Cu mult curaj despre frică

64
Foto: pixabay.com
6 minute de lectură

Există un film de animație despre un șoricel extraordinar care reușește să salveze o prințesă închisă de niște uzurpatori și s-o ajute să-și recapete tronul. Ca mai toți eroii însemnați, și șoricelul nostru are niște particularități. E mai mic decât un rozător obișnuit, are urechile clăpăuge și, cel mai important, e curajos, mai exact nu cunoaște frica. Fapt care în lumea șoricească nu e o virtute, ci din contră, un mare păcat, un neajuns fatal, o rușine fără margini. Părinții sunt disperați. Cum o să-și facă băiatul un rost în viață, o familie? Ce fată cu scaun la cap l-ar lua așa curajos cum e? Își strâng toate economiile și-l duc la psihiatru. După lungi și obositoare ședințe, înspăimântat, doctorul se dă bătut. Nu se mai poate face nimic, zice el. Data trecută mi-a desenat o pisică. Mama șoricelului leșină. Tatăl, deși tremură de frică, încearcă să se țină tare. Și chiar nu se mai poate schimba? Ce să se mai poată schimba, domnule?, întreabă psihiatrul iritat. Uite-aici! Și îi arată desenul. I-a dat și un nume: Pufi! Nici la școală nu se prindea nimic de șoricelul nostru, înscris la cursuri intensive de frică. Inutil. Orice imagine terifiantă îi arătai, el rămânea senin în vreme ce colegii lui se ascundeau sub bănci, dovedindu-se studenți străluciți. Cel mai bun profesor de frică din regiune îi cheamă pe părinți la școală. Diplomat, le explică situația, dar le lasă și o umbră de speranță. Nu deznădăjduiți, le spune el, la urma urmelor, nimeni nu se naște fricos!

Cu mult umor, autorii scenariului spun de fapt un mare adevăr. Nu ne naștem fricoși. Vrând- nevrând, învățăm frica pe parcurs. De la părinți inconștienți care ne spun povești cu bau-bau pentru ca ulterior tot ei să se mire tâmp de ce dracu’ ne e frică de bau-bau de vreme ce el nu există. De la politicieni care ne promit măriri de salarii care nu se întâmplă, de la economiști care prevăd crize apocaliptice, de la ROBOR-ul care face frecvent glume proaste.

Credeți că traversăm corect strada din respect pentru legea circulației? Exclus! Respectăm semaforul de frică să nu ne calce vreo mașină. Și chiar și așa exista posibilitatea să nimerim un șofer curajos care să nu se teamă de o simplă trecere de pietoni. Pe vremuri, educația rutieră se făcea cu filme sângeroase despre accidente mortale.

Am cercetat site-uri de specialitate care adună la grămadă citate celebre ale unor oameni importanți. „Fricile nu sunt altceva decât stări de spirit”, zice un anume Napoleon Hill, scriitor motivațional american. Aici recunoaștem pernicioasele locuri comune ale autorilor motivaționali, care în general au de-a face cu un public semiimbecil. Un astfel de autor ar spune cu emfază și fără pic de rușine: „Cinstea e o virtute”, ca și cum ar putea să fie altceva. Iar publicul aplaudă fiindcă până să-l întâlnească pe motivaționalist crezuse că cinstea e un defect genetic. La fel și cu frica. Nu e o boală degenerativă a articulațiilor? Nu, îi liniștește scriitorul, e o stare de spirit. Și ăia pleacă liniștiți și lămuriți acasă.

„Întotdeauna fă ceea ce ți-e frică să faci”, ne îndeamnă Ralph Waldo Emerson, altminteri un scriitor admirabil și deschizător de drumuri în literatura americană. În cazul de față l-a luat un pic apa și a zbârcit-o rău de tot. Înțelegem filozofia americană conform căreia dacă vrei să scapi de o temere trebuie să dai piept cu ea. Dar să faci tot timpul ceea ce ți-e frică să faci e prea de tot. Fie și pentru simplul motiv că nu-ți mai rămâne timp și pentru lucrurile normale. Cunoscutul regizor Alfred Hitchcock spunea: „Fac filme ca să scap de propriile frici.” Trec peste faptul că am dubii că regizorului îi era frică de păsări. Vreau să semnalez aici și intruziunea curatorului de site, care la fiecare citat pune de la el un titlu concluziv. Aici de pildă a postat: Leac pentru frici! Rezultă că dacă vrei să scapi de frici trebuie să faci filme. Ceea ce n-ar fi rău, dacă ar fi la îndemâna tuturor.

Clasicul nostru prozator Ioan Slavici zice și el ceva despre frică. „Să nu-ți fie frică dacă n-ai de ce să te temi.” Chiar și scoasă din context, fraza e deprimanta. E ca și cum ai spune „Să nu mănânci broccoli dacă n-ai”. Sau „Să nu cazi lat de oboseală dacă nu ești obosit”. E sigur însă

că bătrânul rusofob Slavici, acuzat de spionaj în favoarea Germaniei, avea de ce să se teamă. Și n-a scăpat. A făcut și închisoare.
Chiar Papa Ioan Paul al II-lea și-a început pontificatul cu următorul motto: „Nu vă fie frică!” Lui nu i-a fost. A supraviețuit unui atentat și a mers apoi să-i dea binecuvântarea celui care l- a împușcat.

Mărturisesc că n-am înțeles prea bine de la marii oameni care au schimbat istoria ce trebuie să fac. Să-mi fie sau nu frică? Pare că civilizat ar fi să nu-ți fie frică doar atâta vreme cât ți-e frică. Și după aia? Frica naște paradoxuri. Ce s-ar întâmpla dacă am lua în serios toate sfaturile oamenilor celebri, doar pentru că, pe lângă multe prostii, mai spun și lucruri adevărate? Mi-e și frică să mă gândesc.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele