De ce Europa ar trebui să preia inițiativa în comerț

26
7 minute de lectură

Charlemagne

Cine altcineva să apere consumatorii?

Foto: Bogdan Cristel

„ESTE PROFUND jignitor“, declară Cecilia Malmstrom, gesticulând în jurul biroului ei încadrat de orhidee, din sediul Berlaymont al Comisiei Europene. „Avem colegi ai căror părinți au luptat împreună [cu americanii] pe coasta Normandiei și suntem o amenințare la adresa securității naționale?” Comisarul pentru comerț al UE se referă la măsura lui Donald Trump de a impune tarife asupra oțelului și a aluminiului din Europa, despre care susține, în mod nerezonabil, că îl consideră necesar din motive de securitate națională. UE a răspuns cu propriile taxe asupra bourbonului, motocicletelor Harley-Davidson și asupra altor produse americane cu valoare de simbol.

Aceste riposte „ochi-pentru-ochi” nu sunt ușor de suportat pentru doamna Malmström, o liberală suedeză favorabilă comerțului liber. Când ea a preluat funcția de comisar european, în 2014, stagnau scăderile multilaterale de taxe din runda de la Doha a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și piețele centrale ale orașelor europene erau înțesate de proteste contra Parteneriatului transatlantic de comerț și investiții (TTIP), un controversat acord comercial cu Statele Unite ale Americii. De atunci, tendința de repliere protecționistă este în plină ascensiune: mai întâi, în Europa, prin câștigurile naționaliștilor și prin votul Marii Britanii pentru Brexit, apoi în America, prin alegerea domnului Trump.

Doamna Malmström a fost una dintre vedetele comisiei curente, de unde va pleca din funcție, la sfârșitul lunii octombrie. TTIP poate că a dispărut de pe agendă — șansele sale părând mici chiar și înaintea alegerii domnului Trump, din cauza Partidului Democrat american —, însă, în altă parte, UE a implementat acorduri bilaterale cu alte 15 țări, incluzând Canada și Japonia. De asemenea, și-a actualizat acordurile cu Singapore, Vietnam, Mexico și grupuri de țări din estul și vestul Africii. Un acord cu Mercosur, blocul latino-american centrat pe Brazilia și Argentina, așteaptă să fie ratificat. Exporturile din UE au crescut cu aproximativ 15% în ultimii cinci ani.

Cum s-a ajuns aici? Trei factori ies în evidență. Mai întâi, dimensiunea UE și puternica sa poziție în favoarea comerțului fac din ea o forță formidabilă. În Japonia, Canada și America Latină, comisarul de comerț a regăsit interlocutori afini care împărtășesc angajamentul UE față de comerțul liber și au dimensiuni mai mici decât UE (și, ca atare, parteneri de negociere relativ flexibili). În al doilea rând, UE a menținut acordul  propriilor cetățeni. Doamna Malmström a insistat ca negocierile să fie transparente, a implicat Parlamentul European și a impus standarde europene sociale și de mediu asupra partenerilor UE. „Aș spune că reprezentăm cel mai transparent negociator comercial din lume”, susține ea, observând că: „Au existat frapant de puține proteste contra acordului UE-Japonia”. Guntram Wolff, de la Institutul Bruegel, un grup de experți (think tank), indică un punct forte conex al UE: sistemele sale relativ generoase de ajutor social amortizează pentru cetățeni efectele negative ale comerțului, ajutând astfel la înfrânarea sentimentelor protecționiste. În ultimul rând, părerile sunt identice în privința domnului Trump. Președintele stârnește antipatii de-a lungul și de-a latul Europei, precum și în țările care au acorduri cu UE. Mesajul său protecționist a paralizat opoziția domestică față de acele acorduri. De asemenea, a determinat elitele din alte părți ale lumii să fie mai dornice de a-și găsi refugiul în economia uriașă a Europei.

Foto: Getty Images / Guliver

Toți acești trei factori sunt supuși acum unor tensiuni, creând trei mari probleme pentru Phil Hogan, succesorul ei, nominalizat ca șef al comerțului în comisia următoare, condusă de Ursula von der Leyen. Printre misiunile care îl așteaptă pe domnul Hogan nu se numără doar discuții cu puteri mai mici și prietenoase, ci mai degrabă cu puteri mari, dificile. Țintele pentru următorii câțiva ani includ un acord de investiții cu China (care continuă să pretindă altora transparență, în timp ce își protejează industriile de stat), un acord de liber schimb cu India (unde un protecționism a frânat tratativele până acum), un acord cu o Mare Britanie post-Brexit (care rămâne legat de noțiunea de beneficii fără costuri în afara UE) și un acord de tăiere a taxelor cu America domnului Trump (care amenință deja cu noi taxe asupra mașinilor și a vinurilor europene).

De asemenea, imaginea locală devine mai disonantă. Noul Parlament European — care are drept de veto asupra acordurilor comerciale — este mai fragmentat decât cel de dinainte. Conține o componentă populistă ceva mai mare, iar comisia doamnei von der Leyen poate, în privința anumitor voturi, să depindă de „verzii” în plină ascensiune, ce au stabilit așteptări ridicate pentru standardele de mediu și de consum, pe care chiar și acordurile comerciale ale UE (verzi, pentru standardele internaționale) ar putea abia cu mari eforturi să le atingă.

În cele din urmă, beneficiile marginale pentru UE de pe marginea poziției protecționiste a domnului Trump au început să se epuizeze. În viitor, președintele american ar putea face viața celor în favoarea comerțului liber mult mai dificilă. El ar mai putea cauza și prăbușirea întregii OMC, lăsând UE să se bazeze exclusiv pe acorduri bilaterale, iar războiul său comercial cu China i-ar putea forța pe europeni să aleagă o parte a baricadei — decizie pentru care este de înțeles că nu au tragere de inimă.

Momentul pentru inițiativă

Nimic nu va fi ușor, recunoaște doamna Malmström, dar totul poate fi gestionat. Transparența și măsurile mai bune pentru a combate efectele negative ale comerțului liber pot atenua instinctele protecționiste ale alegătorilor europeni. În plan internațional, ea susține că „UE poate arăta calea, dacă are aliați”. Are prieteni buni, cum sunt Canada și Japonia; iar acordurile cu alții, precum Australia și India, urmează să fie încheiate. Comisarul observă, cu multă speranță, că politicienii și oamenii de afaceri încă mărșăluiesc prin Bruxelles în vederea cooperării. Chiar și China, deși cinică și defensivă, nu-și dorește prăbușirea sistemului OMC și ar putea fi dornică să lucreze împreună cu UE pentru a-l menține în viață sau a-l înlocui, în cazul în care America se retrage.

Cea mai mare provocare este una psihologică. UE, de regulă, nu este nevoită să reflecteze asupra formei și a caracterului economiei globale. Această sarcină îi revenea Americii: o realitate înrădăcinată într-o ordine postbelică, a cărei emergență a debutat cu debarcările din Normandia, pe care domnul Trump le-ar fi uitat, se teme doamna Malmström. Însă, în prezent, cu un președinte care izolează America și sporește tensiunile cu o Chină mai asertivă, se simte un deficit de autoritate. Cu doamna Malmström la conducere, Europa și-a arătat abilitățile destul de bine. Pentru ca ea să se descurce în continuare, pe măsură ce se tulbură situația, va fi nevoie de o nouă încredere în propriile puteri. Vechiul continent va trebuie să învețe cum să conducă. ■


Acest articol a apărut în secțiunea Europa a ediției tipărite, sub titlul „Ape tulburi“.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele