doparea creșterii economice s-a făcut prin deficite bugetare, după inflație, depreciere și dobânzi mai mari apar și datorii publice mai mari, care vor apăsa greu pe umerii generațiilor viitoare. Până atunci, nimeni nu își va mai aduce aminte pentru ce s-au făcut împrumuturile, de cine și care a fost rezultatul investițional.

Alternativa la asemenea politici economice iresponsabile ar fi chiar responsabilitatea și onestitatea decidenților. Creșterea economică nu ar fi atât de spectaculoasă, dar ar fi onestă, sustenabilă și echilibrată, fără inflație, fără depreciere și cu dobânzi constante, chiar în scădere. Construirea unei relații de încredere cu investitorii mari, dar și cu micii antreprenori, precum și investiții în domenii vitregite de decenii vor conduce la rezultate economice nu numai foarte bune, dar și sigure.

Anca Dragu
Fost ministru al finanțelor publice, începând cu data de 17 noiembrie 2015, când l-a înlocuit pe Eugen Teodorovici, odată cu instalarea Guvernului Dacian Cioloș, până la 4 ianuarie 2017. Este a doua femeie Ministru al Finanțelor din istoria României.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele