Cum să acoperi găurile din buget gestionând mai bine avuția publică

143
7 minute de lectură


Ediția tipărită | Finanțe și economie

20 octombrie 2018

SUSȚINĂTORILOR fondurilor suverane le place să spună că veniturile din activele deținute public ar putea să înlocuiască taxele, în teorie. În țările unde nu se exploatează petrol, totuși, șansa ca politicienii să acumuleze economii în loc să adune datorii pare îndepărtată. Totuși, statele nu trebuie neapărat să economisească pentru a permite cel puțin unele cheltuieli scutite de impozite. Majoritatea au active cât cuprinde. Problema este că nu le pun destul de mult la lucru.

Majoritatea avuției publice se împarte în patru categorii: pământul și resursele naturale; proprietatea și infrastructura, precum porturile și drumurile; firmele publice, cum sunt utilitățile și companiile aeriene de stat; și activele financiare, ca cele deținute de fondurile de pensii publice. În estimări care acoperă 31 de economii, pe 10 octombrie, FMI a evaluat totalul la 101 trilioane de dolari, sau 219% din PIB.

Estimările Fondului privind activele și pasivele guvernelor pune o nouă lumină asupra stării lor de sănătate fiscală (vezi graficul). Guvernele mai multor țări bogate au o valoare netă negativă, în parte din cauza obligațiilor masive de pensii acordate angajaților publici pensionați. Tabloul ar arăta și mai prost dacă estimările ar include pensiile de stat și alte promisiuni făcute persoanelor în vârstă, cum ar fi acordarea de servicii de sănătate.

Deși sunt rareori cuantificate, investitorii nu ignoră astfel de riscuri. FMI a găsit unele dovezi că randamentele obligațiunilor guvernamentale răspund la sănătatea bilanțurilor din sectorul public, ca și la datorie și deficite.

Dar ideea mai mare este că, având atât de multe active înregistrate, nu ar fi nevoie decât de o creștere foarte mică a randamentelor pentru a obține o sumedenie de bani. Dag Detter, un consultant care este coautorul unei cărți pe acest subiect, spune că creșterea randamentelor la activele publice cu doar 2% le-ar permite guvernelor din întreaga lume să dubleze sumele cheltuite pe infrastructură.

De ce anume ar fi nevoie pentru a realiza asta? Randamentele pentru societate obținute din unele active, cum sunt parcurile naturale, sunt nemonetare. Pare implauzibil să transformi școlile și spitalele în surse de bani. Totuși, sunt multe exemple de modalități ineficiente prin care guvernul le folosește, mai ales pământul. Detter și coautorul său vorbesc despre Aeroportul Internațional Logan din Boston, care este plasat pe un teren valoros, la marginea apei, și care ar putea fi mutat în interior. Chiar și școlile pot fi plasate în locuri mai bune sau mai rele. O școală din Rio de Janeiro este situată pe plaja Copacabana, înghesuită între hoteluri scumpe. Dacă școala ar fi mutată în altă parte și s-ar percepe chirie la preț de piață pentru locație, s-ar putea crea noi venituri pentru bugetul educației. O analiză recentă arată că 166 din aproximativ 230 de trusturi care alcătuiesc National Health Service (Serviciul Național de Sănătate) al Angliei spun că dețin terenuri de care nu au nevoie.

Unele țări par să obțină mult mai mult din bilanțurile lor contabile decât altele. Să luăm activele financiare. FMI calculează că o țară care trece de la a 25-a centilă la a 75-a centilă la randamentele ajustate la riscuri ar putea obține venituri noi în valoare de 2% din PIB (FMI nu îi face să roșească pe decidenții politici, ținând anonime numele fruntașilor și ale codașilor). Sporirea randamentelor ar putea însemna comasarea portofoliilor de investiții, pentru a reduce cheltuielile; presupune sume mai mari percepute pentru faptul de a fi un asigurător de ultim recurs, de pildă pentru depozitele bancare sau pentru inundații; și folosirea mai bună a birourilor și a altor tipuri de proprietate.

Sporirea profitabilității firmelor publice – gândiți-vă la oficiile poștale și altele asemenea – ar mai putea aduce alt 1% din PIB, spune FMI. Firmele guvernamentale mijlocii produc randamente medii de 1,9%, dar cele mai bune obțin 4,3% – ceea ce reprezintă doar jumătate din nivelul companiilor din sectorul privat. Unele firme de stat obțin rezultate mult mai bune. SNCF, firma feroviară de stat din Franța, a obținut un randament pe capital de 7,9% în 2017.

Pentru multe active fizice, primul pas este de a calcula valoarea a ceea ce este în scripte. Asta nu este mereu ușor, deoarece guvernele își țin prost bilanțurile contabile. Active precum terenul pe care este construit aeroportul din Boston sunt adesea trecute la costuri istorice în loc de valoarea de piață. Dar unele țări fac progrese. Începând din 2011, Marea Britanie efectuează „bilanțuri contabile ale întregului guvern”, conform standardelor internaționale de contabilitate. Ele arată active de 1,9 trilioane de lire sterline, sau 96% din PIB. Guvernul britanic perie bilanțurile contabile pentru a găsi modalități de a spori randamentele; rezultatele vor fi anunțate pe 29 octombrie.

Adesea, creșterea randamentelor înseamnă să vinzi lucruri. Dar fără cel puțin un anumit efort de a îmbunătăți mai întâi acele randamente, e greu de spus dacă prețul este corect. Oricine e sceptic în privința privatizării poate să citeze unele tranzacții dezastruoase, cum a fost în 2008, când Chicago a închiriat automatele sale de parcare unui consorțiu la un preț care, conform unui raport ulterior al inspectorului general al orașului, a fost cu aproape 1 miliard de dolari prea scăzut. În 2014, un comitet parlamentar britanic a descoperit că Royal Mail, serviciul poștal de stat, fusese vândut prea ieftin cu un an înainte. Acțiunile sale au crescut cu 38% în prima zi de tranzacții.

Miniștrii de Finanțe pot fi mai preocupați de acumularea deficitelor în cashflow decât de obținerea unui preț bun. Dacă guvernele vor fi atente la valoarea netă, care este arătată de bilanțul contabil, ca și de raportul datorie/PIB, atunci politicienii vor fi mai puțin înclinați să vândă activele prea ieftin. Și ei vor fi probabil mai atenți la pasivele lor, altele decât datoria guvernamentală.

FMI susține că o astfel de abordare a politicii fiscale este necesară de mult timp. Ea a fost adoptată fără rezerve doar de Noua Zeelandă, care își aduce bilanțul contabil la zi în fiecare lună și unde cifrele sunt înscrise „deplin și profund” în luarea deciziilor fiscale, potrivit lui Ian Ball de la Universitatea Victoria, care a contribuit la crearea sistemului.

Există limite la exercițiul FMI. Cele mai mari active ale unui guvern sunt capacitatea sa de a ridica impozite în viitor și de a modifica politicile, de pildă, reducând pensiile de stat. Totuși, acestea sunt active pe care nimeni nu dorește să le vadă folosite la întregul lor potențial. Cu cât mai mult guvernele care au nevoie de bani pot să îi obțină din lucruri în proprietatea lor, cu atât mai puțin vor trebui să taie și să reducă în alte părți.

Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și contabilitate a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „How to spend it”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele