“Dacă atât îi duce mintea, n-au decât să continue”… Decontul lui ALDE și Tăriceanu

224
6 minute de lectură
Sursa: Facebook

Cred că există o certă atractivitate din partea tinerilor pentru ideile liberalismului şi pentru ALDE, care e singurul partid liberal din România. Trebuie făcută o distincţie clară între liberalism şi numele partidelor. (…) PNL, chiar dacă a rămas cu numele de partid liberal, eu îl văd în momentul de faţă, îmi pare rău să folosesc această expresie, ca pe o fată în casă a statului paralel. Acest lucru îi aduce şi susţinerea, care a ajuns la un nivel critic de 21%. Două partide care aveau 20% fiecare au ajuns să însumeze atât. E reflectarea concretă a slabei susţineri pe care o are modul în care se poziţionează PNL. Sigur că frica unora din lideri îi determină să fie complezenţi, crezând că vor scăpa. Dacă atât îi duce mintea, n-au decât să continue” – Călin Popescu Tăriceanu, februarie 2018.

Sigur că dacă aduci câteva modificări acestei declarații – de pildă înlocuind ALDE cu PNL, PNL cu ALDE și 21 cu 4 – Călin Popescu Tăriceanu poate avea, până la urmă, mare dreptate.

Cum, însă, nu ne propunem aici să umblăm cu fake news-uri sau istorii contrafactuale, nici nu vom purcede la modificările respective. Context în care, concluzia care se impune este aceea că prezidențiabilul fără portanță, Călin Popescu Tăriceanu, s-a înșelat amarnic; încă o dată. 

De altfel, faptul de a se păcăli pe sine și de a încerca să ne păcălească pe noi toți rămâne trăsătura definitorie a omului politic Călin Popescu Tăriceanu. 

Cariera sa are la bază o încărcătură ridicată de impostură și deservire a unei agende personale și de grup, lucru devenit vizibil deopotrivă în perioada în care a condus PNL și când a jucat hora guvernării ca premier, dar și în vremea în care a condus ALDE, ori când a lansat scenariul propriei candidaturi la prezidențialele din 2019 pe o listă comună cu PSD.
O abordare care, astăzi, iată, pare că a ajuns în sfârșit la decontul final, viitorul apropiat rezervându-i lui Tăriceanu, cel mai probabil, îngropăciunea politică ireversibilă și mult așteptată.

Interesant și totodată umilitor pentru liderul ALDE este că șeful fanfarei care-l conduce spre meritatul exit nu este vreun personaj de anvergură (penală sau politică), ci unul, în cel mai bun caz, șters, Viorica Dăncilă. Sigur, cortegiul are o arhitectură ușor mai complexă, dar asta e altă discuție.

Iar Dăncilă n-o face neapărat de drag sau din datorie, ci în primul rând împinsă de la spate de atmosfera sumbră în care PSD se pregătește pentru prezidențiale.
Ajunsă șefă de partid într-o conjunctură extraordinară și atât de specifică unei țări de la periferia Uniunii Europene, Viorica Dăncilă nu doar că nu are ce-i oferi lui Tăriceanu, dar e nevoită și să-l strunească până în ultima clipă, precum un vizitiu perfect insensibil la nevoile murgului deșelat de sarcină.

Oricât de proastă este situația în care se găsește azi PSD, din perspectiva guvernării social-democrații n-au altă variantă decât să continue la Palatul Victoria cel puțin până la prezidențiale și indiferent de formulă. Cu sau fără ALDE, nu contează.

De ce? 

În primul rând, pentru că nici Klaus Iohannis și nici partidele din opoziție nu se înghesuie să preia fără minime garanții o misiune de asemenea anvergură cum e guvernarea, având în vedere moștenirea vitregă pe care aceasta o pune pe masă. Iar acest detaliu e de natură să anuleze din start potențialul șantajului pe care ALDE s-a arătat în ultimele săptămâni tentat să îl exercite la adresa PSD.

În al doilea rând, pentru că formațiunea s-ar trezi copleșită de bătălia internă pentru putere într-un moment în care senzația de coeziune e unicul medicament pe care PSD și-l mai poate administra.

Și Tăriceanu, și lideri ai ALDE de eșalon secund au încercat, mai ales în ultimele zile, să pună la bătaie un amestec precar de ultimatumuri și amenințări pe ton de bulevard, menite să sensibilizeze spiritele slabe din PSD ori pe cele mai puțin atente la contextul general.

Fără efect!

Pe lângă faptul că ipostaza aduce mai degrabă cu cea în care o muscă amenință un crocodil, tonul pe care presiunile au fost făcute de către liderii ALDE sună totuși neconvingător.

Iar în acest caz argumentul principal ține mai degrabă de paradox. Adică?
Oricât de harnic ar fi ele repetate, amenințările ALDE nu pot trece drept credibile cât timp ele contravin logicii politice. Iar aceasta din urmă spune că, odată ieșit de la guvernare, Călin Popescu Tăriceanu își pierde sensul de a mai exista ca om politic, iar ALDE se poate pregăti liniștit să afle pe propria-i piele că până și scorul microscopic de la europarlamentare va deveni o misiune considerabilă în perspectiva noilor exerciții electorale.

Căci ce ar mai avea de oferit Tăriceanu partidului și mai ales grupărilor de interese care s-ar încăpățâna să-l mai sprijine până în al 12-lea ceas? Apoi, cine ar granta că, părăsind butoanele guvernării, partidul însuși nu va plonja într-o atmosferă vecină cu dezintegrarea?
Cu Tăriceanu la timonă, ALDE a fost cel mult o anexă convenabilă pentru liderul său și pentru o formațiune precum PSD. Fără el nu va mai putea fi nici măcar asta.

Iar pe cont propriu, deci părăsit de partid, fostul premier nu ar mai însemna, politic vorbind, nici măcar cât ar ajunge să reprezinte ALDE fără el.

Cu Tăriceanu “fată în casă” pentru PSDragnea apoi pentru PSDăncilă și cu ALDE pe post de “fată în casă” pentru Tăriceanu, unde altundeva decât într-o autentică fundătură ar fi putut ajunge “singurul partid liberal din România”?

Dar, vorba lui Tăriceanu: “Dacă atât îi duce mintea, n-au decât să continue”…

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele