Cui îi este frică de zona euro

175
5 minute de lectură

Guvernatorul BNR ne-a făcut să sperăm. Cu ocazia obținerii unui nou mandat, a declarat că obiectivul său este intrarea în zona euro. Este o temă specială, pentru că, declarativ, toată lumea, în România, este de acord cu adoptarea monedei euro, dar, practic, nimeni nu întreprinde niciun demers concret.

Nimic, în afară de studii și programe. Anul trecut, de exemplu, toate instituțiile importante din România au participat la elaborarea unui plan național de adoptare a monedei euro. Foarte bine.

Doar că, în continuare, politicienii și specialiștii români parcă se tem de zona euro. Tot Mugur Isărescu spunea, cu ocazia unei dezbateri despre intrarea României în zona euro, că prețul pâinii este, în mediul rural, de câteva ori mai mic decât în cel din zona urbană și că acest lucru este o piedică serioasă pentru adoptarea monedei euro. Cu alte cuvinte, prețul pâinii este un criteriu social, de care, la intrarea în zona euro, ar trebui să se țină cont. Și este foarte posibil să fi fost luat în seamă atunci când au avut loc nenumărate amânări ale țintei pentru adoptarea monedei euro.

De fapt, este vorba despre zonele sărace ale României. Politicienii și specialiștii care au decis, de-a lungul timpului, aderarea la zona euro s-au temut că pungile de sărăcie nu vor rezista intrării în zona euro și vor deveni și mai sărace. Cea mai dezvoltată regiune a României, București-Ilfov, poate intra și în câteva zile în zona euro, spunea tot guvernatorul BNR.

Doar că o țară ca Bulgaria, cu aceleași „păcate” de dezvoltare ca ale României, a făcut deja pași hotărâți către zona euro. Este adevărat că moneda locală este legată de euro, dar pungile de sărăcie din România seamănă cu cele din Bulgaria.

Raportul privind trecerea la moneda euro prezintă avantajele și riscurile acestui proces. Astfel, aderarea la zona euro înseamnă eliminarea riscului valutar, reducerea costurilor de tranzacție în comerțul internațional, scăderea dobânzilor de pe piață (iată ce cale sigură de scădere a dobânzilor au politicienii și oamenii de afaceri obsedați de acest lucru) și ar trebui să aducă o stabilitate a politicilor macroeconomice ale guvernelor.

Beneficiile și politicile interne corecte vor conduce la o intensificare a fluxurilor comerciale, la creșterea investițiilor străine, la reducerea costurilor cu datoria publică, va avea loc o consolidare a competitivității economiei și a exporturilor, ridicând creșterea potențială și, implicit, nivelul de trai și bunăstarea. Acesta este cercul virtuos.

Cel vicios, dat de riscuri, este format din pierderea instrumentelor care oferă autonomie politicii monetare, cum sunt cursul de schimb, rata dobânzii și chiar rolul de împrumutător de ultimă instanță al băncii centrale naționale.

O condiție pentru a avea succes în zona euro este adoptarea unei politici economice interne corecte. Termenul folosit în raport este destul de vag, dar arată că este vorba despre politici echilibrate, care să atenueze dezechilibrele, și nu să le creeze.

Realitatea arată însă că apartenența la zona euro nu este neapărat garanția unor politici corecte. Cele mai bune exemple sunt Grecia, înainte de criză, și Italia, după criză. De aceea, scepticii (sau realiștii) cred că o criză a economiei locale în zona euro este mai dificil de administrat decât în afara zonei euro. Din simplul motiv că, fără moneda euro adoptată, soluțiile dureroase ale devalorizării monedei naționale și ale creșterii dobânzilor pot exista.

În concluzie, România are o rată a ocupării mai mică decât media europeană, 63,9%, față de 66,5%, media UE. În același timp, există două piețe ale muncii, urbană și rurală, iar o parte importantă din forța de muncă românească se află în afara țării, în Europa.

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește ponderea veniturilor bugetare în PIB (25,7% față de 40%). De asemenea, cheltuielile publice se află și ele sub media europeană, dar o creștere accentuată a cheltuielilor de personal ar trebui făcută doar concomitent cu creșterea veniturilor bugetare ca procent din PIB.

Criteriile de convergență nominală trebuie îndeplinite simultan și în mod sustenabil, se arată în raport. Ceea ce în România s-a întâmplat doar pe perioade limitate. O parte din criteriile de convergență nominală au fost pierdute pe drum.

O convergență reală sustenabilă reprezintă o condiție-cheie pentru economiile care vor să adopte moneda comună și să fie rezistente la șocuri adverse. Decalajul de dezvoltare dintre România și economiile din zona euro îi face pe autorii raportului să concluzioneze că fragilitatea echilibrelor macroeconomice este o piedică pentru intrarea României în zona euro.

Este greu de contrazis o astfel de concluzie. Dar, pe de altă parte, este puțin probabil ca România să fie perfect echilibrată, în următorii 20 de ani, pentru intrarea în zona euro. În aceste condiții, s-ar părea că România, pe lângă convergență nominală sau reală, are nevoie, mai ales, de politicieni responsabili, care să o ducă în zona euro.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele