De ce este în pericol piața unică a Europei

Obstacole tot mai numeroase

52
8 minute de lectură

Cea mai mare șansă de reviriment a continentului se află în reanimarea marelui său proiect economic

Foto: Agerpres / EPA

LA FIECARE CINCI ani, numirea unei noi echipe a Comisiei Europene este o șansă de a orienta Uniunea Europeană (UE) într-o nouă direcție. În 10 septembrie, Ursula von der Leyen, șefa care va veni la conducerea Comisiei, și-a expus prioritățile: administrarea tranziției dinspre combustibilii fosili, runde suplimentare de muștruluială a marilor companii IT americane și „îmbunătățirea unicei noastre economii sociale de piață“.

Primele două lucruri, cel puțin, au avantajul de a fi clare. Însă, în ceea ce privește economia, Europa are nevoie de mai mult decât vorbe. În deceniul trecut, tendința de integrare economică ce a definit Europa postbelică a suferit un recul. „Piața unică“, uimitoare cândva în țelul său de a elimina toate barierele, în interiorul UE, pentru bunuri, servicii, capital și oameni, a eșuat în a ține pasul cu economiile pe care încerca să le modeleze. Dacă Europa dorește să creeze prosperitate și companii de talie mondială, are nevoie nu doar de a revigora piața unică, ci și de a redescoperi acea viziune originară în zone neglijate ale comerțului, cum ar fi serviciile.

Piața unică încă mai contează — a se vedea încurcătura în care se află Marea Britanie în încercarea sa de a se extrage din UE. Însă o politică inițial concepută pentru a sparge barierele comerciale în era cărbunelui și a oțelului nu s-a adaptat suficient de repede erei biților și like-urilor. În ultimul deceniu, băncile Europei s-au retras către piețele lor locale, iar firmele și-au redirecționat energiile către a se extinde în afara UE. Ca urmare, Europa încă arată ca o serie de economii de dimensiuni medii cusute laolaltă, nu ca un rival monolitic în fața Chinei și a Americii.

Acesta este un motiv pentru care, chiar și în timp ce bancherii centrali administrează o doză de adrenalină monetară, economia Europei pierde teren în fața rivalilor globali. Riscă să devină o provincie a afacerilor. Cu un deceniu în urmă, zece dintre cele mai mari 40 de companii ale lumii, ordonate după valoarea de piață, aveau sediul în UE; acum, sunt doar două — pe pozițiile 32 și 36. Dintre startup-urile de frunte ale lumii, exasperant de puține sunt europene.

Factorii de decizie descumpăniți de absența unui succes european în IT, de dimensiunile Google sau Amazon, aruncă vorbe goale despre importanța pieței unice. Și totuși, Franța și Germania susțin că adevăratul răspuns este politica industrială dirijistă. Ei au făcut apel pentru fuziunea firmelor europene, pentru a crea „campioni” industriali feriți de legislația antitrust și competiția chineză.

Mai degrabă, ei ar trebui să vizeze împlinirea pieței unice. O singură piață funcțională ar ajuta firmele să realizeze economii de scară. Este mai ieftin a realiza un produs care trebuie să se conformeze unui singur set de prevederi UE, în locul încercării de a urmări 28 de regulamente naționale diferite. Competiție mai acerbă din partea firmelor de pe întreg continental ar însemna pentru cumpărători marfă mai bună și mai ieftină. Imaginați-vă cum ar fi dacă zeci de operatori de telefonie mobilă din Europa ar fi liberi să-și vândă planurile de date mobile celor de dincolo de granițele naționale. Dimpotrivă, acum consumatorii sunt nevoiți să accepte oligopolii locale, cu prețuri mai ridicate.

Inovația se răspândește mai rapid într-o piață unificată, ameliorând productivitatea. O rețea energetică integrată corespunzător ar stimula cei mai eficienți (și mai verzi) producători de energie. Bănci cu împrumuturi pe tot continentul ar evita problemele în cazul în care piețele lor interne ar cădea în recesiune. Piețele de capital la scară continentală le-ar ajuta să distribuie riscurile dincolo de sectorul bancar. Bănci mai sigure și piețe mai profunde înseamnă capital mai ieftin și mai puține programe de salvare.

Pentru toate aceste motive, revigorarea pieței unice ar trebui să fie în centrul dezbaterii despre cum se poate stimula economia Europei. Nu este. De la numirea sa de acum două luni, doamna von der Leyen a menționat piața unică doar în treacăt. Comisarul responsabil, Sylvie Goulard, din Franța, este bine privită, dar va trebui să-și împartă timpul între atribuțiile privind piața internă, reglementând inteligența artificială, și noul portofoliu al industriei spațiale și de apărare.

Acest lucru ar fi de înțeles dacă piața unică ar fi fost irecuperabilă. De fapt, poate fi revitalizată în trei moduri. Primul ar fi de a asigura că statutul său este integral implementat. De prea multe ori, guvernele naționale ignoră decretele pieței unice, pentru a proteja o industrie înrudită politic. În medie, fiecare țară europeană reglementează activitatea a aproape 200 de profesii, ceea ce îngreunează inutil de mult eforturile europenilor de a se muta acolo unde există locuri de muncă. Nu e de mirare că sunt părți ale continentului unde șomajul este încă de două cifre. Noua echipă din Bruxelles ar trebui să intensifice constrângerea guvernelor care eșuează în a aplica regulile.

Cea de-a doua modalitate este focalizarea pe euro. Moneda unică este, în unele privințe, o extensie a pieței unice, chiar dacă puține țări au adoptat-o. Ar fi mai stabilă dacă un fond central ar fi asigurat depozitele bancare. Un buget al zonei euro mai substanțial, concentrat pe, să zicem, asigurarea de șomaj, ar ajuta la integrarea economiilor zonei euro. Ca un beneficiu adăugat, această măsură ar întări legăturile transfrontaliere, ajutând băncile, în mod notabil, să devină cu adevărat europene. Aici, doamna von der Leyen are o sarcină mai dificilă. Germania sa de origine va căuta să mențină progresul pe un curs domol.

Foto: Getty Images / Guliver

Cel mai ambițios lucru ar fi un nou efort de a elimina barierele structurale care au mai rămas în calea comerțului european transfrontalier. Colectarea taxei pe valoare adăugată într-o țară învecinată nu ar fi atât de descurajantă pentru întreprinderile mici dacă, de exemplu, taxa ar fi fost structurată la fel de-a lungul întregii Europe. Băncile și-ar extinde ofertele dacă ar fi armonizată legislația în domeniul falimentului și ar fi creată o uniune adecvată a piețelor de capital. Contractele standard pentru serviciile destinate întreprinderilor (răspunderea profesională, de pildă) le-ar permite contabililor germani să caute mai ușor afaceri în Italia sau arhitecților spanioli să-și prezinte ofertele dincolo de Pirinei.

O înțelegere amplă cu politici servind reformei taxelor, liberalizării serviciilor și unei monede euro mai robuste s-ar lovi de o mulțime de limitări naționale. Dar fiecare țară ar avea, totodată, multe de câștigat. Europa trebuie să se protejeze de căderea pe care ar aduce-o un război comercial global. Are nevoie de o viziune după ieșirea Marii Britanii, cel mai de încredere susținător al pieței unice la Bruxelles — dar, deseori, și o frână în calea proiectelor ambițioase. Între timp, britanicii tentați să spună la revedere aspectelor frustrante ale pieței unice ar trebui să se gândească bine cât de mult îi va costa pierderea locului de la masă.

Jacques Delors, un fost șef al Comisiei Europene care a susținut integrarea mai strânsă, a amintit, pe bună dreptate, că „nimeni nu se poate îndrăgosti de piața unică“. Nu este nimic atractiv în a remania legi de falimente sau regimuri de taxare. Însă cel mai măreț proiect economic al Europei este o treabă pe jumătate terminată, din care rezultă doar jumătate din beneficiile care ar putea fi. Europa deține puține asemenea pârghii evidente pe care să le folosească pentru a-și stimula economia. Este momentul potrivit să se ocupe de asta. ■


Acest articol a apărut în secțiunea Lideri a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „A singular opportunity“

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele