Cum se construiește o utopie

Foto: realitatea.net

Pentru orice observator care trăiește în epoca smartphone și a ședințelor online, poza circulată de președintele PSD, Liviu Dragnea, pe rețelele de socializare, la sfârșitul săptămânii trecute, are anumite probleme de credibilitate.

Sursa: Facebook

Așadar, domnii Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu, Eugen Teodorovici, Darius Vâlcov, Nicolae Bădălău și Daniel Chițoiu, înghesuiți pe niște scaune cam incomode în jurul unei măsuțe, printre vrafuri de hârtii, ne asigură că bugetul mult-așteptat arată foarte bine. Cu alte cuvinte, nu e nicio problemă cu întârzierea proiectului de buget, totul e sub control, liderii lucrează pentru țară. Și de ce n-ar fi credibilă, de fapt, această imagine? De exemplu, pentru că nu e tocmai verosimilă înghesuirea unor lideri de un asemenea calibru într-o încăpere meschină, în jurul unei mese pe care de-abia de-și făceau loc hârtiile. O ședință de genul acesta, în care se vorbește cu cifrele pe masă și care e de presupus că mănâncă ceva timp ar cere, totuși, o sală mai de Doamne-ajută, o masă de consiliu și măcar câteva cești de ceai sau cafea.

Apoi, oamenii aceștia discută numai pe bază de hârtii? O ședință în care pui cifrele cap la cap ar presupune laptopuri, fișiere xls, poate un proiector pentru a urmări grafice sau măcar un flipchart. Există oare un antreprenor, oricât de modestă i-ar fi cifra de afaceri, care să-și conceapă bugetul pe foi volante și nu prin mijloace electronice, în enervantele, dar indispensabilele tabele xls? Exercițiul de comunicare publică a părut mai curând expresia unei dorințe de a da un semnal printr-o poză decât un instantaneu dintr-o ședință de lucru reală a unor bărbați de stat, stâlpi ai guvernării, care-și tocesc mințile și nervii ca să dea țării un buget, fie și cu întârziere.

Bugetul nu l-am văzut, cel puțin până la plecarea acestui articol către tipar, dar zilele care au urmat n-au făcut decât să întărească impresia că poza cu pricina a fost începutul unei campanii de comunicare din partea coaliției de guvernare și nimic mai mult. Am văzut creșterile de PIB în termeni nominali, prezentate de dl Dragnea, cererea imperativă la adresa BNR de a acționa împotriva devalorizării leului prin cheltuirea rezervei valutare, atacul la adresa BNR pe tema ROBOR, țâfna ministrului de finanțe atunci când ne-a asigurat senin că va apela la buffer, constatând că nu se poate împrumuta de la bănci.

Toate aceste mesaje au primit replici de la reprezentanți ai BNR, bancheri, analiști financiari, jurnaliști economici și așa mai departe. În marea lor majoritate, mesaje bazate pe rațiune, știință, experiență, etică, bun-simț.

Dar nu despre asta era vorba! Probabil că ne amăgim grav dacă vedem aceasta ca pe o confruntare între două viziuni argumentate privind practica guvernării, finanțele statului sau rolul pe care ar trebui să-l joace Banca Centrală. Și ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva campania de comunicare ce a urmat publicării pozei de la reuniunea de lucru ușor atipică a fost menită tocmai să iasă din sfera raționalului și să ne transporte, pe nesimțite, în zona de post-adevăr. De mistificare. De zonă crepusculară.

Ce construiește PSD în aceste zile? O viziune nouă asupra bunei guvernări sau o utopie? Un proiect de țară demn de Secolul XXI sau o realitate alternativă, bazată pe fake news și teorii ale conspirației? Dacă lucrurile stau așa, explicațiile și contraargumentele din sfera raționalului au mari șanse de a nu servi la nimic. Pentru că jocul politic se mută pe un alt teren, unde argumentele și dezbaterea nu mai contează, unde știrea fake și dezinformarea sunt cu atât mai credibile cu cât se apropie mai mult de absurdul pur. Pare o nebunie. Și dacă nu este? În definitiv, cum a fost câștigat votul pentru Brexit, altfel decât cu sloganuri și promisiuni absurde? Toate argumentele experților și avertismentele mediului de afaceri n-au făcut nici cât două cepe degerate în fața unui Nigel Farage sau Boris Johnson. Dar să venim mai aproape de noi, în Republica Moldova, unde Igor Dodon a învins-o pe Maia Sandu în 2016 cu ajutorul unui fake news genial: dacă ar fi ajuns președintă, candidata pro-europeană ar fi urmat să aducă în R. Moldova 30.000 de sirieni, urmare a unei înțelegeri cu cancelara Angela Merkel. E adevărat că României, o țară cu mult mai mare și membră a UE, i s-au repartizat doar vreo 5.000 de refugiați, dintre care de-abia dacă au ajuns jumătate – nu contează, povestea vehiculată peste Prut a ținut.

O formidabilă ofensivă împotriva a tot ceea ce reprezintă elită face ca argumentele să fie persiflate tocmai pentru că vin din partea „elitei”. Din partea celor care știu și, pentru că știu, pentru că dețin secrete, sunt suspecți. Ei se adună în conclavurile lor, rostind cuvinte de neînțeles, precum vrăjitoarele din Evul Mediu. Ei trebuie îndepărtați pentru ca oamenii să fie eliberați. Iar adevărul este că teoriile conspirației au nevoie de identificarea celor „inițiați”. Și dacă votul nu e rațional, ci emoțional? Și dacă gafele doamnei Dăncilă nu sunt, de fapt, gafe, ci dovezi incontestabile că este doar un român de rând, ca toți românii? Și dacă incompetența nu e incompetență, ci dovada atașamentului față de popor, pe baza faptului că adevărurile sunt simple? Evenimentele din ultimele zile pot fi semnele unei noi dinamici politice în perspectiva celor doi ani care ne așteaptă, iar rezultatele sunt greu de prezis.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele