Cum se poate reduce costul creditării ipotecare? Primul pas a fost făcut

129
7 minute de lectură

Obligațiuni garantate cu creanțe imobiliare ar permite instituțiilor de credit să atragă resurse financiare la un cost mai scăzut decât prin alte instrumente, ceea ce ar putea conduce la diminuarea costurilor creditării ipotecare pentru consumatori.

Miercuri, 26 iunie, a intrat la tranzacționare prima emisiune de obligațiuni ipotecare de pe piața românească. Emisiunea realizată de Alpha Bank România (indice BVB:ABR24E) face parte din primul program de emisiuni de obligațiuni ipotecare din România, în valoare de 1 miliard de euro, lansat de instituția de credit menționată, și va fi tranzacționată pe Piața Reglementată administrată de BVB.

Valoarea emisiunii de obligațiuni ipotecare este de 200 de milioane de euro. Emisiunea, destinată mai ales investitorilor instituționali (având în vedere valoarea mare a unei obligațiuni), este formată din 2.000 de titluri cu o valoare de 100.000 de euro fiecare, la o dobândă variabilă EURIBOR 6M + 1,5% pe an, plătită semestrial. În prezent, EURIBOR 6M este la un nivel de -0,313%, ceea ce face ca dobânda actuală să se situeze la 1,187%.

Tranzacția a fost intermediată de banca de investiții Barclays Bank PLC, în calitate de Lead Manager, și de Alpha Finance România, în calitate de Co-Manager. Emisiunea este aprobată de Banca Națională a României.

Emisiunea de obligațiuni ipotecare este listată și la Bursa de Valori din Luxemburg. Prospectul de bază a fost aprobat de Commission de Surveillance du Secteur Financier Luxembourg (CSSF), în data de 8 aprilie 2019.

În conformitate cu Legea nr. 304/2015 privind emisiunile de obligațiuni ipotecare, obligațiunile Alpha Bank Romania sunt garantate cu un portofoliu de creanțe imobiliare care trebuie să acopere în orice moment valoarea obligațiunilor ipotecare și a altor obligații care, potrivit legii, trebuie acoperite din portofoliul de creanțe.

Obligațiunile sunt emise pe 5 ani, scadența fiind pe data de 16 mai 2024.

PricewaterhouseCoopers, ca agent al emisiunii, are rolul principal de a verifica îndeplinirea condițiilor cu privire la structurarea portofoliului de creanțe și testele statutare și de stres, în conformitate cu legislația aplicabilă. Legislația națională privind obligațiunile ipotecare (Legea 304/2015 și Regulamentul BNR 1/2016) este aliniată celor mai bune practici europene, conform aprecierilor ABE (Autoritatea Bancară Europeană), ceea ce reprezintă un avantaj pentru emisiunea Alpha Bank Romania.

„Ca urmare a succesului Alpha Bank și în contextul legislației îmbunătățite, sperăm să vedem emisiuni de obligațiuni ipotecare și din partea altor bănci românești. Mai multe emisiuni similare vor îmbunătăți reziliența sistemului bancar românesc, contribuind, de asemenea, la creșterea creditării și a gradului de intermediere financiară”, declara Lucyna Stanczak-Wuczynska, director BERD pentru bănci UE.

Rating peste cel de țară

Agenția Moody’s a oferit obligațiunilor un rating de Baa2, cu o treaptă deasupra ratingului de țară, susținut printre altele de calitatea înaltă a portofoliului de credite care garantează emisiunea.

Investitorii au manifestat un interes deosebit pentru acest nou instrument financiar, printre aceștia numărându-se BERD și IFC. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a achiziționat obligațiuni ipotecare Alpha Bank în valoare de 40 de milioane de euro din totalul ofertei de 200 de milioane de euro, conform unui comunicat al băncii internaționale (o cincime din oferta existentă). Interesul crescut pentru acest titlu de valoare este ilustrat și de faptul că în prima săptămână de la lansarea pe BVB nu au existat tranzacții, neexistând vânzători ai acestei obligațiuni.

„Obligațiunile garantate cu creanțe au în general un rating de credit mai bun. Introducerea de obligațiuni garantate cu creanțe imobiliare ar permite instituțiilor de credit să atragă resurse financiare la un cost mai scăzut decât prin alte instrumente, ceea ce ar putea conduce la diminuarea costurilor creditării ipotecare pentru consumatori. Riscul ar fi mai redus pentru investitori decât la emisiunile de bonduri fără garanții, iar investitorii ar putea include în listă România și să direcționeze fonduri pe zona obligațiunilor ipotecare. Începând cu anul 2010, Asociația Română a Băncilor a efectuat demersuri astfel încât cadrul legislativ și instituțional să permită emiterea de obligațiuni ipotecare, atrăgând astfel surse cu maturități mai lungi”, menționa Asociația Română a Băncilor într-o recomandare făcută membrilor săi.

În același sens se exprima și un recent studiu legat de obligațiunile ipotecare al companiei Amundi, specializată în managementul activelor financiare, care arăta că „la zece ani după criza financiară, obligațiunile ipotecare europene, comparativ cu titlurile de stat, oferă randamente mai mari, sunt mai puțin volatile și sunt mai puțin corelate, atât între ele, cât și față de titlurile suverane (în ceea ce privește fluctuația valorii lor)”.

Obligațiunile ipotecare reprezintă în Uniunea Europeană o piață de 2.000 de miliarde de euro, cu o tradiție de peste 150 de ani. Piața UE de obligațiuni ipotecare acoperă 83% din piața obligațiunilor ipotecare la nivel global. În ultimii cinci ani, valoarea anuală a emisiunilor noi a fost de circa 400 de miliarde de euro, finanțând 27% din stocul creditelor pentru locuințe (cumulat UE). Majoritatea obligațiunilor ipotecare sunt garantate cu credite rezidențiale.

Ce sunt obligațiunile ipotecare?

Obligațiunile ipotecare reprezintă o soluție des întâlnită pe piețele financiare, prin care banca urmărește să își diversifice sursele de finanțare și să atragă noi fonduri pentru dezvoltarea și extinderea activităților sale. Obligațiunile ipotecare sunt emise, potrivit legii, în baza creanțelor ce fac obiectul contractelor de credit ipotecar/de investiții imobiliare acordate de bancă și aflate în derulare.

Pentru a-și putea îmbunătăți indicatorii de solvabilitate și lichiditate și pentru a recupera mai rapid capitalul împrumutat, băncile pot emite obligațiuni ipotecare în limita unui procent din valoarea portofoliului propriu. Spre deosebire de o emisiune de obligațiuni a unei companii (obligațiune corporativă), care este garantată doar de capacitatea emitentului de a înapoia banii împrumutați plus dobânda aferentă, în cazul unei emisiuni de obligațiuni ipotecare, sursa plății o reprezintă ratele creditelor pe care o bancă le încasează de la debitorii săi. Spre exemplu, dacă o bancă are un portofoliu de credite ipotecare cu o dobânda medie de 6% și emite obligațiuni ipotecare cu un cupon anual de 3%, va avea un câștig de 3% aplicat la valoarea portofoliului cu care garantează.

Activitate de pionierat „La aproape 18 ani de la lansarea primului împrumut pentru achiziția de locuințe, Alpha Bank Romania deschide un nou capitol pe piața bancară locală cu acest nou instrument de finanțare, demonstrând încă o dată capacitățile sale de pionierat. Obligațiunile ipotecare sunt instrumente moderne de finanțare care vor contribui la dezvoltarea instituțiilor financiare din România și a pieței de capital”, a declarat Sergiu Oprescu, președintele executiv al Alpha Bank.

Gabriel Nițulescu
Gabriel Nițulescu este jurnalist, comentator, analist economic și autor de cărți economice, cu articole publicate în presa economică românească. A fost jurnalist la Curentul, Ziarul Financiar, Capital, Banii Noștri, Ghidul de Bani și Financial Director Romania. A fost editor coordonator al săptămânalului Banii Noștri și redactor-șef al revistei lunare Financial Director România.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele