Încă un nivel de parcurs la Muzeul de Istorie a Transilvaniei: mansarda, cu alte două expoziţii complementare ale Bienalei Internaţionale de Ceramică de la Cluj (1-15 octombrie 2019). Apoi proiecţii despre proiecte din domeniu, contribuţiile studenţilor de la Casa Matei, un regal „raku” la Institutul Francez şi o vizită la… Caolin.

Tandemul Maria Cioată-David Leonid Olteanu

Peste etajul II al Muzeului de Istorie transilvană, continuând urcuşul pe-o scară laterală, ajungi la imensa mansardă a clădirii, recuperată, amenajată, utilizabilă. Un „L” uriaş, de 2-300 de metri pătraţi (greu de evaluat suprafaţa, „ascunsă” către margini de acoperişul în pante diagonale, deci probabil mai întinsă decât pare). Spaţiu presărat cu stâlpi groşi de lemn şi vegheat de sus de-o reţea de grinzi orizontale, de-o colosală expresivitate. În cele 2 „aripi” – 2 expoziţii complementare ale Bienalei.

Prima – a 2 artişti, cuplu şi-n viaţa de familie: Maria Cioată şi David Leonid Olteanu. Complementari şi totuşi foarte diferiţi. Dominantă albă, împânzire a primei zone, până la hornul în formă de colibă care prelua cândva şi evacua printr-un coş gros fumul sobelor din clădire, poate aflat şi astăzi în prelungirea instalaţiei de încălzire. Lucrări aşezate pe jos sau pe postamente, dar mai ales atârnate pretutindeni, încât intri într-un vârtej alb, într-o „tornadă” albă, într-un viscol!

Maria Cioată, uneori semnată cu ambele prenume, Maria Roxana (născută în 1969 în Piteşti, absolventă a Liceului de artă „Nicolae Tonitza” din Bucureşti şi, în 1997, a Secţiei de Ceramică-Sticlă de la Academia de Arte Frumoase, actuala UNA), în urmă cu o deja-lungă carieră de explorări ale sensibilităţii, ale „căilor sufletului”, ale aripilor şi-ale zborului, ale visului, meditaţiei şi reveriei, ale „înălţării”, ale genezei, cu preferinţă pentru formele gracile, sugerând evanescenţa, plutitoare în aer, atârnate de fire subţiri, uneori efectiv friabile, în combinaţii de ceramică şi tije de trestie sau pene de păsări. Dezvoltă acum tema Genezei, în variaţiuni ale unor lucrări cu care a câştigat o medalie de aur la Bienala de la Florenţa, în 2017. Motivul central e cel al „cuibului”, posibilă figuraţie şi a oului, construit din foi curbate, subţiri, chiar semitransparente, probabil obţinute prin operaţiuni de ardere-răcire foarte delicate. Sunt – cu proximaţie – jumătăţi de „cuiburi” sau de „ouă”, „sparte”, umplute cu pene albe sau din care ele, penele, ţâşnesc în jus, plutind în jerbe încântătoare, unele chiar din puf alb şi din pene albe, recoltate din cuiburi adevărate: „geneză” ca naştere a fiinţelor individuale, dar şi ca metaforă cosmogonică, din ovoidele imaginate de Maria Cioată ivindu-se parcă galaxii întregi, universuri, Universul însuşi, la a cărui expansiune de tip „big bang” asistăm zâmbind şi cuceriţi, şi tulburaţi în faţa plutirii în „imponderabilitate” a materiei imaculate. Aproape peste tot – rotocoale de sârme învolburate, conturând, ca-n aproximaţiile grafice, cu contururi circulare repetate, doar parţial suprapuse, generatoare de „halouri”, sfere de corpuri cereşti…

David Leonid Olteanu (născut în 1968 la Craiova, absolvent de Liceu de artă la Târgu Mureş şi, în 1995, al aceleiaşi Secţii de „decorative” de la aceeaşi Academie de Arte Frumoase/ UNA din Bucureşti, unde actualmente predă) a explorat de-a lungul anilor o gamă amplă de forme, abstracte sau concrete, corporale, deconstruite sau multiplicate, cu variaţiuni, până la – de pildă – un set de fiinţe-piese de şah dureros-amuzant contorsionate, l-au atras rectangularităţile şi circularităţile, formele cilindrice, spiralele şi piramidele, plinurile şi golurile, asamblajele de cuburi şi de alte volume, a lucrat şi în combinaţii de materiale, uneori în lemn, a recurs şi la obiectualităţi „gata făcute” („ready-made”), a creat plasticităţi prin punerea laolaltă de lacăte, seringi de plastic, bile colecţionate sau modelate de autor. Pe această filieră a recurenţelor îndesate, sub titlul Revelaţie, David Leonid Olteanu a confecţionat în ultima vreme mici corpuri tot albe, din foi ceramice ca de carton sau din carton ca din foi ceramice, cu îmbinări cu şuruburi, permiţând mişcări mecanice ale membrelor, înainte şi-napoi, precum ale păpuşilor acţionate prin sfori, plasate în alte contururi rotunde din sârmă, trimitere – poate – la destinele noastre „jucate” de alţii, de marii mânuitori de marionete, sau – cu mai precisă localizare în Univers – la Planeta pe care-am aglomerat-o ca furnicile, tot mai ticsiţi în spaţii tot mai aglomerate, unii peste alţii. Nu-ncăpem acolo toţi, mai şi ieşim în afara cercului protector, mai şi „cădem” de pe scoarţă, prăbuşindu-ne în necunoscutul infinit…

Sub titlul De la Geneză la revelaţie, cei doi au mai expus proiectul la Galeria bucureşteană Galateca (decembrie 2018-februarie 2019), reconfigurându-l acum pentru Bienala de la Cluj, dezvoltându-l în continuare, umplând spaţiul cu penajele şi omuleţii plutitori parcă printre galaxii, asemeni nouă, privitorilor, în avans lent printre exponate.

Bienala letonă

A 2-a expoziţie de la mansarda Muzeului de Istorie a Transilvaniei a reprezentat altă Bienală: cea …Internaţională de Ceramică din Letonia, inaugurată în 2016, cu ediţia a 2-a în iulie 2018. La Cluj a fost transportată în rezumat expoziţia care a oferit vara trecută o imagine a stării de lucruri din branşă în micul stat baltic: Ceramică letonă contemporană (cu titlul, „la export”, în englezeşte: Latvian Contemporary Ceramics). 40 de artişti, 2 dintre ei, membri şi ai echipei de organizare, aflându-se în „solie” de promovare în Capitala transilvană. Mică „pădure” de lucrări aşezate pe piedestaluri sau pe suprafeţe mai joase, unele pe jos, pe dreptunghiurile compuse din mici granule cilindrice de plastic, ca nişte covoraşe presărate peste tot. Varietate mare de abordări, de materiale, de tehnici, de forme, de la polisări cu adevărat „decorative” şi până la poverisme ceramice cu aer de metal ruginit sau la asamblaje neaşteptate, precum mosorul de porţelan cu aţa consumată purtând, lipit la un capăt, un chibrit adevărat, gata să aprindă o vâlvătaie, sau robinetul aplecat ameninţător deasupra unei… cărţi. Câteva exemple de artişti, de fapt artiste cu propuneri remarcabile: Iveta Aigare semnează o pisică-Sfinx, slăbuţă, în contrast cu prestigiul mitologic care-o înconjoară; Inesa Margevica modelează un Dans cu 2 fete ţinându-se în braţe, ieşind dintr-o rochie înfoiată care le cuprinde pe-amândouă; sau Olya Melehina, autoarea deja-descrisei Cişmele.

Impresie de ansamblu mai mult decât meritorie. Nivel foarte bune, aliniat la tendinţele internaţionale ale perioadei.

Tendinţe în dialog, proiecte… proiectate

Apropo de tendinţe: înainte ca, în după-amiaza zilei a 2-a a Bienalei clujene, toate aceste expoziţii complementare să fie vernisate, a avut loc la Muzeul de Artă din Palatul Bánffy, în cursul dimineţii, o dezbatere despre Tendinţe de dezvoltare şi perspective de evoluţie culturală a bienalelor internaţionale de ceramică, pe care am moderat-o alături de Raluca Băloiu, critic de artă şi curatoare, directoare artistică a Galeriilor „Carol” din Bucureşti şi Oradea. Intervenţii pe multe voci, opinii şi mărturii ale unor ceramişti din multe ţări, de pe toate continentele reprezentate la Cluj.

În dimineaţa zilei a 3-a, tot la Muzeul de Artă –  proiecţii de… proiecte: filme video de prezentare a unor iniţiative, experienţe, evenimente din lumea internaţională a ceramicii. Începând cu o retrospectivă chiar a Bienalei de la Cluj, a ediţiilor anterioare. Apoi – un film despre minunata Galerie bucureşteană specializată Galateea. Artistul şi pedagogul Shamai Gibsh din Israel, prezent şi peste Atlantic, şi-a descris activitatea. A urmat Asociaţia Caolin, reprezentată de Ioan Sumedre jr. şi de Milena Surducan, organizatoare a Festivalului Internaţional de Ceramică Contemporană cu materia primă a porţelanului în generic, tot la Cluj, „dublând” Bienala-gazdă, însă cu un profil preponderent mai comercial, incluzând un atractiv Târg cu vânzare. Incredibilă anvergula operaţiunii dirijate în India de Adil Writer, producţie aproape „de masă”, deşi doar din unicate, de ceramică „aplicată”, utilitară, pentru clienţi, familii şi localuri publice din toată lumea, angrenând mai multe ateliere, muncitori, alţi colaboratori, cu atragerea multor membrii ai comunităţii locale, spectaculoasă valorificare a lutului special din regiune, roşcat, atrăgător. Iar Jane Jermyn a adăugat o perspectivă irlandeză.

Studenţi, masteranzi

După-amiaza zilei a 3-a. La Casa Matei (Corvin), a Universităţii de Arte şi Design din Cluj, cu spaţii de predare şi cu săli de expunere – o altă propunere complementară a Bienalei: Tineri artişti, studenţi, masteranzi, absolvenţi ai Secţiei de Ceramică-Sticlă-Metal. Idei îndrăzneţe, gesticulaţii curajoase: o aglomerare de „perne” ceramice modelate de Flavia Carina Beldiman şi ilustrate şi sonor; o Dulce Românie satirică imaginată de Felix Peter; figurine pe jumătate comice, de aspect kitsch asumat, pe jumătate meditative, de Ioana Benţa; şi alte propuneri ale lui Răzvan Botiş, ale Ioanei Monda ş.a.m.d.

Pour la bonne bouche: Mana Bucur şi Provocarea raku

La sediul Institutului Francez din Cluj, în pivniţa unuia dintre corpurile de clădire de acolo, în Galeria – deci – „La cave” (= „Pivniţa”): Provocare raku, o splendidă expoziţie a târgu-mureşencei Mana Bucur, ceramistă de mare reputaţie naţională şi internaţională, concentrată în ultima vreme asupra acestei tehnici de ardere, monitorizate electronic.

Demonstraţie video în filmul proiectat în fundal, realizat de Dorel Cozma, coleg de filială a Uniunii Artiştilor Plastici. Dedesubt – 2 remarcabile desene ale autoarei, pregătitoare ale seriei. Iar în mijlocul galeriei, pe postamente subţiri ca nişte tije, special confecţionate de artistă, publicului rămânându-i spaţiile laterale şi traseul înconjurător, Mana Bucur expune lucrările rezultate: cuburi şi alte forme arse rapid, „înăbuşite” în rumeguş, cu migăloase intervenţii ulterioare. Ciclu de lucrări care sugerează recluziunea sau poate chiar detenţia şi evadarea, ieşirea dinăuntru spre în afară, de unde perforaţiile sau urmele de explozii care au crestat suprafeţele exterioare; sau să le presupunem explorări nonfigurative ale posibilităţilor materiei prelucrate rapid şi greu de controlat, „recuperate” prin minuţia de orfevră a artistei, care le readuce la ordine, impunându-şi fanteziile, viziunile, voinţa aşa-zicând „demiurgică”. Omniprezent, cubul tinde să se deschidă, însă tot nu-i întrezărim conţinutul; sau se apără el şi nu se lasă uşor „explodat”, îşi conservă demnitatea de formă „perfectă”…

Epilog la Studio de Caolin

Ieşind de la vernisajul Manei Bucur, ne-am mai oprit, artişti şi admiratori, în preajmă, la Espresso Studio de Caolin, al amintitei Asociaţii, prelungire a proiectului de Festival şi Târg clujean „paralel”.

Cafenea şi spaţiu pentru cursuri şi „ateliere” practice, totul consacrat ceramicii, expuse în diverse feluri în cele 2 camere mai degrabă mici, dar încăpătoare foarte, cât pasiunea pentru domeniu: rafturi cu căni de porţelan, o tejghea de bar inscripţionată de clienţi, îndemnaţi să se exprime cât mai liber, vesélă cu design fantezist şi pentru cafele şi ceaiuri, pereţi desenaţi şi pictaţi, mese la care se poate lucra, albume şi cărţi. De remarcat buna inspiraţie în alegerea firmei, căci caolinul cel alb, folosit la fabricarea porţelanului, are şi o sonoritate dulce, „lină”, cu neobişnuitul hiat vocalic iniţial…

„Sună” bine ceramica la Cluj, la marea, splendida Bienală de-acolo! ■